Linkuri accesibilitate

Țări mai mici, mai puţin dezvoltate ca noi au irigare...


Mihai Zavtur: „şi acei demnitari care au ajuns acolo din rândurile oamenilor de la ţară au uitat de familia care o poartă.”


Arşiţa va pârjoli în continuare pământurile, aducînd pagube. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, estima că 90 la sută din terenurile agricole sunt afectate de secetă. Ce spun fermierii? Aflăm în această dimineaţă de la agricultorul Mihai Zavtur din satul Lalova, raionul Rezina:

Mihai Zavtur: „Să spunem aşa aproape 80 %, în comparaţie cu anii trecuţi, anul acesta suntem afectaţi de secetă. Adică pentru oamenii de la ţară, nu putem spune că e catastrofal, păcat vom avea, dar situaţia e tare şubredă.”

Europa Liberă: Cînd spuneţi şubredă la ce vă referiţi?

Mihai Zavtur:
„Începând chiar cu porumbul, la care tot ţăranul trăgea nădejde că o să hrănească o vită, e la zero. Chiar dacă o crescut popuşoiul, dar ştiuleţi în păpuşoi nu sunt. Dacă avem fructe, ele sunt multe dar mărunte, adică creşterea nu a fost calitativă şi iarăşi vom pierde. În unele lanuri ieşim cap la cap cu cheltuielile, dar în alte părţi ne trebuie vreo 400 de lei să astupăm cheltuielile pe care le-am făcut.”

Europa Liberă: Deci, agricultorii, cum s-ar spune în popor, sunt în minus?

Mihai Zavtur:
„Puţin de spus în minus, nu ştiu, la minusul acesta trebuie să mai punem ceva, încă zerouri, adică într-adevăr e greu pentru locuitorii de la sate. Dacă ne-a dat cîte o ploaie Domnul, iată avem floarea soarelui pe deal, o crescut, mai este cît de cît, dar nu se umple, am în vedere că va fi seacă.”

Europa Liberă: Unii experţi spun că oamenii de la sate, din lipsă de furaje, sunt nevoiţă să îşi sacrifice animalele. Aşa să fie?

Mihai Zavtur:
„Da, dacă la noi în teritoriu, cînd vorbim de satul Lalova şi raionul Rezina, ne-o mai dat Dumnezeu un pic de ploaie şi oamenii care au fost harnici au să facă tot chipul şi o să ţină animalele, păi în alte raioane pe care le-am văzut săptămâna trecută, Criuleni, Dubăsari, păi e nu dea Domnul. Da, oamenii vând, eu am văzut cu ochii mei cum vând vitele.”

Europa Liberă: În cazul acesta la ce rămân? Pentru că în multe familii vitele sunt sursa de carne, lapte, brânză.

Mihai Zavtur:
„Ştiţi, cît am văzut eu cam pe toate continentele, nu am văzut nicăieri oameni săraci, eu am văzut răi conducători, răi gospodari. Şi la noi oamenii mult depind de stat, pentru că într-o ţară civilizată şi conducătorii civilizaţi au grijă de oamenii lor. Adică acele subvenţii şi acei bani care se dau pentru populaţie, pentru investiţii, pentru subvenţii, dacă s-ar opri dezastrul acesta de a nu lua ceea ce nu trebuie ţării, şi să dea omului de la ţară, eu cred că noi ieşim din criză şi încă repede. Cu aşa pământuri, cu aşa oameni, cum e moldovanul, e o mândrie în toată ţara, dar dacă am ajuns să avem aşa demnitari, nu putem să ne luptăm cu nimeni.”

Europa Liberă: Cine astăzi apără interesele fermierilor? Se simt ei protejaţi?

Mihai Zavtur:
„Dacă ar fi protejaţi, noi nu am vorbi la telefon, dacă ar fi protejaţi nu ar fi discuţii aprinse, nu s-ar face neplăceri. Chiar şi acei demnitari care au ajuns acolo din rândurile oamenilor de la ţară au uitat de familia care o poartă.”

Europa Liberă: Referindu-ne la decizia Parlamentului de a majora taxa pe valoare adăugată în proporţie de 20 la sută pentru fermieri. Asociaţiile care apără interesele fermierilor promit proteste. Nu ar fi pentru prima dată. Credeţi că acum vor fi uniţi producătorii agricoli?

Mihai Zavtur:
„Eu sunt unul din cei care cred că într-adevăr trebuie să dăm de ştire, adică să facem în aşa fel ca să ne audă demnitarii că, într-adevăr, omul de la ţară e tot acelaşi om ca şi de cel la oraş şi dea Domnul să se unească, să iasă, dar nu cred că cineva să lase vitele, aratul.

