„Sloboade-ne, gazdă, în casă...”

Autoritățile de la Chișinău au înaintat in martie curent un demers la UNESCO de a înscrie obiceiul băieților de a umbla in ceata cu colindul in patrimoniul cultural imaterial al acestei organizații. Vom discuta astăzi despre aceasta intenție cu etnologul Varvara Buzilă, președinta comisiei naționale de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova.

Europa Liberă: Doamna Buzilă, prin ce este deosebit acest obicei de a umbla în cete de băieţi pe la casele oamenilor şi de a-i colinda? deosebit în măsura în care ar putea să constituie un obiect de patrimoniu cultural imaterial la nivel mondial.

Varvara Buzilă: „Să ştiţi că colindatul din părţile noastre este mult mai bogat decât oriunde în alte ţări unde se mai practică. Pentru că el vine să demonstreze pe cât este de unitară, pe cât este de prietenoasă, pe cât ştie să se solidarizeze o comunitate de oameni într-un prag al timpului destul de dezechilibrat. Această ceată a flăcăilor sau această ceată a bărbaţilor tineri pretutindeni a avut câteva funcţii foarte clare. Funcţia numărul unu era să umble pe la toate casele gospodarilor din sat să-i omenească, să-i ia în seamă, să le transmită frumoase mesaje, profunde, arhaice mesaje ale Naşterii lui Hristos, ale sfârşitului unui an şi începutului altui an. Să transmită un mesaj despre ce este mai important în această lume şi pe ce trebuie să conteze de acum încolo cei care ascultă. Ei aveau obligaţia să colinde pe la toate
casele pentru că se socotea că acea casă care nu a fost colindată s-ar putea să nu aibă noroc în anul care vine, s-ar putea să nu aibă bunăstare şi oamenii chiar se supărau. O altă deosebire este că această ceată de colindători de la Crăciun trebuiau să cunoască toate colindele specifice acestei localităţi. Acum trebuie să spunem că chiar în spaţiul de la est de Prut în partea vechii Moldove sunt sate în care se cântă cel puţin o colindă, dar se cântă şi câte trei, şi câte cinci, şi câte şapte, şi câte 12, iar la Sud, spre satele Câşliţa Prut, Slobozia Mare, Giurgiuleşti, Cuza Vodă, s-au cântat şi 25 de colinde. Întrebarea noastră este una simplă: spuneţi-mi în ce alt stat din Occident se cântă atât de multe colinde? Nu o să găsiţi.”

Europa Liberă: Poate în România?

Varvara Buzilă: „Sigur. Păi noi vorbim acum de întreg spaţiul românesc. Aici trebuie să precizăm că în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial am înaintat acest element împreună cu România. Pentru că, repet încă o dată, numai la români fenomenul colindatului este atât de bogat, este atât de variat, este atât de
important şi chiar reprezintă o valoare mondială. Avem colinde pentru gospodari, Colindul cel Mare care se cântă la fereastră. Avem colinde pentru fată de măritat, pentru flăcău, pentru voinic, pentru vânător, pescar, negustor , pentru preot, pentru fecior mort pe front. Această mare bogăţie cineva trebuie să o pună în valoare. În zilele noastre colindatul pierde din importanţa lui de altădată. Şi atunci să punem umărul ca acest obicei să nu dispară, să-l reconsiderăm, să-l reactualizăm. Încât fiecare localitate de la noi, de oriunde din spaţiul românesc, să-şi contabilizeze foarte clar repertoriul de colinde. Să ştie foarte bine prin ce colinde se identifică.”

Europa Liberă: În cazul în care ne vedem cu acest obiectiv atins, cum anume, iată această înregistrare la UNESCO a colindelor, a obiceiului de a se colinda şi de a se colinda de cete anume de băieţi, ar putea contribui ca toate aceste lucruri să le punem în valoare, să le păstrăm, să le perpetuăm, să le dezvoltăm?

