Până la 1 aprilie cetăţenii care se asigură în mod individual pot beneficia de poliţa de asigurare medicală la jumătate de preţ. Acest lucru poate fi făcut în orice oficiu al Poştei Moldovei, unde cetăţenii se pot prezenta doar cu buletinul de identitate. Persoanele care nu se asigură, aşa cum prevede legea asigurării obligatorii de asistenţă medicală, nu vor avea parte de servicii gratuite acoperite de poliţă şi medicamente compensate. Tamara Grejdeanu l-a întrebat pe Mircea Buga, directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină despre avantajele asigurării medicale şi despre aducerea lor la cunoștința publicului.
Mircea Buga: „E vorba de cei care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi din contul statului şi au obligaţia legală până la 31 martie să se asigure, şi având în vedere că există şi o reducere destul de importantă de 50 la sută, e bine ca să meargă la oficiile poştale teritoriale sau la agenţiile noastre teritoriale. Mai există un termen de 31 octombrie, pentru proprietarii de terenuri agricole din zona rurală care pot beneficia de o reducere de 75 de procente.”
Europa Liberă: Domnule Buga, ar fi cazul să se insiste mai mult la informare ca cetăţeanul să înţeleagă beneficiile asigurării obligatorii, sau unde este acel neajuns, din care cauză uneori cetăţenii nu prea se îngrijesc de sănătatea lor?
Mircea Buga: „Există într-adevăr un aspect important legat de informare şi noi încercăm prin mijloacele noastre posibile să informăm pacienţii, inclusiv prin intermediul medicilor de familie, prin intermediul altor specialişti la acare vin pacienţii noştri cu problemele lor de sănătate, să cunoască şi mărimea şi volumul pachetului de servicii medicale, de medicamente compensate care există şi alte informaţii legate de beneficiile sistemului de asigurări medicale obligatorii. Nu întotdeauna informaţia este accesibilă pentru toată populaţia. Din păcate există zone rurale cu acces redus la internet, mass-media, care nu au atâta informaţie. De aceea, ne propune şi în acest an să venim cu scrisori speciale de informare a pacienţilor, a potenţialilor beneficiari, şi cu buclete informative care vor fi distribuite prin primăriile locale şi prin oficiile poştale.”
Europa Liberă:Mizaţi şi pe aportul medicilor în zonele în care informaţia ajunge mai greu, se comunică cu ei?
Mircea Buga: „Evident că mizăm pe ajutorul medicilor, în special a medicilor de familie, care sunt portiţa de intrare a pacientului în sistemul de sănătate. Medicul de familie, el şi trebuie să fie până la urmă sursa de bază de informare pentru fiecare cetăţean.”
Europa Liberă: A fost făcut şi un ghid al beneficiarului în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, ce avantaje trebuie să fie luate în calcul atunci când cetăţeanul pune la cântar, să se asigure sau nu?
Mircea Buga: „De beneficii vorbind, într-adevăr cetăţeanul care este asigurat are acces la un pachet de servicii garantate şi acest pachet de servicii trebuie să fie cunoscut de către el. Iar dacă nu este asigurat, dimpotrivă există un risc major pentru orice cetăţean, să ajungă în imposibilitatea achitării acestor servicii. În occident prima grijă a fiecărui cetăţean la fiecare început de an este să verifice dacă are asigurare medicală valabilă. Sănătatea este un lucru imprevizibil, noi nu ştim ce poate să se întâmple mâine, de aceea având o acoperire de asigurare, vom fi mult mai siguri şi pe noi înşine şi pe sănătatea celor apropiaţi.”
Europa Liberă: Credeţi că în Republica Moldova mai întârzie această conştientizare personală?
Mircea Buga: „Desigur că întârzie. Să nu uităm că până la implementarea acestui sistem noi de asigurare medicală obligatorie, exista un aşa numit sistem, minim garantat de către stat. Dar de facto cetăţenii s-au deprins să meargă cu plăţile directe pentru serviciile medicale, în anii 90, dar anterior era iluzia gratuităţii acestor servicii. Până la urmă orice serviciu de sănătate costă, nimic gratuit nu poate exista în serviciile de sănătate. Mentalitatea cetăţenilor, dar şi a lucrătorilor medicali, suferă schimbări în sensul bun al cuvântului, dar pentru asta trebuie să mai treacă timp.”
Europa Liberă: Cei care nu vor avea poliţa de asigurare, vor trebui să achite serviciile medicale, integral?
Mircea Buga: „Este un risc pentru cei care nu au poliţa de asigurare medicală, să fie nevoiţi să achite serviciile, în special cele spitaliceşti, este vorba de accesul la internările în spital. Şi al doilea serviciile specializate de diagnostic şi laborator care iarăşi vor fi nevoiţi să achite. Medicamente compensate, spital şi alte servicii specializate vor fi acoperite din buzunarul propriu, de aceea la acest lucru trebuie să se gândească fiecare cetăţean.”
Europa Liberă: Este prevăzut pentru acest an să fie suplimentat numărul serviciilor care vor fi acoperite de poliţa de asigurare medicală?
Mircea Buga: „Deja a fost aprobată prin legea fondului pentru anul 2013, pachetul de servicii medicale, care în unele aspecte este mai mare decât cel din anul precedent. Mă refer şi la medicamente compensate, care în curând va apărea o listă nouă completată cu noi grupe de medicamente pentru pacienţii cronici. Pe de altă parte există şi servicii costisitoare care au fost incluse în acest an. Doar un singur exemplu, legat de transplantul renal şi transplantul hepatic care este contractat prin intermediul fondului de asigurări medicale şi este şi posibilitatea pacienţilor de a beneficia de aceste servicii moderne. De aceea şi îi rugăm pe toţi să înţeleagă necesitatea contribuţiei personale la fondul de asigurări. Cu toate problemele existe în sistemul de sănătate, noi până la urmă trebuie să înţelegem că de asta depinde viitorul acestui sistem.”