Regele Albert al doilea al Belgiei a abdicat – un gest natural s-ar spune pentru un monarh de 79 de ani, ai cărui ultimi ani pe tron au fost marcaţi de o serie de conflicte. Regele are în Belgia un rol pur decorativ, dar nu Albert al doilea care într-o ţară profund divizată etnic, a reuşit până acum să menţină echilibrul între flamanzi şi valoni. Despre implicaţiile acestei abdicări, de la Bruxelles, Dan Alexe:
Regele Albert al II-lea al Belgiei și-a anunțat astăzi abdicarea pentru data de 21 iulie, ziua sărbătorii naționale a Belgiei, luând pe toată lumea prin surprindere și stârnind îngrijorare nu doar în legătură cu viitorul Belgiei, dar și cu cel al prezenței instituțiilor europene in Bruxelles.
Se vorbea de mai multe luni despre posibila abdicare a regelui Albert al II-lea, iar rumorile se întețiseră in urma abdicării recente a reginei Beatrix a Olandei.
Abdicarea lui Albert, în vârstă de 79 de ani, după 20 de ani de domnie, era așteptată, însă nu atât de rapid și nu fără o pregătire a opiniei publice în favoarea succesorului său direct, fiul său prințul Philippe (53 de ani). Dacă puțină lume, chiar și printre republicanii independentiști flamanzi, contestă autoritatea regelui Albert, în schimb acordul e departe de a fi unanim în privința lui Philippe.
Cei mai nemulțumiți de această abdicare și succesiune în virtutea unor tradiții arhaice vor fi nationaliștii flamanzi, asupra cărora Philippe nu are nicio autoritate, așa cum avea Albert. Philippe e contestat, timid și fără experiență, într-o țară care, pentru a nu se scinda are nevoie de un mediator politic cu personalitatea puternică. Acel mediator, pînă acum, nu a fost altul decât regele.
Regele Albert II avea, precum predecesorul său, defunctul său frate Baudouin, o autoritate care il făcea sa fie un arbitru natural in această țară perpetuu sfâșiată care e Belgia. Regele in Belgia e principalul mediator in crizele politice.
Anul viitor, odată cu alegerile europene, Belgia va trece din nou prin alegeri generale. La ultimele alegeri, Belgia trecuse printr-o criză politică de aproape 200 de zile, înainte de a se ajunge la o coaliție care să nu-i includă pe ultranționaliștii flamanzi.
In cazul unei victorii în Flandra a separatiștilor naționaliști republicani, nu doar viitorul Belgiei, dar și cel al prezenței instituțiilor europene in Bruxelles e in joc.
Uniunea Europeană, cu visul sau federal, nu ar putea, simbolic, rămâne intr-o tara care se destramă pe criterii nationaliste... afara de cazul in care toată lumea, atât flamanzii cit si valonii, ar renunța la Bruxelles, care ar deveni atunci un fel de enclavă europeană, lăsată în sarcina Uniunii Europene.
