Linkuri accesibilitate

„R. Moldova nu trebuie să rămână prizoniera Transnistriei şi a elitei ei politice”


Perspectiva Vilnius...
Perspectiva Vilnius...

Victor Chirilă: „Realitatea constă în parafarea Acordului de Asociere, cu ocazia summit-ului de la Vilnius, un pas pozitiv...”


Valentina Ursu în dialog cu Victor Chirilă, directorul Asociației pentru Politică Externă.

Europa Liberă: Pentru că se discută foarte mult despre summit-ul de la Vilnius şi deciziile care pot fi luate acolo, şi în favoarea Republicii Moldova, ţară care face parte din Parteneriatul Estic şi despre care s-a vorbit atâta timp că ar putea totuşi să ajungă o poveste de succes, să ne spuneţi la microfonul Europei Libere, aceste două acorduri care urmează să fie parafate - Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb - după care vor fi şi semnate, dacă nu anul acesta, la anul, ar putea să existe această şansă. Cât loc lasă pentru unificarea Moldovei, pentru apropierea regiunii transnistrene de administraţia de la Chişinău?

Victor Chirilă: „Acordul de Asociere şi Zona de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv crează oportunităţi, care pot fi valorificate, dacă există pe malul stâng o clasă politică, dornică să facă acest lucru, o clasă economică, o elită economică care este interesată să valorifice aceste beneficii şi deschideri, şi există o societate care doreşte şi face ceva pentru a determina atât elita politică, cât şi elita economică ca să ia aceste oportunităţi şi să le pună în practică.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ziceţi „dacă există” Şi dacă nu există?

Victor Chirilă: „Dacă există pentru că deocamdată nu există.”

Europa Liberă: Şi atunci unde se ajunge, dacă nu există?

Victor Chirilă: „Bine, Republica Moldova nu trebuie să rămână prizoniera Transnistriei şi a elitei politice din regiunea transnistreană. Actuala elită transnistreană are cu totul alte obiective decât integrarea europeană. Ea doreşte să-şi consolideze propria sa securitate. Şi garantul propriei sale securităţi este Federaţia Rusă.

De aceea ei insistă pe apropierea de Federaţia Rusă, insistă pe Uniunea Euroasiatică, pe aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus. Pentru că, prin astfel de discursuri, prin astfel de politici, ea angajează Federaţia Rusă faţă de ea. Ea doreşte bani, ea doreşte susţinere politică. Şi numai prin astfel de discursuri poţi să te asiguri de o astfel de susţinere din partea Moscovei, din partea Kremlinului.

De aceea, pentru mine este evident că Republica Moldova trebuie să semneze cât mai curând posibil Acordul de Asociere, trebuie să pună în practică cât mai curând posibil Zona de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv, să continue dialogul cu regiunea transnistreană, să angajeze treptat şi elita economică, şi elita politică care este deschisă pentru noi oportunităţi, într-un dialog constant, permanent, astfel încât treptat să-i aducem mai aproape de înţelegerea realităţilor care există în jurul lor.

Pentru că aderarea la Uniunea Euroasiatică – care încă nu există – şi aderarea la Uniunea Vamală nu va fi posibilă pentru regiunea transnistreană atâta timp cât Republica Moldova va semna acest Acord de Asociere, la fel şi Ucraina va face acest lucru. Pentru că există semnale clare că Ucraina deja a luat decizia.”

Europa Liberă: E pe ultima sută de metri.

Victor Chirilă: „Este pe ultima sută de metri. Şi dacă şi Ucraina, şi Republica Moldova vor pune în practică, vor crea această Zonă de comerţ liber cu Uniunea Europeană, cercul se închide. Clasa politică şi lumea de afaceri din regiunea transnistreană vor trebui să se adapteze la realităţile care există. Nu ei dictează regulile în această regiune.”