Varvara Buzilă: „Cred că întâi de toate ar trebui să mai punctăm câteva roluri importante ale cetei de flăcăi. Ştiţi bine că flăcăuanii ajunşi la vârsta respectivă devin foarte, foarte activi. Şi atunci dacă nu-i uneşti în grup, dacă nu ştii să formezi din ei un fel de grup cu subordonare, cu roluri, cu responsabilităţi, atunci băieţii pierd mult din ceea ce le-a dat Dumnezeu. Şi iată tocmai pentru a nu pierde băieţii, dar a păstra instituţiile tradiţionale care întotdeauna au vegheat asupra formării lor, asupra devenirii lor, i-au ajutat treptat să-şi asume nişte responsabilităţi privind ordinea în comunitate, privind socializarea flăcăilor, adică punerea în valoare a fiecărui membru a cetei. Să ştie toată lumea că uite Vasilică, Ştefan sau Gheorghe a cutărui sau a celuilalt gospodar
deja este flăcău mândru, este bun de însurat, că uite cum arată, că uite cum deschide gura, cum ştie să omenească oamenii, cum ştie să respecte tradiţia. Având aceste rosturi în comunitatea tradiţională altădată, colindatul poate şi acum, în zilele noastre, să exercite aceleaşi roluri, pentru că băieţii tot au nevoie să învețe aceste roluri sociale ale lor. Observaţi fetele care întotdeauna sunt ca şi ultimul bastion - repede, repede când au văzut că băieţii cedează colindatul, ele s-au apucat să colinde, colinde bărbăteşti, ceea ce nu e bine. Dar conform tradiţiei e mai bine flăcăii să colinde. Imaginaţi-vă că şi astăzi avem nevoie de băieţi bine organizaţi, băieţi cu iniţiativă, băieţi cu responsabilităţi, băieţi care pe vremuri, acum 100 de ani, nu se îmbătau niciodată la Crăciun, draga mea. Nu se îmbătau, nu îşi permiteau acţiuni aşa reprobabile, nu, pentru că ştiau dacă se întâmplă ceva în sat toată lumea va crede că ei sunt vinovații. Atunci exista o disciplină foarte, foarte strictă în ceata de colindători. Colindau tot satul, aşa cum spuneam, şi în zorii zilei se adunau la casa vătafului şi acolo puteau să permită să bea un păhar de cinste, să mănânce ceva călduţ, că mama avea grijă de asta. În schimb, în casa omului nu-şi permiteau să bea vin, decât gustau, pentru că ţineau la onoarea personală a fiecăruia, dar şi la onoarea cetei. Avem nevoie şi acum de aceste calităţi, de aceşti băieţi, uitaţi-vă cine ne conduce...”

Europa Liberă: Să ştiţi că nu mi-am imaginat că vă gândiţi şi la asta, atunci când promovaţi acest lucru, când încercaţi să obţineţi înregistrarea acestui obicei la UNESCO. Totuşi întrebarea era cum acest lucru ne-ar putea ajuta?

Varvara Buzilă: „Pentru că avem suficiente probleme în comunităţile noastre şi în societatea noastră avem nevoie de grupuri de iniţiativă, avem nevoie de modele comportamentale, avem nevoie de valori, să reactualizăm sistemul nostru de valori
acreditat de secole. Fiecăruia, aşa ca pe vremuri, ne revine un segment al acestei mari conlucrări, inclusiv flăcăilor le rămâne acest segment. Dacă ei nu vor reuşi suficient să şi-l asume, atunci sigur că vor sări iarăşi fetele, cum sunt ele bune la inimă, să-l acopere. Oamenii au nevoie de solidarizare, oamenii se adună, se adună în cete, se adună să înveţe nişte colinde, îi învaţă pe nepoţi, îi învaţă pe copii. Încet, încet, încet observăm de la 90 încoace tot mai mult şi mai mult acest obicei este reabilitat, dar nu în măsura suficientă. Era nevoie de un imbold aşa mai important. Era nevoie de o participare a statului prin structurile sale la fortificarea obiceiului propriu-zis.”

Europa Liberă: În acest context a acestui demers i-am auzit pe unii zicând că va fi inutil să obţinem asta, dacă între timp tradiţia nu se va respecta întocmai, dacă vom uita colindele. Spuneţi-mi o să avem cu ce?

Varvara Buzilă: „Foarte bine a ţintit această problemă UNESCO, atunci când în 2003 a elaborat această convenţie privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Între multe precizări ale acestei convenţii există câteva foarte clare, în care se spune că este patrimoniul cultural imaterial acolo unde comunităţile ţin la el, unde comunităţile îl promovează. Festivalurile, ansamblurile sunt o altă componentă a acestei mari conlucrări sociale, dar esenţa, inima lucrurilor e acolo unde a apărut acest folclor, unde el a dăinuit sute de ani şi unde trebuie de acum înainte să rămână prin transmiterea lui către tânăra generaţie, către copii.”

Europa Liberă: Tocmai de asta vă întrebam, aveţi siguranţa că această tradiţie este menţinută în localităţile moldoveneşti, că colinda nu e auzită doar la televizor şi radio?

