Născută la 28 aprilie 1987 în satul Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, Olga Lavric a absolvit Universitatea Pedagogica de Stat „Ion Creangă”, facultatea de Filologie. A absolvit Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism din Chişinău. Actualmente este editor al site-ului În PROfunzime.
Luni
Mă trezeşte deşteptătorul. Mă uit la ceas este ora 6.45 de minute, parcă aş mai dormi, dar trebuie să mă ridic din pat. Beau ceaiul împreună cu soţul şi ies din casă, nu-mi place cînd întîrzii. Ca de obicei ambuteiaj lînga circ, dar asta este… Am întîrziat 5 minute şi înca luni. Mă uit pe agendă şi-mi dau seama că voi avea o zi plină.
Ziua trece repede, nu am timp să mă gîndesc la altceva. Reţin declaraţiile premierului Vlad Filat vizavi de tragicul accident de la Mereni. În urechi îmi rasună ca un ecou, fraza rostită de şeful Guvernului: „Cea mai mare sancţiune pe care au primit-o responsabilii este cea morală”. Stau şi mă gîndesc, chiar îi afectează cumva pe cinovnicii noştri că mor oameni din cauza incompetenţei lor. Dar cred că e o întrebare retorică.
Spre seară îmi strîng lucrurile şi plec acasă, dar nu pentru mult timp. La 20.30 trebuie să revin la serviciu, este emisiunea Lorenei Bogza În PROfunzime, iar eu sunt editor al site-ului cu aceeaşi denumire. Invitat este proaspătul preşedinte al CNI, Anatol Donciu. La sfîrşitul emisiunii constat că aveam aşteptări mai mari de la acest fost procuror şi încă o dată mă conving că trăim într-o ţară în care vorbele goale sunt la putere. Discut cu Lorena ce ştiri facem din emisiune şi mă apuc de lucru. Pe la ora 1 noaptea termin totul de făcut. Îmi iau rămas bun de la domnul de la recepţie şi pornesc maşina să ajung cît mai repede acasa. O zi bună am avut!
Marţi
Nu am auzit deşteptătorul. Bine ca m-a trezit soţul. Mă îmbrac în grabă şi ies din casă fără a lua micul dejun. Ajung la serviciu şi ca în fiecare dimineaţă verific agenda. Americanii îşi aleg preşedintele şi trebuie să monitorizez cum decurge evenimentul. Din primele date publicate de presa americană aflu ca Obama si Romney sînt la egalitate. Nu pot să nu recunosc că aş vrea să câştige Barack Obama, îmi place acest om care a scris istorie pe 4 noiembrie 2008, cînd a devenit primul preşedinte de culoare al SUA.
Fără să vreau mă gîndesc la situaţia politică şi economică din Moldova. Sper ca într-o bună zi totul să se schimbe în bine. Spre seară îmi strîng ca de obicei lucrurile şi mă pornesc spre casă. Ador drumul spre casă. Iau cina cu soţul şi ma culc mai devreme, deoarece mîine trebuie să mă trezesc la o ora matinală pentru a plasa pe site rezultatele alegerilor din America.
Miercuri
Mă trezește alarma unei maşini. Mă uit la ceas este ora 5. Mă ridic somnoroasă din pat şi conectez calculatorul. Trebuie să pun pe site rezultatele alegerilor din America. Accesez site-urile din SUA şi aflu că Obama a cîştigat, Eram sigură de victoria democratului. Plasez ştirile şi mă culc înapoi. Nici nu am aţipit bine că trebuie deja să mă trezesc. Îmi beau cafeaua şi ies în grabă. Ajung iute la serviciu.
Ca de obicei la aşa ora matinală nu este nimeni în redacţie. Cu toate că îmi place, liniştea aceasta uneori mă apasă. Rînd pe rînd apar şi colegii în redacţie. Forfotă, gălăgie şi căutare de subiecte. Îmi plac zilele pline, nici nu simt cum zboară timpul.
Seara refuz să ies în oraş cu prietenii, sunt prea obosită. Sună telefonul, văd numărul bunicii mele. Îmi amintesc că nu am sunat-o de vreo cîteva luni şi mi se face ruşine. Vorbesc cu ea îndelung. Îmi povesteşte cum îi mai merg treburile şi desigur cea mai mare parte din timp mă ascultă ea pe mine. Mă minunez de înţelepciunea de care dă dovadă şi mă întristez că atît de rar o vizitez. Mă prind la gîndul că ajungem să preţuim omul cu adevărat, doar atunci cînd nu mai este în preajma.
Joi
Şedinţa Parlamentului, aşa că am mult de lucru. Ca de obicei sînt prima în redacţie. Îmi beau cafeaua şi mă apuc de verificat agenda evenimentelor. Politicienii au mai puţine întrevederi. Dar are loc şedinţa executivului. Aceleaşi discuţii contradictorii între opoziţie şi Alianţa. Nici nu ştiu dacă e cazul să mă plictisesc sau nu… Însă, plictiseala mea a fost repede spulberată de altercaţia din Parlament dintre deputatul comunist, Iurie Munteanu şi deputatul liberal-democrat, Alexandru Cimbriciuc.
Mă întreb oare pînă unde poate să ajungă prostia omenească, în curînd legislativul de la Chişinău ar putea să semene cu Rada din Ucraina, unde pumnul face legea.
Între timp primesc un mesaj de la o veche prietenă care mă anunţă că se află în Chişinău. Convenim să ne întîlnim, o revăd, după 3 ani. Ziua a trecut repede şi fug cu sufletul la gură să mă întîlnesc cu Lia. O găsesc aşezată lîngă geam într-o cafenea din centrul orașului, însă nu este singură, ci cu fetiţele ei pe care le văd pentru prima dată. Sunt adorabile, nişte ghemuleţe dulci care te sorbesc din priviri. Depănăm amintirile din vremea studenţei, nostalgia anilor fără de griji pune stăpînire peste noi. Ne promitem să ne vedem mai des şi ne despărţim.
Vineri
Şedinţa Parlamentului, aceleaşi replici, aceleaşi nemulţumiri. Nimic deosebit. Sînt încă la serviciu dar termin de scris jurnalul şi vin la Europa Liberă să-l citesc. Trec pe la supermarket si apoi să mă întîlnesc cu prietenii în oraş. Cu gîndul la ziua de sîmbată pentru că lucrez. Însă încerc să gîndesc pozitiv şi să mă consolez prin faptul că o noua zi de lucru o să-mi aducă noi experienţe.
