Linkuri accesibilitate

Serghei Guriev nu se va întoarce în Rusia


Serggei Guriev
Serggei Guriev

Proeminentul economist rus şi critic al preşedintelui Vladimir Putin a fugit din ţară din cauza unei anchete penale în legătură cu procesul fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski.


Un proeminent economist rus, Serghei Guriev spune că nu se va întoarce în Rusia, de unde a fugit din cauza unei anchete penale. Economistul care a criticat politica președintelui rus, Vladimir Putin este îngrijorat că poate fi întemnițat în urma unui proces legat de o anchetă în privința fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski. Relatarea corespondentului Vocii Americii, Danila Galperovici și a corespondentei Europei Libere, Claire Bigg este prezentată în rezumat de Alexandru Eftode.

Serghei Guriev n-a stat mult pe gânduri după ce anchetatorii i-au percheziționat oficiul și i-au sechestrat corespondența electronică. Și-a luat bilet într-o singură direcție, un geamantan și a zburat la Paris, la 30 aprilie.

Fuga din țară a proeminentului economist a devenit cunoscută abia săptămâna trecută. Ea a trezit îngrijorări printre reprezentanții elitei ruse cu viziuni liberale care au criticat și ei cursul dur adoptat de președintele rus Vladimir Putin.

Marți, președintele rus l-a invitat pe Guriev să revină în țară, dar economistul preferă să rămână în Franța, unde locuiește soția și copii săi, așa cum a declarat Vocii Americii într-un interviu telefonic de la Paris:

„Am plecat pentru că nu vreau să fac pușcărie. Văd că riscul să o sfârșesc în închisoare este îndeajuns de mare”.

„Am observat o înăsprire tot mai mare și neașteptată a acțiunilor din cadrul anchetei. Ultima dată s-a întâmplat la 25 aprilie, când anchetatorul mi-a propus să ne întâlnit pentru a fi chestionat, dar în loc de aceasta mi-a înmânat o decizie de judecată despre sechestrarea întregii corespondențe electronice începând in 2008 și percheziționarea biroului meu. A făcut aluzie și la o percheziție la domiciliu. În clipa aceea am înțeles că statutul meu de martor se poate schimba la următoarea noastră întâlnire”.

În vârstă de 41 de ani, Guriev a fost interogat de câteva ori într-o investigație care a pornit de la concluziile unei comisii de anchetă înființată în 2011 de președintele de atunci Dmitri Medvedev pentru a examina cazul fostului magnat petrolier, Mihail Hodorkovski.

În raportul comisiei la care a lucrat și Guriev se constată că procesul fostului oligarh judecat și condamnat la închisoare pentru presupuse evaziuni fiscale a fost deosebit de defectuos.

Comisia s-a pronunțat pentru anularea sentinței împotriva lui Hodorkovski. Dar odată cu revenirea lui Putin la Kremlin, oameni care erau considerați apropiați mai liberalului Medvedev s-au pomenit cu anchetatorii la ușă. Anul acesta, au fost demarate anchete în privința câtorva co-autori ai raportului despre Hodorkovski.

Anchetatorii au mai verificat și sursele de finanțare ale Noii Școli Economice, o instituție respectabilă unde Guriev a fost rector timp de aproape un deceniu, până luna trecută. Școala a primit o donație din partea lui Hodorkovski în 2003, dar Guriev se afla atunci în vacanța funcției, iar donația era de numai trei la sută din bugetul anual.

Unii cred că Guriev plătește un preț politic pentru că a sprijinit opoziția. Anul trecut, el a donat 10 mii de ruble, cam 315 dolari, pentru o grupare anticorupție înființată de bloggerul Aleksei Navalnîi, judecat în prezent pentru fraude fiscale într-un proces considerat tot politic.

„Nu sunt de acord cu multe din părerile politice ale lui Navalnîi, spune Guriev. Ne-am întâlnit de vreo zece ori. Dar îl consider o persoană curajoasă și onestă, un exemplu unic pe scena politică din Rusia. Nu există informații compromițătoare despre el, nu are un trecut dubios și cred că are un viitor luminos. Sunt mândru că l-am sprijinit și voi încerca să-l ajut și mai departe”.

Kremlinul a spus că plecarea lui Guriev ar fi o chestiune de ordin personal, iar mulți comentatori guvernamentali l-au acuzat că exagerează. Săptămâna trecută, acționarii băncii de stat, Sberbank, cea mai mare bancă a Rusiei l-au ales în absență membru al consiliului director cu un mare număr de voturi. Președintele Sberbank, German Gref, fostul ministru al dezvoltării economice a spus că Guriev este „un mare profesionist, un om onest și ferm”. „Lucruri de acestea se mai întâmplă”, le-a spus Gref jurnaliștilor, adăugând: „sper că se va putea întoarce”.

Dar Guriev care s-a angajat deja pe un an ca profesor la prestigiosul Institut de Studii Politice la Paris nu pare dispus să se întoarcă:

„Câtă vreme Rusia are o asemenea justiție, nu are rost să contești acțiunile Comitetului de Investigații. N-am de gând să-mi mai bat capul cu asta. Să vedem, poate dreptatea va învinge în Rusia. Poate Aleksei Navalnîi va fi achitat și Hodorkovski eliberat. Atunci ne vom gândi ce-i de făcut”.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG