Moldova și protecţia denumirilor de origine şi înregistrării lor internaţionale

De ce este necesară protecţia juridică a indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate pe teritoriul Republicii Moldova? Care sunt avantajele acestei protecţii pentru producătorii autohtoni? Sunt oare luate în seamă aceste avantaje? Vom discuta în această dimineaţă cu doamna Svetlana Munteanu, vice-directorul general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova.

Europa Liberă: Există, doamnă Munteanu, legislaţie naţională parcă destul de elegantă menită să asigure protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate. Sper să lămurim un pic, în următoarele minute, ce menire găsim în lege şi ce există dincolo de ea. Întâi de toate, haideţi să lămurim – poarte simplificând cât se poate definiţiile – pe rând: ce înţelegem prin indicaţii geografice, denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale garantate când vorbim de produse…

Svetlana Munteanu: „Eu n-aş vrea să obosesc ascultătorii dv. cu definiţiile foarte tehnice ale acestor noţiuni, care sunt reflectate de altfel în legislaţia naţională, şi mai degrabă v-aş propune o explicaţie a lor aşa cum ar percepe mai bine ascultătorii. Şi aş începe cu indicaţiile geografice.

Vorbind la modul general, o indicaţie geografică este un semn de identificare a produselor care sunt originale dintr-o arie geografică determinată şi care posedă o calitate specifică, un renume sau alte caracteristici care pot fi atribuite acestei origini geografică. De regulă, o indicaţie geografică constă din denumirea locului de origine a produselor şi aceasta poate fi de exemplu o localitate, cum ar fi Cricova pentru vinuri, o regiune, de exemplu Manciuria pentru caviar, sau în cazuri excepţionale o ţară – India pentru ceai sau Columbia pentru cafea.

Legătura între produs şi aria geografică este esenţială pentru ca un produs să beneficieze de o indicaţie geografică. Dacă e să facem distincţie între indicaţie geografică şi denumire de origine, distincţia se axează mai mult pe faptul cât de strânsă este legătura între calităţile produsului şi aria geografică. În cazul când vorbim despre indicaţia geografică, această legătură este nu atât de strânsă, aşa încât etapele de producere, de prelucrare şi de finisare a produsului pot să nu aibă loc toate în aceiaşi arie geografică, adică e suficient măcar una din aceste etape să aibă loc în aria geografică delimitată.

Când vorbim despre denumirile de origine, legătura între calităţile produsului şi aria geografică este una foarte strânsă, adică toate etapele de producere, prelucrare, ambalare şi aşa mai departe trebuie să aibă loc în aria geografică delimitată şi calităţile produsului trebuie să se datoreze esenţial acestui mediu geografic, incluzând şi factorul uman.”

Europa Liberă: Un exemplu în acest sens, dna Munteanu.

Svetlana Munteanu: „Da, în acest sens aş da chiar două exemple autohtone. De exemplu, noi avem la moment două denumiri de origine de vinuri protejate conform prevederilor legii, Ciumai şi Romaneşti. Sau aş da un alt exemplu – Bohemia pentru cristale, deci o denumire de origine din Cehia.”

Europa Liberă: Şi specialităţile tradiţionale garantate?

Svetlana Munteanu: „Când vorbim despre specialităţile tradiţionale garantate, acestea sunt nişte produse agricole sau alimentare care sunt axate mai mult pe tradiţie. Ele nu sunt legate de aria geografică. Astfel o specialitate tradiţională garantată poate fi comună pentru câteva ţări.

V-aş da aici exemplul sarmalelor. Sunt nişte specialităţi care nu se referă doar la Republica Moldova, România, dar şi la Bulgaria, Turcia, însă fiecare din aceste ţări au un specific în ceea ce priveşte prepararea acestor specialităţi tradiţionale garantate. Chiar şi unele regiuni din aceiaşi ţară au anumite deosebiri în ceea ce priveşte prepararea să zicem a aceloraşi sarmale.”

Europa Liberă: Care sunt sau ar trebui să fie avantajele protecţiei indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate?

Svetlana Munteanu: „Avantajele sunt atât directe, cât şi indirecte. Avantajele directe se referă la avantajele economice. Deci, protejând o indicaţie geografică care de altfel este un monopol colectiv a producătorilor care activează în aria geografică delimitată şi care produc produsele respective.

În primul rând trebuie de spus că spre deosebire de alte obiecte de proprietate intelectuală, spre exemplu mărcile, indicaţiile geografice necesită pentru înregistrare ca producătorii să elaboreze un caiet de sarcini. Adică un document care descrie toate etapele de producere şi control pe tot lanţul elaborării produsului, adică nişte reguli pe care trebuie să le respecte producătorii. Acest fapt înseamnă că produsul dat are o garanţie a calităţii. Plus la aceasta, producerea produselor cu indicaţie geografică este supravegheată de o autoritate competentă.

Caietul de sarcini este aprobat de această autoritate competentă şi în aşa fel se încheie acest ciclu de garantare a calităţii. Şi în acest caz consumatorii sunt siguri că produsul care poartă o indicaţie geografică este un produs calitativ şi această calitate este garantată de către o autoritate competentă.”

Europa Liberă: Şi acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul denumirilor de origine, a specialităţilor tradiţionale?

Svetlana Munteanu: „Pentru toate aceste trei tipuri de obiecte de proprietate intelectuală sunt aceleaşi prevederi, adică toate obţin protecţie doar dacă sunt prezentate caietele de sarcini omologate de autoritatea competentă şi va să zică, sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de lege.

