Când ploile ne mai lasă și doliul nu suspendă obișnuitele tabieturi ale zilei – cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când ne-a părăsit poetul Dumitru Matcovschi - avem asigurate în fiecare seară dezbateri încinse la televiziuni. E un „bazar” haotic și derutant. Producătorii pretind că își transformă studiourile într-o mini-agora, mereu atenți la știrile importante ale momentului, la temele care frământă societatea. Dacă ai puterea și curiozitatea să urmărești toată această agitație la televizor, vei rămâne șocat de amatorismul emisiunilor, de caracterul lor agresiv și superficial.
De câtva timp dezbaterile TV în Republica Moldova se concentrează pe dilema basarabeanului între Uniunea Europeană și așa-zisa Uniune Euroasiatică. Tot felul de analiști improvizați, că e vorba de politologi, preoți ortodocși, foști funcționari de la Externe sau activiști civici dedicați idealului panslavist, schimonosesc limba română, se întrec în dezacorduri, calchieri din rusă și pronume folosite anapoda, pentru a deplânge Republica Moldova care suferă crâncen sub „cisma euroamericană”.
Când nu spun tranșant că singura modalitate de a ne salva de „dictatul cancelariilor occidentale” este să ne lipim de Rusia lui Putin, ei invocă precara statalitate moldovenească în concertul atât de vulnerabil al lumii contemporane. Dacă ezităm să ne alăturăm spațiului euroasiatic cu care avem relații seculare, afirmă ei, atunci măcar să fim o cetate de nepătruns pentru cei ce vor să ne pervertească specificul, să ne răpească ingenuitatea – e vorba, bineînțeles, de Uniunea Europeană cu standardele ei periculoase...
„Alternativa euroasiatică” nu a apărut întâmplător pe genericele televiziunilor de la Chișinău. E parte a unei campanii pe care Rusia a declanșat-o pe teritoriul Republicii Moldova după depășirea crizei politice, pentru a întoarce opinia publică împotriva ideii de integrare europeană. Se spune că grupuri influente, copios finanțate, cumpără timpi de antenă pentru a-și promova ideile și a intoxica populația. Iar televiziunile din Moldova, dornice de profit, mai ales că nu se știe cui aparțin - eforturile de a aduce transparență cu privire la patronii din audiovizual sunt sabotate sistematic - oferă generos această tribună sub pretextul echidistanței și-al libertății de exprimare.
Propagandiștii pro-ruși și ortodoxiști nu au fost auziți niciodată vorbind despre drepturi ale omului, libertăți civice, justiție independentă, competiție cu reguli clare, întrucât modelul euroasiatic de la care se revendică nu presupune așa ceva. Ei vor ideologie de stat și supunere oarbă față de Biserica Rusă. Argumentul economic la care recurg sunt prețurile mai mici la gaze și beneficiile unei piețe de desfacere ce poate absorbi orice produs moldovenesc, fără criterii și exigențe.
Vorbim adesea despre proasta comunicare a guvernanților cu cetățenii, despre incapacitatea lor de a explica reformele cerute de Bruxelles. Dar și presa are o responsabilitate în această privință. Jurnaliștii, despre care se crede în general că sunt oameni școliți, cultivați, ar trebui să știe că integrarea europeană e un proces lung, care nu se poate încununa peste noapte. Adică, să aibă o atitudine profesionistă, să nu fie complici la haosul pe care îl întrețin agenții plătiți ai Estului. Alternativa la proasta funcționare a instituțiilor din Moldova nu este întoarcerea la modelul rusesc, bazat pe autoritarism politic și ideologie colectivistă, ci mai multă democrație, mai multă legalitate, mai multă responsabilitate guvernamentală față de cetățeni. Cu alte cuvinte, o politică editorială onestă ar consta în a explica publicului cum să traduci în fapte, în realități tangibile, frumoasele discursuri despre Europa, nu să subminezi firavele încercări de a ne mișca în direcția corectă.
