Republica Moldova are acum nişte legi noi cu privire la concurenţă şi ajutorul de stat, legi care urmează la un moment dat – un pic neobişnuit de îndepărtat - să intre în vigoare. Aceste două legi fac parte, de fapt, din negocierea Acordului de constituire a Zonei de Liber schimb Republica Moldova-Uniunea Europeană. De ce sunt stringent necesare aceste legi? Când vor intra în vigoare, cu ce mecanisme noi şi ce efecte se speră că vor avea? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în convorbirea noastră cu dna Viorica Cărare, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, preşedinta Consiliului administrativ al acestei agenţii.
Europa Liberă: Aţi prezentat recent, împreună cu şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău două legi de o importanţă accentuată pe bună dreptate - legile concurenţei şi ajutorului de stat. Obligatorii în contextul negocierilor Acordului privind Zona de liber schimb R. Moldova-UE? Cât mai simplu spus, de ce sunt importante sunt aceste două legi?
Viorica Cărare: „Sigur că aceste legi sunt foarte importante în primul rând pentru că au impact direct asupra societăţii şi asupra economiei. Ca rezultat final aceste două legi de fapt duc la ridicarea bunăstării consumatorului. Dacă aceste legi vor fi corect aplicate, aşa cum ne propunem noi, asta înseamnă că vor fi înlăturate toate încălcările concurenţiale de pe piaţă, sau majoritatea din ele. Aceasta va duce la echilibrarea economiei, la stabilirea mecanismelor economiei de piaţă, dacă vreţi mai simplu, la scăderea preţurilor, la creşterea asortimentului, la creşterea concurenţei, la creşterea alternativei de alegre pentru consumatorul de rând. E prea complicat?”
Europa Liberă: Nu e deloc complicat, dar sună aproape romantic ceea ce spuneţi dv. despre efectele acestor două legi, a legislaţiei în general ce ţin de concurenţă. Ce vi se pare cel mai important de altfel în legea concurenţei? Dacă aţi putea să ne daţi un exemplu care să ilustreze perspectiva efectelor acestor legi…
Viorica Cărare: „Când vorbim de efecte, e vorba despre final, deci nu este, evident, un efect imediat. Dar la asta va duce, pentru că ne arată practica altor ţări, că la asta se ajunge. Se stabileşte şi se elimină o înţelegere de cartel. Bunăoară, noi nu demult am terminat un dosar cu înţelegerea de cartel în cadrul unei licitaţii la procurarea insulinei. Decizia noastră a fost menţinută de instanţă, definitiv şi irevocabil.
Ca rezultat au fost amendaţi agenţii economici şi eu cred că în continuare licitaţia următoarei se va face deja după legile concurenţei şi preţul va fi adecvat. Pentru că atunci încălcarea a fost că a fost lipsa concurenţei, agenţii economici s-au înţeles şi au stabilit un preţ prea mare. Este un caz concret cum afectează buzunarul nostru, pentru că orice înţelegere de carter este băgarea mâinii în buzunarul nostru, pentru că noi plătim suplimentar la orice produs.”
Europa Liberă: Când sunt programate să intre în vigoare aceste acte normative şi, dacă sunt atât de importante, de ce nu imediat?
Viorica Cărare: „Legea concurenţei deja a intrat în vigoare, din momentul publicării la 14 septembrie. Deci, ea deja este în vigoare. Apropo, deja nu mai este Agenţia pentru Protecţia Concurenţei, ci este Consiliul Concurenţei, aşa este denumirea nouă a instituţiei. Dar Legea ajutorului de stat, aveţi perfectă dreptate, intră în vigoare din luna august anul viitor.
Legea ajutorului de stat intră în vigoare din luna august anul viitor.Write your quote footer here...
Avem nevoie de un an pentru că ajutorul de stat este un domeniu absolut nou în Republica Moldova şi la implementarea acestei legi trebuie să participe toată societatea şi, în primul rând, persoanele care furnizează ajutorul de stat, adică administraţia publică centrală şi locală.
