Răposatul oligarh rus, Boris Berezovski lasă în urma sa o moștenire ambiguă – l-a creat pe președintele Vladimir Putin, iar apoi a devenit cel mai acerb critic al acestuia. La moartea lui Berezovski din cauze încă neelucidate în locuința sa din apropierea Londrei, comentatorii din Rusia se întreabă dacă Putin și „putinismul” mai pot fi la fel fără oligarhul fugar. Relatarea corespondentului Europei Libere, Robert Coalson este prezentată în rezumat de Alexandru Eftode:
Boris Berezovski găsit mort acasă la el în apropierea Londrei pe 23 martie a fost o figură cheie printre cei care l-au adus la Kremlin pe Vladimir Putin în 2000. Chiar dacă a căzut în dizgrație și alungat în exil tot în același an, cu trecerea timpului Berezovski a devenit un fel de atribut indispensabil al Rusiei lui Putin.
În 1998, pe vremea lui Elțîn, analistul Serghei Markov spunea despre Berezovski că este „Rasputin-ul de astăzi, care-l manipulează pe ascuns pe președinte și anturajul acestuia”.
La moartea lui Berezovski, un alt analist rus, Andrei Piontkovski a scris că Putin și oligarhul fugar au fost „un Stalin și un Troțki al zilelor noastre”.
Cunoscutul moderator de televiziune Vladimir Soloviov, vorbind într-un interviu cu gazeta.ru, și-a reamintit recentele conversații cu Berezovski și a spus despre el că se agăța de cele mai mici detalii ale relației sale cu Putin, ca „o nevastă ofensată, părăsită, vorbind despre bărbatul care s-a dus”.
Dacă mulți ar fi crezut că moartea lui Berezovski ar trebui să-l bucure pe Putin, purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitry Peskov a vorbit pe un ton cu totul diferit, duminică, la postul de televiziune Dojdi:
„Nu știu cum a reacționat președintele. Pot spune numai că, oricine ar fi, vestea morții cuiva este întotdeauna tristă”.
De ani de zile, presa controlată de Kremlin le-a indus rușilor un sentiment de dispreț față de anii 1990 ca despre vremuri ale fărădelegilor care aproape au distrus Rusia. Iar Berezovski a fost simbolul tuturor relelor de care Putin a scăpat Rusia.
Igor Bunin, directorul Centrului pentru Tehnologii Politice de la Moscova a spus portalului gazeta.ru că Berezovschi a fost folosit ca „întruchipare a unui rău teribil”, care este de vină pentru totul.
Desigur, a fost o pradă ușoară din cauza afacerilor sale dubioase, secretomaniei, tranzacțiilor pe sub masă, amestecării fără scrupule a businessului cu politicul și curioasei tendințe a rivalilor săi de afaceri și dușmanilor personali de a o sfârși prin moarte violentă. Lunga listă a păcatelor lui Berezovski părea să anuleze miraculos capacitatea oamenilor de a crede în acuzații similare față de Putin și anturajului acestuia.
Specialistul în relații publice, Igor Mintusov crede că Berezovski a jucat pentru elita putinistă un rol de „dușman” atât de important încât „va fi nevoie să-i găsească un înlocuitor”.
Sub acest aspect, Berezovski a căzut victimă unei tactici pe care a desăvârșit-o el însuși, când domina peisajul mediatic din Rusia și-și amenința adversarii că-i va distruge, așa cum spune că i s-a întâmplat, de exemplu, fostul vicepremier Boris Nemțov.
După ani în care a dat vina pe Berezovski pentru toate problemele Rusiei, de la demonstrațiile anti-Putin la cazul Pussy Riot, purtătorul de cuvânt al lui Putin a minimalizat ieri rolul oligarhului după plecarea acestuia exil și a refuzat să-l condamne până și pentru ceea ce a făcut în anii 1990:
„Desigur, a jucat un rol foarte important atunci. Nu știu dacă a fost pozitiv ori negativ, dar a fost o persoană foarte, influentă. N-aș exagera însă rolul său în anii 2000. A fost probabil minuscul. N-a avut nici o influență aici”.
Într-o faimoasă și lapidară postare pe Facebook în februarie 2012, Berezovski își cerea iertare de la ruși pentru trei păcate: lăcomia sa, rolul jucat la distrugerea libertății cuvântului în Rusia și contribuția la aducerea lui Putin la putere. Acum, Kremlinul spune însă că Berezovski și-a cerut scuze și de la Putin însuși, într-o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o recent și pe care Kremlinul n-a dat-o publicității.
Nu va exista probabil niciodată o estimare limpede în legătură cu rolul și importanța lui Berezovski. Anii de duplicitate au făcut imposibil ca el să spună adevărul și ca cineva să-l creadă. După cum a observat judecătoarea britanică în încheierea procesului de 5 miliarde de dolari pierdut de Berezovski în fața lui Roman Abramovici, la Londra, Berezovski „privea adevărul ca pe un concept trecător și flexibil, care putea fi ajustat ca să se potrivească cu scopurile sale curente”.
Jurnalistul Ilya Zhegulev, care scrie pentru ediția rusească a revistei „Forbes”, spune că l-a intervievat pe Berezovski la 22 martie, cu o zi înainte de moarte. Ar fi fost în depresie, măcinat de dorul de țară și în căutarea sensului vieții în exil. Zhegulev mai spune că Berezovski și-a exprimat respectul pentru oligarhul desproprietărit, Mihail Hodorkovski, care a fost judecat de două ori în Rusia și se află în închisoare din 2005. Berezovski ar fi fost invidios pe Hodorkovski pentru că acesta și-ar fi „păstrat integritatea” în conflictul cu Kremlinul.
