A fi liber nu înseamnă a trăi în dezordine şi anarhie...

Luni
După 10 zile de la Înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, când Apostolii erau în Ierusalim, Dumnezeu a trimis bisericii Sfântul Duh, urmată de sărbătoarea arhierească Sfânta Treime.

Mă trezesc, şi aşa cum m-au învăţat părinţii, merg la slujbă. Ziua a început cu o dimineaţă ecumenică de rugăciune. Rugaciunea e calea prin care omul-persoană stă de vorbă cu Dumnezeu-persoană.

E hramul Bisericii Liceului ,,Prometeu”, şcoală unde nu doar se face carte, dar le formează elevilor cele trei mari virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea. Sunt bucuroasă că fiul meu, Dan-Cristian, care este elev în clasa a IV-a, are şi el parte de acest mediu spiritual.

Slujba e deosebită, ţinută de Mitropolitul Petru şi alţi şase preoţi. Mă simt pătrunsă de mesajul şi harul celor care, cu dragoste pentru toţi enoriaşii, au făcut să ne simţim aproape de îngeri şi de Dumnezeu. Dacă fiecare părinte ar purta paşii copiilor spre biserică, ar fi inutil să se vorbească despre crime şi violenţă, despre ură şi pizmă.

A doua jumătate a zilei e una obişnuită, dar nu încetez să cred că viaţa e constituită din bine şi rău şi că aş vrea ca balanţa să încline spre bine, spre frumos, doar aceasta este menirea omului: să-l facă pe aproapele său fericit.

Marţi

Ora 6.30, ora deşteptării. În zilele de vară, noi, profesorii, profităm un pic de libertate, aşa cum afirma poetul german Goethe: „Numai acela îşi merită libertatea şi viaţa care trebuie să le cucerească în fiecare zi”.

Ajung la serviciu la ora 9.00. E mult de lucru: perfectarea documentaţiei şcolare, consultaţii pentru elevii claselor terminale.

Libertatea unui profesor e să trăiască din munca proprie, din puterea sa intelectuală de a-l face pe elev să gândească analitic, să ştie şi el la rândul său că a fi liber nu înseamnă a trăi în dezordine şi anarhie, ci a fi organizat, a gândi profund, a crea şi a promova un ideal al său.

Mă întorc acasă în jurul orei 15:00. Căminul familial nu-mi lasă prea multă libertate.

Seara privesc ştirile şi aflu noutatea că în sfârşit şi în Republica Moldova biletele avia spre Veneţia, Roma vor fi la un preţ mai mic. Mă întreb dacă cei plecaţi în Italia şi cei rămaşi acasă vor avea oare libertatea de a se vedea mai des?

Mai şocantă este vestea că într-un târziu apropiat, moldovenii nu vor mai avea nevoie de vize de a merge în Europa. Vor fi oare moldovenii capabili să profie de acestă libertate de a-şi vedea mai des copii rămaşi în grija bunicilor sau în grija rudelor? Vor înţelege că a fi liber în Europa înseamnă a respecta legile atât scrise, cât şi cele nescrise?

Miercuri

E dimineaţă şi plouă liniştit. Picăturile ploii sunt lacrimile de bucurie ale ţăranilor. De ea se bucură pamântul şi cerul. E un semn de abnegaţie.

Ziua continuă cu Consiliul Profesoral. Ideea roadei perpetuă şi în sala de clasă, căci rezultatele obţinute de elevii noştri sunt bune şi foarte bune. Izvorul reuşitei este munca de zi cu zi a cadrelor didactice care, cu mult profesionalism şi dăruire, investesc în copii nu doar cunoştinţe, ci şi suflet.

Mai târziu, o sun pe mama să aflu cum se simte. Vorba ei scurtă, dar plină de înţelepciune e mai mult decât o comoară. E cert că înţelepciunea e zestrea pe care o moştenim de la părinţi şi o adunăm din cărţi.

Seara, iau în mână cartea Primejdia mărturisirii de Ioan Pintea despre N. Steinhardt. E o carte vie, plină de farmecul inteligenţei şi al sincerităţii. Convorbirile de la Mănăstirea Rohia prezentate în carte construiesc un edificiu spiritual, o călătorie ca modalitate de iniţiere. Părintele Nicolae îşi retrăieşte taina vizibil, se deschide cu dragoste şi în dragoste.

Societatea noastră, care este atât de bulversată, are nevoie de cât mai multe cărţi de acest gen. A fost o zi plină la fel ca şi intensitatea picăturilor de ploaie.

Joi

7 iunie. În timp ce beau cafeaua, deschid poşta electronică. Dau de un mesaj. Este de la Simona, profesoara de limba română cu care am făcut cunoştinţă la Baia Mare. Norocul a făcut să ne întâlnim în drum spre Mănăstirea Bârsana, un spaţiu cu totul Dumnezeiesc. Se pare că ne-am descoperit înainte de a ne întâlni. Îmi scrie că vrea să viziteze Chişinăul pe care l-a văzut când era elevă.

Merg spre serviciu şi pentru a câta oară remarc chipurile îngâdurate ale oamenilor de pe stradă. Încerc să înţeleg care le este suferinţa.

Spre seară, am invitaţie la spectacolul Cântec de leagăn pentru bunici după piesa lui Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub. Spectacolul este minunat cu actori minunaţi. Deşi piesa a fost scrisă prin anii optzeci, autorul anticipează drama despărţirii dintre părinţi şi copii, care, de altfel, este o problemă actuală a societăţii. În eroii lui Matcovschi, care sunt persoane concrete, nu personaje generalizate, regăsesc aceleaşi chipuri triste ale oamenilor. Aş vrea să cred că lucrurile se vor schimba şi se vor aranja într-o armonie perfectă, aşa încât să fim noi înşine.

Vineri

Ziua se anunţă una plină de emoţii. Este examenul de bacalaureat la Limba şi Literatura Română. Am hotărât să le fac o surpriză elevilor mei. Merg la centrul de Bac pentru a le ura succes. Nu se aşteptau. Prezenţa mea le-a insuflat mult curaj şi încredere. Chiar dacă au devenit maturi, i-am văzut totuşi copii.

Atunci m-am gândit că nimic nu poate suplini puţină bunătate sufletească, bunăvoinţă şi înţelegere. Este o datorie spirituală de a-l susţine pe cel care are nevoie. Bunătatea sufletească nu e o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti.

Mă întorc apoi spre Catedrala Naşterea Domnului cu gând bun la Dumnezeu pentru succesul discipolilor mei.
Peste aproximativ trei ore, după ce au ieşit din sala de examen, îi văd epuizaţi, dar, în acelaşi timp, încrezători în faptul că au reuşit.

Totul se face cu voia lui Dumnezeu!

*Tatiana Melnic, născută la 18 iulie 1971 în satul Bălănești, raionul Nisporeni. Absolventă a Facultătii de filologie a US „Ion Creangă” din Chișinau. De 17 ani profesoară de limba română. Actualmente predă la Liceul Prometeu din Chișinau.