Europa Liberă: Am reţinut declaraţia pe care o făcea şefa misiunii OSCE la Chişinău, doamna Jennifer Brush. Dumneaei spunea că Moldova ar fi pierdut ceva timp, mergând pe calea eurointegrării, având acest conflict nesoluţionat, Transnistria. Deci, Transnistria a tras în urmă Republica Moldova?

Victor Chirilă: „Ea este o problemă, este un obstacol în calea apropierii noastre cât mai rapide de Uniunea Europeană. Cu siguranţă trebuie să găsim o soluţie.”

Europa Liberă: Cine trebuie să găsească soluţia, domnule Chirilă?

Victor Chirilă: „Noi trebuie să găsim o soluţie.”

Europa Liberă: Şi care ar fi soluţia îmbrăţişată şi de către administraţia de la Tiraspol?

Victor Chirilă: „În primul rând, trebuie să iniţiem negocierile pe acest subiect. Or, vedem că regiunea transnistreană, elita politică nu este interesată de aşa ceva.”

Europa Liberă: Ei fug de la acest subiect.

Victor Chirilă: „Fug de aşa ceva, pentru că ce ar însemna să se angajeze în astfel de negocieri? Ar însemna ca ei să renunţe la ceea ce au. Pentru că ei au mai mult decât Republica Moldova este gata să le ofere. Şi nu doar Republica Moldova. Chiar şi semnalele care vin din partea Uniunii Europene, din partea partenerilor noştri occidentali, chiar şi a Federaţiei Ruse, cu siguranţă nu vorbesc despre recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene. Ea este recunoscută ca parte integrantă a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: De jure, iar de facto totuşi Transnistria mai mult s-ar afla în zona de influenţă a Federaţiei Ruse şi, chiar cu consimţământul Moscovei, ar face jocurile împotriva reunificării statului Moldova.

Victor Chirilă: „Dacă se iniţiază discuţiile şi se fixează obiectivul spre care ne îndreptăm – pentru că acum nu avem un obiectiv comun – atunci, fără îndoială, că vom discuta şi despre rolul Federaţiei Ruse în viitoarea formulă de asigurare a viitoarei soluţii. Nu mă îndoiesc că Federaţia Rusă va avea un rol, un cuvânt de spus. Dar nu va fi unicul cuvânt pe care îl va spune, pentru că vor fi şi alţi parteneri şi Uniunea Europeană, în primul rând. De aceea cred că Rusia înţelege situaţia, doreşte să obţinută un statut cât mai privilegiat pentru regiunea transnistreană, astfel încât să îşi asigure propriile sale interese în Republica Moldova. Negocierile vor arăta cât de deschisă este Federaţia Rusă pentru o soluţie comprehensivă, care să respecte angajamentul său de a asigura suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar sunt păreri care acreditează ideea că Republica Moldova, semnând cu Uniunea Europeană acest Acord de Liber Schimb, ar putea să ridice hotarul nedeclarat pe Nistru.

Victor Chirilă: „Nu cred că va fi un hotar, în sensul stabilirii unei frontiere între Republica Moldova şi regiunea sa transnistreană. Dar fără îndoială că vor trebui găsite soluţii pentru a avea undă liberă. În cazul liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană, va trebui să avem management eficient al fluxului migraţional care trece prin frontiera noastră…”

Europa Liberă: …moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean.

Victor Chirilă: „…moldo-ucraineană pe care nu o controlăm, deci aceasta este sigur. Plus, fără îndoială, va trebui să avem iarăşi un mecanism de control al circulaţiei mărfurilor care vin prin regiunea transnistreană în Moldova.”

Europa Liberă: Păi şi aceasta se face până la semnarea Acordului de Liber Schimb sau după?