Varvara Buzilă: „Ar fi foarte trist dacă colindatul s-ar auzi numai la radio, la televizor şi pe scene. Pentru că sunt forme moderne, necesare, dar nu sunt esenţiale. Ţinând cont de această necesitate, în ultimii ani ne-am propus câteva activităţi, pentru că reprezint Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, deci ne-am propus în cadrul Comisiei, împreună cu Ministerul Culturii, împreună cu toţi cei care au careva abilităţi în domeniu să sensibilizăm lumea. Anul trecut, pe vremea acesta, am avut o acţiune care se numea „Salvează o colindă pentru eternitate”. I-am antrenat în această activitate absolut pe toţi cei cu care am comunicat. Am înregistrat foarte multe colinde, i-am implicat pe studenţi, i-am implicat pe toţi cei cu care venim noi zilnic în atingere. Anul acesta facem exact acelaşi lucru. Colectăm colinde pe suport electronic, vin oamenii la noi la muzeu şi îi înregistrăm pe viu. La sfârşitul anului şi în toată ziua în prima decadă a anului următor are loc un eveniment careva, sau simplu vin oamenii cu care discutăm despre obicei, inclusiv le înregistrăm colindele.”

Europa Liberă: O precizare aici, iată aceste colinde pe suport electronic sunt de găsit?

Varvara Buzilă: „Deocamdată le înregistrăm. În 2009 am editat un CD - cu „Plăieşii” - „Am venit să colindăm”, atunci am reuşit să facem acest lucru. Dacă vorbim despre CD-urile cu colinde noi avem foarte puţine. Putem să le numărăm pe degete. Au editat
surorile Osoianu, au făcut un CD cu colinde din Transnistria. Foarte frumoase, foarte, foarte valoroase. Şi Maria Mocanu a înregistrat un CD. Foarte puţine în raport cu marea bogăţie care există astăzi şi acum acolo în comunităţi şi pe care trebuie foarte repede să o salvăm şi respectiv să orientăm către această sursă foarte valoroasă tinerii interpreți, grupuri de copii, grupuri de adolescenţi. Iată de ce discutăm cu primarii din localităţi. Discuţia noastră este una foarte mare: câte cete de flăcăi aveţi în sat? Aţi luat la evidenţă toate colindele de la Dvs din sat? Care colinde vă reprezintă cel mai mult? Sigur că nu poţi garanta atâta timp cât societatea noastră nu va conştientiza ce este important şi ce este secundar. Oamenii şi înaintea noastră au trăit foarte greu, mult mai greu, de sute de ori mai greu, dar colindatul şi Crăciunul au fost sărbători deosebite. Nu e neapărat să şi se rupă masa de bucate. Important e cum ne învaţă şi colindele să vorbeşti cu oamenii în această perioadă a anului. Să le spui cât sunt de importanţi. Să le spui cât sunt de deosebiţi. Pentru că colinda noastră este un gen laudativo, ea vine să preamărească pe cel care ascultă, ea vine să-l pună în valoare şi în faţa familiei, dar şi în faţa localităţii. E foarte important. Oamenii au nevoie de obiceiuri, tot aşa cum au nevoie de sărbători. Aşa este psihologia omului. Şi dacă nu o să le păstrăm pe astea
ale noastre care chiar au rezistat secole la rând, înseamnă că sunt pe potriva sufletului nostru, înseamnă că lucrează pentru conștiința noastră. Dacă le pierdem pe acestea vom fi nevoiţi să adoptăm sărbători supte din deget sau jucate care deja nu plac a doua zi. Apropo Convenţia UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, dar şi Legea Republicii Moldova privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, şi Legea similară a României ne orientează foarte clar să păstrăm cât avem, cum avem şi să încurajăm comunităţile să descopere acest patrimoniu, şi să-l menţină viabil.”

Europa Liberă: L-am văzut citat pe ministrul culturii zicând că trebuie să le înregistrăm pentru că iată deja Doinele au fost înregistrate de România. Şi atunci mă întrebam, există o competiţie în sensul acesta între Moldova şi România?

Varvara Buzilă: „Să ştiţi că nu există o competiţie. Există dimpotrivă o grabă în a pune în valoare fiecare ce poate. Unde putem punem împreună, aşa cum am decis să facem în cadrul dosarului „Colindatul de ceată bărbătească”. O să colaborăm şi la alte elemente, pentru a include în lista UNESCO şi mărţişorul, că avem o propunere de mai mulţi ani, cred că de mai bine de trei ani din partea Bulgariei. Dar noi fără România nu o să înaintăm acest dosar pentru că practic suntem aceeaşi cultură, avem aceeaşi cultură. Şi atunci ori de câte ori vom avea ceva foarte specific local, vom merge numai cu un element din partea Republicii Moldova. Iar dacă elementul se regăseşte în amploare şi în România vom merge împreună, pentru că UNESCO chiar recomandă, susţine dosarele transnaţionale.”

Europa Liberă: Ceea ce aş vrea eu să ştiu, ce şansă avem? Pentru că îmi amintesc povestea cu Orheiul Vechi, de exemplu, înţeleg că autorităţile de mult să înscrie acest obiectiv cultural material în patrimoniul UNESCO şi nu reuşeşte de mai mulţi ani. Îmi dau seama că este un proces îndelungat. Dar cât de mult ar putea dura şi ce şanse avem să obţinem acest lucru?