La noi organizarea, ştiţi, e mai mult din vorbă în vorbă, dar nu are timp omul să iasă în stradă. Dea Domnul, că eu sunt pentru ca să ieşim, ca să le dovedim că nu sunt numai dumnealor, dar mai sunt oameni care datorită lor sunt unde sunt.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, numai eu ştiu cîteva de Federaţii şi Asociaţii, cît de unite sunt aceste instituţii în a apăra interesele producătorilor agricoli?

Mihai Zavtur:
„Nu aş zice că nu fac ei eforturi, chestia e că nu suntem noi deprinşi de a ne spune cuvântul, de a ieşi, de a ne spune durerile, noi suntem deprinşi, aşa ne e neamul, aplecăm capul şi mergem înainte. Totuşi, sunt băieţi serioşi în Federaţia Fermierilor şi toate Asociaţiile numai că, ştiţi, propun dumnealor dar ei singuri nu o să facă nimic până nu ne-om duce noi, aceşti de la ţară. Dar cred că de data aceasta, vom reuşi.”

Europa Liberă: Dle Zavtur, dvs aţi fost prin mai multe ţări, aţi văzut cum se face agricultură peste hotare, prin Europa, prin Egipt, de ce în Republica Moldova se bate pasul pe loc?

Mihai Zavtur:
„Ştiţi, uneori îmi pare rău că m-am dus, că m-am scârbit cînd am văzut ce se petrece aici şi cînd ştiu că în ţări mai mici, mai puţin dezvoltate ca noi au şi irigare, au lucruri pe care ca să mă credeţi trebuie să le vedeţi. Iar mă întorc la oamenii de conducere, de vârf.

Se poate, şi se poate într-un an de zile, de întors cu faţa spre pământurile noastre frumoase, de a face agricultură, pentru că în ţările civilizate fermierul e ţinut ca în palmă, i se dă toate cele ce are nevoie de a prelucra pământul şi totodată şi cerinţe de la dânsul sunt. Adică îţi dau, da trebuie să dai. La noi cel mai bine lucrează Fiscalul. Trebuie făcut la toţi cîte o medalie, fiscalul care numai controlează, alte organe noi nu avem.”

Europa Liberă: Dar, din cauza secetei se vor scumpi produsele agricole, legumele, fructele?

Mihai Zavtur:
„Știţi, eu aş fi de acord să se scumpească, pentru că dacă maşinile se scumpesc nu e mare zarvă în ţara Moldovei. Eu am văzut maşini în Chişinău care dacă ar veni banii în gospodărie, păi sutele de hectare care eu le deţin ar fi ca în palmă, nici aici nu trebuie să se sperie nimeni.

Totuşi, eu ştiu că pâinea trebuie să aibă un preţ cu mult mai convenabil pentru cel de o produce. Nu zic să o scumpească, Doamne-Fereşte, dar dacă ne-o dat Domnul secetă şi venitul nu acoperă cheltuielile, înseamnă că acel de o cumpără trebuie să se întrebe: ce vom face noi la anul? Omul dacă o să dea 30 de bani în plus pentru o pâine nu se va cunoaşte, dar noi că pierdem mii la un hectar, ştiţi, se cunoaşte. Aici trebuie o politică economică.”

Europa Liberă: Republica Moldova tinde să ajungă în Europa. Dvs cum credeţi, agricultura cum este la ziua de azi ar putea face faţă concurenţei din Europa?

Mihai Zavtur:
„Faţă noi am putea face şi chiar i-am întrece cu aşa pământuri pe care le avem. Eu vă voi spune un lucru, în Europa în afară de miezul de nucă şi femeile noastre că sunt frumoase şi harnice nu se întreabă nimic. Noi trebuie să ne îndreptăm spre cei care întreabă producţia noastră, unde chiar este preţuită, dar să nu căutăm, mă iertaţi, venituri personale prin ţări europene. E ştiut lucru că de acolo vin mare bani pentru cineva, numai nu la cel care face pâine.”

Europa Liberă: Dar unde ar trebui să-şi îndrepte atenţia agricultorii moldovean?

Mihai Zavtur:
„Eu sunt pe malul Nistrului şi până la Ucraina sunt 100 de km de de-a dreptul. Trece Ucraina şi mai mergem încă vreo 200 de km şi se începe nu numai Rusia dar şi Belarus şi alte state, unde se întreabă producţia noastră. Trebuie să trăim bine şi cu europenii şi cu cei care primesc ceea ce facem noi şi ne preţuiesc.”
XS
SM
MD
LG