Victor Chirilă: „Sigur, va începe odată cu crearea Zonei de comerţ liber cu Uniunea Europeană. Cred că sunt soluţii, se vor discuta. Să sperăm că regiunea transnistreană totuşi se va angaja în crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv cu Uniunea Europeană. În caz contrar, Republica Moldova va fi nevoită să găsească soluţii pentru a asigura prevederile acestei zone. Şi cred că astfel de mecanisme deja sunt luate în calcul, sunt discutate. Nu cred că vom lăsa regiunea transnistreană şi alţi actori externi ca să creeze impedimente în calea noastră spre integrarea economică cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Alţi actori externi fiind?

Victor Chirilă: „Fiind cei care doresc Republica Moldova să aleagă calea integrării euroasiatice.”

Europa Liberă: Şi numele acestui actor?

Victor Chirilă: „Există un singur actor puternic, care îşi doreşte să aibă un statut regional egal cu al Uniunii Europene şi aceasta este Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Sunteţi optimist, în ajunul summit-ului de la Vilnius?

Victor Chirilă: „Sunt mai realist decât eram.”

Europa Liberă: Şi realitatea constă în ce?

Victor Chirilă: „Realitatea constă în parafarea acestui Acord de Asociere, cu ocazia summit-ului de la Vilnius şi cred că este deja un pas pozitiv. Pentru că, în cele din urmă, după parafare este clar că semnarea este inevitabilă. Pentru că parafarea înseamnă că ambele părţi sunt de acord cu acest Acord şi urmează traducerea textului, urmează verificarea încă o dată a textului de către jurişti.

Semnarea ar putea să aibă loc în primăvara anului viitor. Odată cu semnarea acestui Acord, va fi semnat şi un acord interimar de implementare a prevederilor ce ţin de economie, comerţ, transport etc. etc., ceea ce înseamnă că nu vom aştepta ca Acordul să fie parafat de către 27 de state – 28 de state deja începând cu 1 iulie – ale Uniunii Europene ca să punem în aplicare acest Acord. Dar vom trece imediat la aplicarea acestui acord şi, mai ales, a prevederilor legate de integrarea economică a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Deci procesele se vor mişca foarte rapid, odată cu semnarea acestui Acord.”

Europa Liberă: Domnule Chirilă, admiteţi ca, între timp, opţiunea pro-vestică să fie mai puţin îmbrăţişată de cetăţenii Republicii Moldova? Sondajele de opinie arată că opţiunea cetăţeanului moldovean e cam egală, se împarte între Est şi Vest.

Victor Chirilă: „Deocamdată aşa avem o societatea. Ea a fost întotdeauna…”

Europa Liberă: … divizată…

Victor Chirilă: „…divizată în două tabere, una estică, alta pro-vestică. Mai este o categorie care migrează dintr-o parte în alta, sunt indecişii care ba sunt pentru integrarea euroasiatică, ba pentru integrarea europeană.”

Europa Liberă: Sau, din contra, sunt cei care au preferinţe pentru politica externă pro-occidentală îmbrăţişează şi politica pro-estică externă.

Victor Chirilă: „Aşa e. Aşa suntem noi, moldovenii, vrem să împăcăm şi varza, şi capra, şi de aceea nu ne reuşeşte, probabil.”

Europa Liberă: Suptul de la două vaci?

Victor Chirilă: „Nu cred că de data aceasta va mai fi posibil. Deci ori semnăm Acordul de Asociere, ori aderăm la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Nu există altă cale.”

Europa Liberă: Ori laie, ori bălaie.

Victor Chirilă: „Ori laie, ori bălaie. Deci trebuie să ne decidem cât mai curând posibil, trebuie să privim în ansamblu lucrurile. În lume se creează câteva poluri de influenţă care au şi un anumit spaţiu economic şi politic. Şi cred că Republica Moldova trebuie să se decisă cât mai curând posibil în care din aceste spaţii…”

Europa Liberă: … se regăseşte.

Victor Chirilă: „… şi economice, şi politice şi de valori se regăseşte, pentru că ar putea să fie luată de unul din aceste spaţii, fără să fie întrebată.”
XS
SM
MD
LG