Anul trecut, organele de urmărire penală au înregistrat peste 400 de infracţiuni care vizau traficul de fiinţe umane. O treime din inculpaţii care au ajuns în faţa instanţei de judecată au primit pedepse blânde, spun experţii din domeniu. Cum şi, mai ales, de ce ajung moldovenii victime ale traficului de fiinţe umane? Aflăm de la directoarea Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Ministerului de Interne, Ana Revenco.
Ana Revenco: „Dacă vrem să facem o analiză a fenomenului, atunci facem o analiză a numărului de persoane identificate care au pătimit în urma traficului. Din perspectiva acestor indicatori, într-adevăr, atestăm o uşoară descreştere – ceea ce nu ar trebui să fie un motiv pentru care Republica Moldova ar trebui să-şi revizuiască strategia sau decizia de a mai menţine această problemă pe agenda sa, motivul fiind caracterul organic al fenomenului.
Pe de o parte, noi avem o depreciere, totodată, în sensul calitativ, dacă privim la alţi indici care ne ajută să înţelegem care este caracterul
Europa Liberă: Doamnă Revenco, eu vă propun să vorbim - cine sunt astăzi traficanţi în Republica Moldova?
Ana Revenco: „Bărbaţi, femei, persoane care, inclusiv, realizează acest scop al lor fiind organizate în grup. Preponderent sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Am discutat cu câteva tinere care au fost traficate şi spre surprinderea me, persoanele care le-au traficat sunt persoane din anturajul lor, în care aveau mare încredere. Chiar, îmi spuneau ele, făceau parte din cercul de prieteni. Iată aceşti prieteni le-au ademenit, sunt fete tinere, fete frumoase, care „pot fi vândute”, aşa cum spun chiar ele, acolo unde le era destinaţia, într-un bordel dintr-o ţară sau alta. Cum să te protejezi, să nu nimereşti în plasa aceasta vicioasă, când un prieten e în stare să te vândă pentru a se îmbogăţi?
Ana Revenco: „Şi această situaţie motivează acele campanii de prevenire, acele eforturi de a comunica populaţiei precum că riscul este foarte aproape de orice cetăţean şi atunci orice propunere care este făcută, ea trebuie minuţios analizată. Prea dese ori, cu regret, înregistrăm situaţii când persoana este întrebată în mai multe detalii: unde pleacă concret, unde va lucra, ce munci concret va presta, cine este angajatorul, care vor fi condiţiile de muncă şi de trai, de ce acte dispune, inclusiv cum au fost perfectate aceste acte? Pentru că toate aceste întrebări ajută persoana să-şi caute răspunsuri la întrebarea – cum să evit sau să controlez riscurile?”
Europa Liberă: Dacă fac trimitere la statistică – în prima jumătate a anului curent, instanţele de judecată au finalizat examinarea a 61 cauze penale din categoria traficului de persoane în privinţa a 80 de inculpaţi. Problema copiilor traficaţi e una care dă bătăi de cap autorităţilor?
Ana Revenco: „Chiar înainte de a veni la emisiune, am ridicat statistica anilor precedenţi, am încercat să fac, pe cât e posibil, din informaţiile şi datele de care dispunem şi o analiză mai calitativă. Astăzi, în baza acestor informaţii nu pot spune că fenomenul este în creştere. Totodată, nu este în descreştere, se menţine la o constantă. Şi iarăşi, de ce se întâmplă acest lucru? De ce nu ne reuşeşte? Nu pot să nu menţionez iarăşi, factorii sociali.”
Europa Liberă: Sărăcia e prioritară atunci când vine vorba despre trafic?
Ana Revenco: „Da, deseori se înregistrează situaţii când, de exemplu, traversarea frontierelor se face cu prezentarea procurii autentificate notarial precum că o persoană X, străină, a fost împuternicită de către părinţii acestui copil pe o anumită durată să aibă grijă de el. Aceste procuri nu sunt falsificate, în marea lor majoritate. Aceste procuri sunt veridice, sunt autentice şi sunt eliberate, semnate cu buna ştiinţă a părinţilor. Întrebarea este alta – ce cunosc părinţii despre unde merge copilul, pentru a lua această decizie de a autoriza altă persoană să aibă grijă de propriul copil. Această, respectiv, procură autentică este obţinută prin furnizarea informaţiei false despre scopul adevărat, despre unde va sta acest copil, în ce condiţii? Anume aceste, încă o dată spun, noi le observăm în sensul schimbării faţetelor fenomenului.”
Europa Liberă: Ani la rând, Republica Moldova figura în rapoartele Departamentului de Stat american ca ţară cu grave probleme de trafic de fiinţe umane. A afectat, într-un fel şi imaginea Republicii Moldova, atunci ştiu că şi asistenţa din exterior a fost micşorată. Acum, puteţi spune că lucrurile stau mult mai bine?