Varvara Buzilă: „Scurt pe doi, ţin să spun următoarele. Deja dosarul a fost examinat şi
aşa cum se obişnuieşte în practica UNESCO, acum experţii se documentează, solicită suplimentări, ne monitorizează, avem experţi UNESCO în teritoriu.”

Europa Liberă: Au venit şi la faţa locului?

Varvara Buzilă: „Sigur. Ei nu comunică cu noi în senul acesta, dar au fost sesizaţi în localităţi pentru că în acest fel UNESCO vede cu adevărat ce se întâmplă în satele noastre. Asta este foarte important.”

Europa Liberă: Nu vă este frică faţă de acest aspect?

Varvara Buzilă: „Nu. pentru că să ştiţi că la noi pretutindeni se sărbătoreşte Crăciunul şi neapărat undeva colindătorii deja ştiu să se manifeste şi asta este important. Nu am să detaliez acum nişte lucruri pentru că noi avem nişte localităţi unde nu se colindă deloc. Aşa susţin localnicii că la ei nu s-a colindat. Fie că s-a pierdut obiceiul în negura timpului, fie că s-a întâmplat altceva. Dar avem şi localităţi unde nu se colindă la Crăciun, ci la Anul Nou. ”

Europa Liberă: Nu asta contează, important e, probabil, să se menţină această tradiţie, să se colinde în Republica Moldova atunci când vin sărbătorile de iarnă.

Varvara Buzilă: „Tot mai mult să se colinde decât în anii precedenţi. Aceasta este şi dorinţa noastră şi, de altfel, este şi dorinţa oamenilor. Altceva este că băieţii având încă o viziune afectată de perspectiva sovietică asupra acestui obicei, ei încă sunt bulversaţi, nu ştiu ce atitudine să ia faţă de obicei. Pentru că în perioada sovietică, ştiţi bine, nu s-a permis aici să se colinde. Dimpotrivă chiar colindatul era interzis. Socotiţi că au trecut câteva generaţii de flăcăi care nu au continuat, precum era tradiţia mai înainte, acest obicei. Acum cei care intră în cetele de colindători ei trebuie să refacă această continuitate, trebuie să facă un efort în plus.”

Europa Liberă: Şi autorităţile au de lucru mai mult ca să recupereze această pauză, înţeleg?

Varvara Buzilă: „Să ştiţi că de autorităţile locale depinde foarte puţin. Dar dacă există un primar foarte înţelept, şi există asemenea primari în Moldova, e suficient ca el să invite la o discuţie pe liderii de opinie ai flăcăilor şi să le spună: „Ştefane, tu în partea ta
de sat faci o ceată. Ioane, tu în partea ta de sat faci o a doua ceată. Prima dată veniţi la mine şi mă colindaţi pe mine. Eu vă aştept. Pe urmă vă duceţi la preot. Pe urmă vă duceţi la domul director de şcoală şi tot aşa mai departe.” Deci nu e necesar ca primarul să intervină foarte mult. E important să comunice, să respecte acest drept al flăcăilor sau să le ajute să-şi amintească care este rostul flăcăilor într-un sat sau într-un oraş. Beneficiile sunt enorm de mari, pentru că acolo unde oamenii comunică, acolo unde ştiu să se bucure din cuvinte… Ce înseamnă colindat? Asta este o mare bucurie a cuvântului cântat, dar este o supremă bucurie pentru că a fost şi rămâne mijlocul nostru esenţial de a arăta sau de a comunica tot ce avem noi mai important sau tot ceea ce ne dorim să-i spunem celuilalt. Acum să facem şi o mică precizare - la Orheiul Vechi. Sigur că unor ţări sărace precum este şi Moldova le vine foarte greu să-şi îngrijească, să restaureze monumentele istorice şi să le aducă la o condiţie cerută de UNESCO. Asta este problema noastră la Orheiul Vechi, că noi nu reuşim să restaurăm marea ceea de bogăţie de monumente din acest sit. În momentul când vom termina toate obiectivele asumate sau toate sarcinile asumate, eu cred că
acest dosar va fi aprobat. Patrimoniul cultural imaterial nu necesită atât de multe costuri precum cel construit. Aici se declanşează nişte mecanisme, intră în acţiune nişte mecanisme pe care oamenii şi le-au folosit dintotdeauna, secole, mii de ani la rând oamenii au practicat obiceiurile. Şi ce ne costă să le dăm voie să facă parte şi astăzi din viaţa noastră. Noi să fim parte din marele obicei al ţării sau al lumii. Pentru că uitaţi-vă acum la Crăciun toată lumea sărbătoreşte. Şi noi ce, o să stăm cu piatra în gură şi o să aşteptăm că cineva o să ne vină şi o să ne pună în valoare colindele noastre.”