Procuratura Generală a anunțat astăzi că trimite încă doi polițiști în judecată pentru acte de tortură comise la 7 aprilie 2009. Numărul dosarelor trimise în instanță s-a ridicat în felul acesta la 28, vizând 45 de polițiști. La trei ani și jumătate de la acele evenimente există deja mai multe condamnări, dar nici una la închisoare cu executare. Detalii are Diana Răileanu:
În dosarul trimis spre judecare procurorii acuză doi colaboratori ai Comisariatelor de poliţie Ciocana şi Buiucani că ar fi maltratat un tânăr suspectat de sustragerea mai multor lucruri în noaptea devastării sediului Parlamentului. În dosarul evenimentelor de acum aproape patru ani, 19 poliţişti au fost condamnaţi: maxim la cinci ani de închisoare cu suspendare şi minim cu o amendă de zece mii lei. Plângeri din partea victimelor au existat peste o sută. În conferinţa de presă organizată astăzi de Procuratura Generală, l-am întrebat pe procurorul Ruslan Lupaşcu din cadrul Secţiei combaterea torturii, de ce diferă atît de mult numărul de cereri depuse de victime şi cel al poliţiştilor traşi la răspundere:
„Uneori învinuiţii au atitudine pasivă în cadrul urmăririi penale, dar la judecată vin cu probe noi. Deci, urmărirea penală a fost anevoioasă din cauza că a fost dificil de identificat colaboratorii de poliţie. La închisoare reală nu a fost condamnat nimeni.”
Experţii în domeniul apărării drepturilor omului, care au oferit asistenţă victimelor evenimentelor din aprilie 2009, spun că sentinţele aplicate poliţiştilor sunt prea blânde. Directorul executiv al Centrului pentru reabilitarea victimelor torturii, Ludmila Popovici, susţine, de exemplu, că autorităţile au eşuat în investigarea efectivă a plângerilor depuse de victime:
„Şi asta duce la înflorirea impunităţii dar şi la afectarea gravă a victimelor care, în principiu, sunt foarte descurajate şi mai departe vor fi şi alte persoane descurajate să mai meargă în instanţă. Ce sens are să piardă doi-trei ani prin instanţele naţionale dacă totuna nu se rezolvă nimic. Poliţiştii sunt la libertate şi oricând îi pot găsi. Deja persoanele care sunt în asemenea proces, unii pot să ajungă la dereglări psihologice mai profunde, în afară de anxietatea şi depresia pe care o au, pot să ajungă la dereglări de genul paranoia: se tem şi să meargă pe stradă.”
Pentru că Procuratura Generală continuă să furnizeze noi detalii despre poliţiştii care au aplicat tortura la 7 aprilie 2009, l-am întrebat pe directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului, Vanu Jereghi, ce şanse sunt ca societatea să afle cine a organizat şi a regizat evenimentele de acum aproape patru ani, pentru a obţine profituri politice:
„Sincer, eu nu cred că vom ajunge la o finalitate şi fiecare va rămâne cu adevărul său. Nu cred că statul are capacităţi, voinţă, indiferent dacă vorbim despre poliţie, despre politic, să ne spună ce s-a întâmplat, totuşi, cum s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Politicul ar trebui să vadă care sunt golurile din sistem şi unde ar trebui să intervină pentru ca aceste goluri să nu mai existe, pentru ca să avem o anchetă bună, una rezonabilă. Însă nu avem un astfel de caz şi acest lucru ne spune că politicul are interese pe anumite segmente, pentru ca justiţia să fie în starea în care este acum, pentru că aduce cuiva roade.”
În opinia experţilor cu care am stat de vorbă tergiversarea examinării dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie, ar putea afecta dialogul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, întrucât comunitatea europeană insistă ca victimelor să li se facă dreptate. Or combaterea eficientă a torturii e o normă pe care Republica Moldova s-a angajat să o respecte.
În dosarul trimis spre judecare procurorii acuză doi colaboratori ai Comisariatelor de poliţie Ciocana şi Buiucani că ar fi maltratat un tânăr suspectat de sustragerea mai multor lucruri în noaptea devastării sediului Parlamentului. În dosarul evenimentelor de acum aproape patru ani, 19 poliţişti au fost condamnaţi: maxim la cinci ani de închisoare cu suspendare şi minim cu o amendă de zece mii lei. Plângeri din partea victimelor au existat peste o sută. În conferinţa de presă organizată astăzi de Procuratura Generală, l-am întrebat pe procurorul Ruslan Lupaşcu din cadrul Secţiei combaterea torturii, de ce diferă atît de mult numărul de cereri depuse de victime şi cel al poliţiştilor traşi la răspundere:
„Uneori învinuiţii au atitudine pasivă în cadrul urmăririi penale, dar la judecată vin cu probe noi. Deci, urmărirea penală a fost anevoioasă din cauza că a fost dificil de identificat colaboratorii de poliţie. La închisoare reală nu a fost condamnat nimeni.”
Experţii în domeniul apărării drepturilor omului, care au oferit asistenţă victimelor evenimentelor din aprilie 2009, spun că sentinţele aplicate poliţiştilor sunt prea blânde. Directorul executiv al Centrului pentru reabilitarea victimelor torturii, Ludmila Popovici, susţine, de exemplu, că autorităţile au eşuat în investigarea efectivă a plângerilor depuse de victime:
„Şi asta duce la înflorirea impunităţii dar şi la afectarea gravă a victimelor care, în principiu, sunt foarte descurajate şi mai departe vor fi şi alte persoane descurajate să mai meargă în instanţă. Ce sens are să piardă doi-trei ani prin instanţele naţionale dacă totuna nu se rezolvă nimic. Poliţiştii sunt la libertate şi oricând îi pot găsi. Deja persoanele care sunt în asemenea proces, unii pot să ajungă la dereglări psihologice mai profunde, în afară de anxietatea şi depresia pe care o au, pot să ajungă la dereglări de genul paranoia: se tem şi să meargă pe stradă.”
Pentru că Procuratura Generală continuă să furnizeze noi detalii despre poliţiştii care au aplicat tortura la 7 aprilie 2009, l-am întrebat pe directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului, Vanu Jereghi, ce şanse sunt ca societatea să afle cine a organizat şi a regizat evenimentele de acum aproape patru ani, pentru a obţine profituri politice:
„Sincer, eu nu cred că vom ajunge la o finalitate şi fiecare va rămâne cu adevărul său. Nu cred că statul are capacităţi, voinţă, indiferent dacă vorbim despre poliţie, despre politic, să ne spună ce s-a întâmplat, totuşi, cum s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Politicul ar trebui să vadă care sunt golurile din sistem şi unde ar trebui să intervină pentru ca aceste goluri să nu mai existe, pentru ca să avem o anchetă bună, una rezonabilă. Însă nu avem un astfel de caz şi acest lucru ne spune că politicul are interese pe anumite segmente, pentru ca justiţia să fie în starea în care este acum, pentru că aduce cuiva roade.”
În opinia experţilor cu care am stat de vorbă tergiversarea examinării dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie, ar putea afecta dialogul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, întrucât comunitatea europeană insistă ca victimelor să li se facă dreptate. Or combaterea eficientă a torturii e o normă pe care Republica Moldova s-a angajat să o respecte.