În primul rând ei trebuie să cunoască ce este aceasta, cum se oferă, care sunt criteriile, condiţiile, pentru că din momentul implementării acestei legi, în august 2013, orice ajutor de stat care nu va fi autorizat la Consiliul Concurenţei prin prisma impactului său asupra economiei, va fi considerat ilegal şi, evident, va fi necesar să fie întors la stat cu o sancţiune. Şi atunci toată societatea trebuie să fie gata de acest pas. Este o lege foarte complicată, dar şi foarte utilă.”
Europa Liberă: Legea a intrat în vigoare, dar am observat că există nişte prevederi care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015, când este vorba de Legea concurenţei, nu? Ea nu intră în întregime în vigoare sau urmează ca unele prevederi să capete putere ulterior?
Viorica Cărare: „Nu, per total legea intră în vigoare odată cu publicarea la 14 septembrie, dar avem două luni pentru reformarea însăşi a instituţiei. Pentru că nu mai este agenţie, ci consiliu, aici este vorba despre reformarea staff-ului. Dar asta e ceva ce ţine de intern, de activitatea autorităţii de concurenţă. În rest, tot ce ţine de încălcări este deja în vigoare.
Eu numesc legea aceasta foarte frumos, eu zic că este de fapt un ghid de reguli de joc pentru oamenii de afaceri şi pentru toată societatea de fapt. Este foarte detaliată şi explicită despre tot ceea ce nu trebuie să încalci, dar dacă ai să încalci, care sunt măsurile care trebuie luate pentru ca să înlăture aceste încălcări.”
Europa Liberă: Orice ghid urmează şi fie şi învăţat. Recent am văzut că au fost nişte cursuri de instruire pentru un grup de judecători. De fapt, cine, câtă lume în general ar trebui să beneficieze de instruire în domeniul legislaţiei concurenţei şi ajutorului de stat ca să poată aplica corect noile norme?
Viorica Cărare: „Este vorba în primul rând despre staff-ul autorităţii, a Consiliului Concurenţei. Dar asta este insuficient pentru că în mare trebuie să beneficieze de aceste instruiri toată societatea. Pentru că este greşit să se considere că doar autoritatea de concurenţă trebuie să aibă grijă de concurenţă. Nu!
Dacă autoritatea o să depisteze încălcări, iar autoritatea publică centrală, locală, orice demnitar de stat o să întreprindă măsuri de limitare a concurenţei, să zicem un ministru o să emită un ordin prin care avantajează un agent economic, este limitare a concurenţei; o să fie primit un act normativ, o lege, o hotărâre de guvern, regulamente, etc., care vor conţine (cazuri avem foarte multe din astea) norme de limitare a concurenţei, noi nu vom putea stabili un mediu concurenţial în ţară.
Pentru că în Constituţie scrie că toate instituţiile statului sunt obligate să promoveze şi se interzice să limiteze concurenţa. Deci, noi trebuie să avem un efort comun în acest domeniu şi toată societatea trebuie să înţeleagă acest lucru.”
Europa Liberă: Legea ajutorului de stat, de exemplu, are menirea de a evita situaţia în care statul în diferitele sale ipostaze ar încălca prin favorizări mediul concurenţial? Aţi putea să ne daţi un exemplu-două din trecut care teoretic măcar ar deveni imposibile în condiţiile noii legi?
Viorica Cărare: „Ceea ce este cel mai interesant este situaţia care s-a creat şi există până acuma: statul acordă ajutor, dar dat fiind că nu avem bază normativă, nu am avut până acum, el nu se numea ajutor de stat. Deci, se acorda ajutor de către o instituţie a administraţiei publice centrale, un minister de exemplu, sau de către o administraţie publică locală un ajutor unui agent economic fără să existe vreo bază legală, criterii, selecţii etc., în baza intimei convingeri a conducătorului. Acum această lege prevede expres în ce condiţii, cât şi cum poţi să oferi.
De exemplu, vrea un minister oarecare să scutească de facilităţi o întreprindere, pentru că ajutorul de stat nu este numai banul care se dă, dar şi orice facilitate şi orice ban care nu ajunge în bugetul statului prin anumite facilităţi. Vrea de exemplu statul să scutească o întreprindere de facilităţi fiscale pe o perioadă anumită.