Dar, parcă pentru a confirma că ambiguitatea este moștenirea principală lăsată de Berezovski, comentatorii ruși se ceartă aprins dacă interviul chiar a avut loc, așa cum relatează Zhegulev.
Boris Berezovski găsit mort acasă la el în apropierea Londrei pe 23 martie a fost o figură cheie printre cei care l-au adus la Kremlin pe Vladimir Putin în 2000. Chiar dacă a căzut în dizgrație și alungat în exil tot în același an, cu trecerea timpului Berezovski a devenit un fel de atribut indispensabil al Rusiei lui Putin.
În 1998, pe vremea lui Elțîn, analistul Serghei Markov spunea despre Berezovski că este „Rasputin-ul de astăzi, care-l manipulează pe ascuns pe președinte și anturajul acestuia”.
La moartea lui Berezovski, un alt analist rus, Andrei Piontkovski a scris că Putin și oligarhul fugar au fost „un Stalin și un Troțki al zilelor noastre”.
Cunoscutul moderator de televiziune Vladimir Soloviov, vorbind într-un interviu cu gazeta.ru, și-a reamintit recentele conversații cu Berezovski și a spus despre el că se agăța de cele mai mici detalii ale relației sale cu Putin, ca „o nevastă ofensată, părăsită, vorbind despre bărbatul care s-a dus”.
Dacă mulți ar fi crezut că moartea lui Berezovski ar trebui să-l bucure pe Putin, purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitry Peskov a vorbit pe un ton cu totul diferit, duminică, la postul de televiziune Dojdi:
„Nu știu cum a reacționat președintele. Pot spune numai că, oricine ar fi, vestea morții cuiva este întotdeauna tristă”.
De ani de zile, presa controlată de Kremlin le-a indus rușilor un sentiment de dispreț față de anii 1990 ca despre vremuri ale fărădelegilor care aproape au distrus Rusia. Iar Berezovski a fost simbolul tuturor relelor de care Putin a scăpat Rusia.
Igor Bunin, directorul Centrului pentru Tehnologii Politice de la Moscova a spus portalului gazeta.ru că Berezovschi a fost folosit ca „întruchipare a unui rău teribil”, care este de vină pentru totul.
Desigur, a fost o pradă ușoară din cauza afacerilor sale dubioase, secretomaniei, tranzacțiilor pe sub masă, amestecării fără scrupule a businessului cu politicul și curioasei tendințe a rivalilor săi de afaceri și dușmanilor personali de a o sfârși prin moarte violentă. Lunga listă a păcatelor lui Berezovski părea să anuleze miraculos capacitatea oamenilor de a crede în acuzații similare față de Putin și anturajului acestuia.
Specialistul în relații publice, Igor Mintusov crede că Berezovski a jucat pentru elita putinistă un rol de „dușman” atât de important încât „va fi nevoie să-i găsească un înlocuitor”.
Sub acest aspect, Berezovski a căzut victimă unei tactici pe care a desăvârșit-o el însuși, când domina peisajul mediatic din Rusia și-și amenința adversarii că-i va distruge, așa cum spune că i s-a întâmplat, de exemplu, fostul vicepremier Boris Nemțov.
După ani în care a dat vina pe Berezovski pentru toate problemele Rusiei, de la demonstrațiile anti-Putin la cazul Pussy Riot, purtătorul de cuvânt al lui Putin a minimalizat ieri rolul oligarhului după plecarea acestuia exil și a refuzat să-l condamne până și pentru ceea ce a făcut în anii 1990:
„Desigur, a jucat un rol foarte important atunci. Nu știu dacă a fost pozitiv ori negativ, dar a fost o persoană foarte, influentă. N-aș exagera însă rolul său în anii 2000. A fost probabil minuscul. N-a avut nici o influență aici”.
Într-o faimoasă și lapidară postare pe Facebook în februarie 2012, Berezovski își cerea iertare de la ruși pentru trei păcate: lăcomia sa, rolul jucat la distrugerea libertății cuvântului în Rusia și contribuția la aducerea lui Putin la putere. Acum, Kremlinul spune însă că Berezovski și-a cerut scuze și de la Putin însuși, într-o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o recent și pe care Kremlinul n-a dat-o publicității.
Nu va exista probabil niciodată o estimare limpede în legătură cu rolul și importanța lui Berezovski. Anii de duplicitate au făcut imposibil ca el să spună adevărul și ca cineva să-l creadă. După cum a observat judecătoarea britanică în încheierea procesului de 5 miliarde de dolari pierdut de Berezovski în fața lui Roman Abramovici, la Londra, Berezovski „privea adevărul ca pe un concept trecător și flexibil, care putea fi ajustat ca să se potrivească cu scopurile sale curente”.
Jurnalistul Ilya Zhegulev, care scrie pentru ediția rusească a revistei „Forbes”, spune că l-a intervievat pe Berezovski la 22 martie, cu o zi înainte de moarte. Ar fi fost în depresie, măcinat de dorul de țară și în căutarea sensului vieții în exil. Zhegulev mai spune că Berezovski și-a exprimat respectul pentru oligarhul desproprietărit, Mihail Hodorkovski, care a fost judecat de două ori în Rusia și se află în închisoare din 2005. Berezovski ar fi fost invidios pe Hodorkovski pentru că acesta și-ar fi „păstrat integritatea” în conflictul cu Kremlinul.
Dar, parcă pentru a confirma că ambiguitatea este moștenirea principală lăsată de Berezovski, comentatorii ruși se ceartă aprins dacă interviul chiar a avut loc, așa cum relatează Zhegulev.