Dar, ca să revenim la avantaje, atunci când există garanţia calităţii şi originii, consumatorul este dispus să plătească un preţ mai înalt pentru un asemenea produs. Or, de aici e şi avantajul direct economic. Or, pentru unele produse, după exemplele ţărilor străine, întrucât noi nu avem încă aşa statistici, preţul de vânzare pentru produsele cu indicaţie geografică poate să fie de 3-4 ori mai mare decât al unui produs fără indicaţie geografică.”

Europa Liberă: Revenind la lege respectivă, de la 2008, în general favorabil parcă apreciată, ce are deja înregistrat AGEPI ca indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate?

Svetlana Munteanu: „Noi avem la moment înregistrate doar două denumiri de origine, Ciumai şi Romaneşti pentru vinuri, şi ele au fost înregistrate conform legii vechi, de până la 2008. Însă acum deja avem patru cereri noi de înregistrare a unor denumiri de origine, indicaţii geografice, care sunt în proces de examinare la AGEPI.”

Europa Liberă: Realitatea asta ar trebuie să bucure? Să întristeze? Două înregistrate şi patru în aşteptare…

Svetlana Munteanu: „Sigur că ne bucură faptul că au fost depuse patru cereri noi, însă ne întristează faptul că, având un potenţial atât de valoros, avem un număr atât de mic de asemenea înregistrări…”

Europa Liberă: Din punctul dv. de vedere, ce lipseşte aici? Parcă avem de toate, dar iată că nu se regăsesc în registrele AGEPI. Cum să explicăm că avem doar 2 şi nu mai multe, cum suntem în comparaţie cu alte neamuri, să spunem aşa?

Svetlana Munteanu: „Încep cu ultima parte a întrebării. În comparaţie cu alte ţări nu stăm prea bine. Republica Moldova este membră la aranjamentul de la Lisabona privind protecţia denumirilor de origine şi înregistrării lor internaţionale încă din 2001. La acest aranjament sunt 27 de ţări membre şi noi protejăm în baza acestui aranjament circa 800 de denumiri de origine ale altor ţări.

Din partea noastră noi am depus doar o singură denumire – Romaneşti – şi de aici vedeţi proporţia. Deci, dacă să vorbim despre cele mai înaintate ţări în acest sens, aceasta ar fi Franţa. Franţa care doar prin aranjamentul de la Lisabona are peste 500 de denumiri de origine înregistrate. Şi aici aş vedea o analogia cu Republica Moldova în ce sens? În sensul că Franţa tot nu are foarte multe bogăţii naturale, zăcăminte şi altele, dar a ştiut să valorifice bogăţia aceasta naturală, adică condiţiile naturale, climaterice şi talentul oamenilor săi. Am ştiut cum să îmbună aceşti factori.”

Europa Liberă: Şi moldovenii de ce nu pot?

Svetlana Munteanu: „Eu aş zice că sunt nişte rămăşiţe ale trecutului sovietic, când Republica Moldova era un furnizor de produse pentru URSS, şi era mai mult orientată spre cantitate, şi nu calitate.”

Europa Liberă: Totuşi, dna Munteanu, care este parte de responsabilitate a statului pentru ca acest proces să meargă cu paşi mai rapizi, şi care – a producătorilor, ca să ne protejăm produsele?

Svetlana Munteanu: „Cred că ar trebui să se mişte unul în întâmpinarea altuia. Şi ar fi necesare nişte măsuri mai energice din partea statului. Şi aici aş veni iarăşi la exemplul UE. Chiar zilele acestea am găsit o informaţie foarte recentă: de exemplu, pe 28 iunie, la Bruxelles Comisia Europeană a aprobat 20 de programe destinate promovării produselor agricole din UE pe piaţa UE şi pe pieţele ţărilor terţe.

A fost aprobat un buget de 70 de mln. de euro, din care mai mult de jumătate este suportat de Comisia Europeană, iar restul vin din surse ale ţărilor membre ale UE. Mai multe programe în acest sens au fost derulate începând din 2000, cu un buget de 55 mln. pe an,. Adică în UE se fac eforturi foarte mari pentru promovarea acestor produse.”

Europa Liberă: Ce-ar trebui să fac eu personal, de exemplu, ca producător, dacă de exemplu mă pricep să gătesc încă de la bunica şcoală fel de fel de bunătăţi, cum ar fi, fără a ne limita la: Puiul Ţaţei, Pătlăgele umplute, Minciunele, Alivenci, Agică sau Salata Naşilor … Şi dacă vreau să le înregistrez ca să dictez reţeta la AGEPI cum fac şi cu ce şanse?

Svetlana Munteanu: „Aţi spus foarte bine – la ce vă pricepeţi dv. în sat. Şi aici este un alt avantaj al indicaţiilor geografice, că ele oferă o oportunitate de a antrena producătorii chiar la locul lor de trai şi să se ocupe anume cu ceea ce ei sunt deprinşi să facă.

Deci, ce ar trebui să facă producătorii? Deci, ei ar trebui în primul rând să manifeste cât de cât iniţiativă, să se informeze. Şi în acest sens noi facem eforturi susţinute, chiar acum recent am editat un ghid pentru producători şi acolo sunt descrişi toţi paşii ce trebuie să facă ei. Trebuie să elaboreze în primul rând caietul de sarcini, să-l aprobe la autoritatea competentă. De altfel avem acum cinci autorităţi competente…”

Europa Liberă: Deci să vină la AGEPI, cu alte cuvinte…

Svetlana Munteanu: „Ş-apoi, după ce autoritatea competentă aprobă caietul de sarcini, vine la noi la AGEPI, depune cererea şi aici deja nu mai sunt multe etape de parcurs.”

Europa Liberă: Dna Munteanu, vă mulţumim.