Ana Revenco: „Probabil că va fi prea îndrăzneţ, dar – da. O mai bună cunoaştere a situaţiei în teren, ceea ce ne permite să luăm decizii mai informate, ceea ce pe final ne asigură că acţiunile noastre pe care le
Prin cooperarea cu societatea civilă, cu mass-media, chiar dacă având un caracter sporadic – campaniile de prevenire, credem că totuşi ajung la cetăţean. Iarăşi, pentru că dacă analizăm profilul grupului de risc, nu mai este cel care era cândva. Într-adevăr, astăzi noi vorbim despre o categorie care se află, pot să spun aşa, la extrema vulnerabilităţii social-economice.”
Europa Liberă: Dumneavoastră personal, aţi discutat cu persoane traficate?
Ana Revenco: „Sigur.”
Europa Liberă: Ce va impresionat şi la ce concluzii aţi ajuns după discuţiile avute cu ele?
Ana Revenco: „Disperarea, care într-un fel îi împinge să ia o decizie chiar dacă riscurile sunt pe faţă.”
Europa Liberă: E blândă sau nu legea cu cei care trafichează persoanele?
Ana Revenco: „Legea naţională privind combaterea traficului de persoane este destul de severă, inclusiv ea nu doar întruneşte recomandările şi standardele internaţionale – chiar le depăşim. Respectiv, toate persoanele care sunt învinuite pentru trafic de persoane nu pot să primească o altă pedeapsă decât cea de privaţiune de libertate. Nu pot spune acelaşi lucru despre organizarea migraţiei ilegale, care este, de fapt, pasibilă unor amenzi, care nu sunt nici pe departe nişte obstacole pentru aceşti infractori pentru a-şi continua activitatea ilegală, cu regret.
Ce se face în acest sens? Deja în luna iulie a fost transmis în guvern un proiect de lege care vrea să introducă anumite modificări în cadrul normativ legal. Vorbim şi despre introducerea unor sancţiuni pentru funcţionari publici, pentru persoane cu răspundere, pentru comiterea infracţiunii de trafic.”
Europa Liberă: Altădată, complici la aceste fărădelegi erau chiar reprezentanţii anumitor structuri statale – fie poliţia, fie reprezentanţii altor structuri.
Ana Revenco: „Într-adevăr, au fost mai multe semnale, fapte care au adeverit această ipoteză. Nu doar Centrul întreg Ministerul de Interne şi-a mobilizat atunci eforturile, când au apărut aceste semnale. Deja sunt unele fapte dovedite, sau acumulate şi prezentate în judecată. Doar anul trecut, au fost pornite șapte cauze penale, o bună parte dintre ele se află în instanţă. Deci, urmează ca magistraţii să dea verdictul.
Mă reîntorc la cele spuse – un grup de lucru creat pe lângă secretariatul permanent al Comitetului Naţional Anti-trafic a ajuns la concluzia că ar fi necesare unele pârghii suplimentare care ar fi un semnal trimis persoanelor cu funcţii de răspundere pentru neimplicarea în acţiuni de muşamalizare, dacă doriţi, a cazurilor de trafic. Dar dacă şi acestea se întâmplă, ar exista pârghii mult mai concrete, mult mai reale, prin care s-ar atinge un rezultat mult mai susţinut în lupta cu corupţia în rândul demnitarilor, funcţionarilor publici în ceea ce priveşte traficul de persoane. Aşa cum vă spuneam, acest proiect de lege prevede introducerea acestor sancţiuni, de asemenea, prevede înăsprirea sancţiunilor pentru trafic de copii, pentru exploatarea prin muncă, sau munca forţată.”
Europa Liberă: Astăzi cam unde se află Republica Moldova, ţinând cont de acest tot al ţărilor care au probleme referitor la traficul de fiinţe umane?
Ana Revenco: „Eu susţin că nici pe departe nu se află în topul ţărilor. Într-adevăr, au fost la sfârşitul anilor 90, s-a înregistrat un „boom”, dacă doriţi, a fost apogeul, mai multe cazuri la rând. Aproximativ din 2005 încoace, noi înregistrăm doar cazuri sporadice. Probabil că această interpretare că Moldova se află în top vine din faptul că astăzi şi în presa electronică şi în cea scrisă şi pe unde mergi şi vezi, în ceea ce priveşte anunţurile, foarte des se regăsesc anunţuri „Vând!”. Vând, vând, vând. Anume „vând”, mai puţin „cumpăr”.
Probabil că un ochi neînarmat ar putea foarte rapid şi cu uşurinţă să-şi facă impresia că aici este o piaţă de desfacere. Dacă este o piaţă de desfacere, atunci, cu siguranţă că este creată şi oportunitatea pentru activităţi ilegale în acest sens. Credem că sunt foarte importante măsurile de prevenire şi doar apoi vin cele de combatere. Şi ne întoarcem la „prevenirea şi combaterea fenomenului traficului”. În primul şi în primul rând, accentul trebuie pus pe prevenire. Atunci când situaţia ne depăşeşte, intervine, sigur că, organul de poliţie, care după cum bine cunoaşteţi, este mai degrabă un instrument de acţiune represivă al statului. Vorbim şi despre conştiinţa cetăţeanului.”
