Nisipurile mișcătoare ale politicii românești văzută de la Washington

De ce voteaza oamenii? – o intrebare la care va incerca sa raspunda de la Washington, Valeriu Sela, referindu-se la contextele american si românesc.

In America, ecuatia e relativ simpla si stabila. Segmentele fidele celor doua partide mari, Republican si Democrat sint semnificative si un procent de circa 30% este independent si potential influentabil. Aceasta categorie insa devine si ea polarizata, pe masura ce campania prezidentiala avanseaza si in cele din urma, diferentele intre invingator si invins sint foarte mici.

Criteriile in functie de care se voteaza devin si ele clare, in faze incipiente ale ciclului electoral, acum, de exemplu, determinanta fiind starea economiei. In conditiile in care prezenta la vot este problematica in America, un alt obiectiv important al campaniilor este sa isi impulsioneze propria baza electorala, inclinata catre stinga sau catre dreapta sa vina si sa voteze.

In România, lucrurile sint-asa cum este si, firesc, mai putin asezate. Partidele politice sint de data recenta, orientarile lor ideologice-discutabile, educatia politica a electoratului lasa de dorit. Judecind dupa recentele alegerile locale, un partid politic, cu este PDL-ul poate conta indiferent de performanta pe doar 15% sprijin. Restul sint nisipuri miscatoare, intr-o directie sau in cealalta.

Poate de asta fenomenul traseismului politic, care este una dintre originile actualei crize, nu e sanctionat de electorat. Fidelitatea nu e la mare pret in România. La fel cum nu sint la mare pret nici consecventa si nici raportul cauza-efect.

Sa luam exemplul apropiatului referendum. Care sint datele problemei? Un politician care si-a comentat victoria, la ultimele alegeri, cu expresia „i-am ciuruit” nu poate astepta sa fie tratat cu alte mijloace. El a dat „tonul la cântec”. Instinctele lui Traian Basescu nu sint democratice, presedintele suspendat nu este un campion al luptei impotriva coruptiei si independentei puterii juridice cum pretinde si nu a incurajat, nici prin retorica nici prin fapte, spiritul comunitar si relatii civilizate si politicoase intre oameni. Aceasta, si nu doar criza economica, este realitatea pentru care Traian Basescu si partidul dat pe mina Elenei Udrea au platit la alegerile locale si vor plati la cele parlamentare si prezidentiale.

Dar nu performanta guvernarii Basescu face obiectul apropiatului referendum. Miza lui este daca politicieni pot prin masuri arbitrare si calcind in picioare practici democratice sa submineze institutia presedintiei, asa cum este ea acum definita de Constitutie, fara ca titularul functiei sa fi subminat securitatea Romaniei sau sa se fi aflat in incapacitate de a-si exercita functiile. Asta e intrebarea, nu daca merita sau nu Traian Basescu sa fie presedinte.

In iulie si noiembrie, electoratul din Romania are sansa sa trimita un semnal ambelor tabere. Regimul Basescu poate avea ce merita pierzind puterea in noiembrie, iar tandemul Ponta-Antonescu poate intelege ca nu poti cladi ceva trainic, uzurpind institutii democratice cu smecherii procedurale. E un deznodamint improbabil, dar ar fi un mare serviciu pe care electoratul si-l poate face.