Care este menirea şi sarcina noastră, a autorităţii de concurenţă? Să vedem care este concurenţa pe această piaţă şi dacă această măsură nu distorsionează concurenţa. Imaginaţi-vă că există doar doi sau trei agenţi economici pe această piaţă şi dacă agentului „X” i se dă o facilitate, să vedem dacă nu distorsionează mediul şi dacă ceilalţi doi rezistă în aşa condiţii. Pentru că dacă nu este argumentat, s-ar putea distruge concurenţă, cei doi dispar de pe piaţă şi acesta rămâne unic.”
Europa Liberă: Şi cetăţenii rămân cei cu paguba până la urmă. Legea ajutorului de stat stipulează că furnizorii de ajutor de stat vor prezenta în 12 luni de la intrarea în vigoare a legii autorităţii de concurenţă informaţia privind ajutoarele de stat primite înainte de intrarea în vigoare a legii. De ce? Nu e suficientă evidenţă a statului şi aşa?
Viorica Cărare: „Cel mai interesant moment e că nimeni astăzi nu duce evidenţa ajutorului de stat. Am încercat să facem o cifră estimativă, dar e doar estimativă. Pentru că nu este concentrată această informaţie într-un singur loc, pentru că ajutorul îl acordă orice minister, orice administraţie publică locale, ceea ce înseamnă orice primărie în fiecare sat care are şi ea bani publici, plus aceleaşi întreprinderi de stat care gestionează bani publici şi dacă dă cuiva banii publici, tot este ajutor de stat.
Deci, această informaţie nu este inventariată, de aceea noi suntem obligaţi acum să facem acest inventar, să o stocăm toată în aceeaşi sursă, să vedem despre ce sume este vorba, şi în al doilea rând - de ce se face în acest an acest inventar? Pentru că de multe ori ajutorul de stat acordat azi poate avea efect peste un an-doi, pentru că termenul de prescripţie este 6 ani. Şi atunci noi încercăm să lucrăm cu furnizorii ajutorului de stat, în primul rând să le explicăm pentru că mulţi dintre ei nici nu conştientizează care este ajutor şi care nu.
Vă dau un exemplu. Dacă unei întreprinderi de stat statul îi acordă un ajutor, considerând că este întreprinderea lui care are un drept exclusiv, este OK la prima vedere. Dar această întreprindere, pe lângă dreptul său exclusiv, mai are de multe ori şi alte activităţi. Şi dacă statul i-a dat pentru activitatea lui exclusivă, dar el a folosit aceste surse cu altă destinaţie, pentru alte activităţi unde deja nu are drept exclusiv şi este piaţă concurenţială, şi le-a folosit în favoarea sa, dar în defavoarea pieţei, asta este o încălcare şi ajutorul trebuie rambursat.”
Europa Liberă: Legi au mai fost scrise, unele rămânând decorative, literă moartă sau aplicate parţial. Ce garanţii există că aceste două acte vor foi aplicate corect şi, de fapt, în spirit european?
Viorica Cărare: „Eu mizez pe optimismul nostru. Foarte mult îmi place când persoanele care au funcţii, în cazul dat de implementare a legilor, îşi fac cu toată demnitatea şi seriozitatea lucrul său. Noi atât de mult efort am depus la elaborarea acestor legi, şi nu doar noi, ci şi colegii noştri din Europa, pentru că legislaţia este europeană şi ei foarte mult ne-au ajutat ca s-o facem corectă, încât noi nu prea avem alte posibilităţi decât să aplicăm această legislaţie, pentru că alta nu mai existăm, a fost abrogată, şi suntem obligaţi să lucrăm în condiţii noi. Pentru că până la urmă toate deciziile autorităţii de concurenţă ajung la instanţă. Şi atunci norma aceasta este obligatorie pentru noi şi sper să fie pentru toţi colegii noştri, care într-un fel sau altul au tangenţă cu această lege.”