Din Arhiva Europei Libere: Propagandă și cultură în România anului 1956

Un document datat 26 iulie 1956, din arhiva Europei Liberă, păstrată la Budapesta și pusă recent la dispoziția cercetătorilor, poartă mențiunea, la rubrica „Comentariu de evaluare”: „Acest raport demonstrează că propaganda este în continuare scopul de bază al limitatului „dezgheț” din partea regimului român”.

„Regimul român” era, evident, cel condus la acea dată de Gh. Gheorghiu-Dej, iar „dezghețul” românesc, ce nu avea să dureze decît pînă spre toamnă, cînd izbucnea revoluția anti-comunistă din Ungaria, survenise în contextul mai largului „dezgheț” inițiat de sovietici. În ianuarie 1956, Hrușciov îl creditase pe președintele Eisenhower, calificîndu-l drept „sincer” în intențiile sale politice, iar spre sfîrșitul lui februarie, liderul de la Moscova pronunțase celebrul discurs de condamnare a lui Stalin și a cultului personalității...

Raportul amintit din arhivele Europei Libere provenea de la biroul din Roma al postului de radio și rezuma spusele ​„binecunoscutei stele de operă, română, dna Virginia Zeani, care a cîntat recent la Termele lui Caracalla în „Traviata” și care „a declarat autorităților italiene că a fost contactată pentru a se întoarce la București să dea o serie de concerte.



Virginia Zeani - o înregistrare din 1956

Potrivit descrierii făcute de ea, pare probabil că agentul comunist care a vizitat-o la casa ei din Milano este Radu Petre, un funcționar consular de la ambasada română din Roma. El i-a promis că dacă acceptă această serie plătită de concerte, ea se va putea întoarce în Italia cu părinții ei. Dna Zeani a declarat că a refuzat cu cea mai mare tărie oferta primită.”

Un al doilea raport de la biroul Europei Libere din Roma, înregistrat în aceeași zi, 26 iulie 1956, înregistra o „ofertă” similară, transmisă dirijorului Ionel Perlea. Stabilit în Statele Unite, Perlea sosise cu o săptămînă în urmă de la Paris, în cadrul unui turneu european.

La Roma, Perlea povestea într-un grup de prieteni intimi români că la Paris a primit „o invitație ciudată”. Trei dirijori de orchestră sosiți din România, Alfred Alessandrescu, Mihail Jora și Constantin Silvestri, l-au invitat la cină. El a acceptat numai cu condiția ca ei să fie invitații lui.”

Și Ionel Perlea relata în continuare: „Conversația s-a învîrtit în jurul muzicii și a problemelor ei, în general [și] a continuat astfel pînă cînd Alexandrescu (sic!) a început să vorbească despre noua viață sub regim comunist. Alessandrescu a spus că artiștii sau intelectualii nu s-au bucurat niciodată de un sprijin și de o înțelegere atît de minunate din partea guvernului așa cum se petrec lucrurile astăzi. Ceilalți doi l-au secondat pe Alessandrescu și au mers pînă la a descrie libertatea ce le-a fost acordată de guvern, fără nici o condiție, anume că nu erau constrînși să ia parte la activitățile Partidului [comunist].”

„Numai cei care o doresc cu adevărat, intră în partid” - îl cita dirijorul în continuare pe invitatul său, care i-ar fi vorbit și despre o îmbunătățire apreciabilă a vieții în ultimul an, cînd „poliția a încetat să mai aresteze atît de multe persoane pe motive idioate, prostești”.

Tabloul ce îi era descris lui Perlea arăta aproape idilic... Potrivit documentului de arhivă: „Aproape tuturor celor ce fuseseră arestați pentru motive politice li s-a redat libertatea. Oamenii nu mai sînt pedepsiți pentru a fi criticat regimul comunist sau aplicarea principiilor comuniste. «Este evident că sistemul nostru socialist nu este perfect și că are lipsurile lui, dar nu este cu siguranță atît de rău pe cît le place să creadă unor străini. Numai că aceștia nu sînt familiarizați cu situația” a spus Alfred Alessandrescu.

În cele din urmă, acesta i-a propus dirijorului Perlea să vină la București să dirijeze o serie de patru concerte. Ar fi urmat să fie plătit cu suma de 1500 de dolari pentru fiecare concert. Această invitație i s-ar fi făcut din partea „Filarmonicii” din București. Ei [cei trei dirijori] i-au propus ca garanție că nu va suferi nici un fel de neplăceri, să primească o viză de ieșire din partea Ministerului român [și] ca, în cursul șederii în România, să-și poată lăsa pașaportul la ambasada americană. Onorariul ar fi urmat să i se plătească fie în dolari, prin intermediul ambasadei americane din București, fie în contul unei bănci occidentale.”



Raportul în limba engleză, păstrat în arhiva Europei Libere, se încheie cu afirmația: „Dirijorul Perlea a refuzat această propunere comunistă”.

În paranteză fie spus, cele trei personalități eminente ale vieții muzicale românești s-au aflat într-adevăr la Paris în vara anului 1956, ca parte a unei delegații trimise să-l omagieze pe George Enescu, la împlinirea unui an de la moartea sa. Este adevărat și că la București se manifesta un soi de „dezgheț”, inclusiv pe plan cultural, dar, așa cum sistemul concentraționar sovietic era departe de a se fi topit cu totul după discursul anti-stalinist al lui Hrușciov, și cel românesc continua să existe, în ciuda declarațiilor propagandistice pe care le făcea Alfred Alessandrescu.

Spus pe scurt, documentul atestă că artiștii, muzicienii, pînă la cei de cea mai mare notorietate, erau totuși „constrînși” să „ia parte la activitățile” Securității române...