Linkuri accesibilitate

Fracțiunea Dodon și sfada din Alianța pentru Integrare Europeană


Liberalii și comuniștii au contestat înființarea unei fracțiuni a dezertorilor din PCRM.



Deputații plecați din fracțiunea comuniștilor au anunțat că-și înființează în Parlamentul de la Chișinău o fracțiune proprie. Legalitatea noului grup parlamentar este contestată vehement de comunişti, dar şi de liberali, care însă nu au reuşit să se asigure de sprijinul colegilor din alianţă pentru promovarea unui amendament care să-i împiedice pe foştii comunişti Igor Dodon şi Vadim Mişin să-şi constituie fracţiunea. Şi cum, cu cele şapte voturi, noul grup parlamentar ar putea ţine locul liberalilor la votarea anumitor proiecte, liberalii au plecat de la şedinţă supăraţi foc pe colegii de alianţă. Detalii de la Liliana Barbăroșie.



Opunându-se creării noului grup parlamentar, liberalii au invocat în primul rând argumente juridice. Spre deosebire de comunişti, care au stăruit pe aspecte ce ar ţine mai mult de morală:

„Ce fel de fracţiune, ce fel de partid din trădători? De când lumea, societatea, omenirea trebuie să se bazeze pe trădători? Tu ai venit în parlament cu mandatul partidului, care este votat de mii şi mii de alegători. Şi te declari independent. Care independent?”, se tot întreba, de la tribuna parlamentului şi mai apoi în declaraţiile pentru presă liderul opoziţiei comuniste, Vladimir Voronin.

„În articolul 4 al regulamentului Parlamentului scrie că fracţiuni pot forma numai cei care au participat la alegeri, în calitate de concurenţi, şi au devenit partide parlamentare. Aşa că declaraţia de astăzi că este creată o fracţiune nu are nici un suport juridic,” şi explicat la rândul său poziţia liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

Un argument neserios, se pare, pentru democraţi şi liberal-democraţi. La fel de „neserios”, probabil, ca şi piedica tehnică în calea noii fracţiuni a neafiliaţilor, cu care au vrut să se asigure liberalii. Grupul parlamentar condus de Mihai Ghimpu a încercat să promoveze în parlament o modificare de regulament, prin care nimeni să nu aibă dreptul să-şi creeze o fracţiune dacă de la constituirea legislaturii au trecut mai mult de 10 zile. Amendamentul liberalilor nu a fost sprijinit însă decât de comunişti.

Cu şapte voturi la activ, noua fracţiune a foştilor comunişti Mişin şi Dodon ar putea lesne ţine locul liberalilor pe anumite proiecte ce pot fi adoptate cu majoritate simplă. Aşa că împotrivirea liberalilor este înţeleasă. Nu însă şi de colegii lor de coaliţie:

„Supoziţiile şi fanteziile care vin din mai multe direcţii, uneori şi din partea mass-mediei, pot fi subiecte uneori interesante, dar nu neapărat reale. Noi doar nu vrem să mergem pe decizii conjuncturale,” spune şeful liberal-democraţilor din parlament, Valeriu Streleţ.

„Eu nu aş vedea nici un pericol pentru alianţă. Pericolele nu sunt în exterior, ci în interior, şi acestea sunt orgoliile, lipsa de flexibilitate, lipsa de înţelegere…,” a comentat situaţia liderul democraţilor, Marian Lupu.

Iată însă replica liberalului Mihai Ghimpu:

„Din joc pe noi ne pot scoate doar cetăţenii cu drept de vot. Dar din alianţă - aici depinde de PLDM şi PD. Şi dacă PD vrea să se ducă cu PLDM şi grupul respectiv - s-o facă.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG