Linkuri accesibilitate

Ce va discuta la Moscova vicepremierul Valeriu Lazăr?


Precizări pe marginea agendei făcute Europei Libere de ministrul economiei şi opinii ale fostului ministru de finanţe Mihai Manole şi ale ex-premierului Vasile Tarlev.


Ministrul economiei Valeriu Lazăr a plecat la Moscova pentru discuţii legate de relaţiile comerciale – prioritate având embargoul impus asupra importurilor de vinuri şi reînnoirea acordului cu Gazprom. Relatează Valentina Ursu:

Valeriu Lazăr a insistat că se va afla la Moscova pentru a participa la şedinţa Consiliului Economic al CSI şi tot el a confirmat că va avea mai multe întrevederi cu demnitarii ruşi, inclusiv cu vicepremierul Dmitri Rogozin care recent la Chişinău declara: „Sperăm să nu îngheţaţi la iarnă”. Domnul Lazăr a spus ce anume doreşte să discute cu partenerii ruşi:

Valeriu Lazăr
Valeriu Lazăr
„Am confirmate întâlniri cu vicepremierul Rogozin, cu ministrul Dezvoltării Economice, Uliukaev, cu ministrul Energeticii, Novak, cu vicepreşedinţii concernului „Gazprom”, domnul Golubev şi cu domnul Medvedev. Noi avem de avansat în discuţiile cu partenerii ruşi pe domeniul energetic, cu cei de la minister asupra acordului, cu cei de la „Gazprom” despre cum vedem noi colaborarea noastră comună, cum vedem noi restructurarea sectorului termoenergetic. Cu ministrul Economiei ne propunem să discutăm despre comerţul nostru bilateral. Comerţul nostru nu se limitează doar la vinuri sau la fructe. Aproape 30% din comerţul nostru internaţional îl facem cu Federaţia Rusă. Evident, cu domnul Rogozin vom continua discuţiile începute la Chişinău despre agenda noastră bilaterală. Evident că vom discuta şi despre ultimele evoluţii, vom încerca să explicăm colegilor noştri din Federaţia Rusă că noi ne vrem un sistem modern, civilizat de comerţ bilateral care, în mod normal, nu lasă loc pentru anumite embargouri.”

Ce soluţii ar exista pentru a îmbunătăţi relaţiile moldo-ruse, l-am pe ex-ministrul Finanţelor, fostul ambasador la Washington, Mihai Manole:

„Trebuie să avem noi poziţia noastră: nu mergem la Est, mergem la Vest. Ce facem cu piaţa de desfacere? Pentru că noi am ales un vector. Deci trebuie să facem toate prognozările, toate planificările, toate calculele, reieşind din acest vector. Trebuie să fim conştienţi că schimbări vor fi mai multe.”

Europa Liberă: Şi atunci cetăţeanul poate să îşi piardă încrederea în această eurointegrare?

Mihai Manole
Mihai Manole
Mihai Manole: „Totul trece prin stomac şi peste cincizeci la sută din cetăţeni îşi câştigau o sursă de existenţă la Est, deci tot este un lucru foarte important, dar noi nu dispunem de aşa statistici, la noi totul se vorbeşte la general, dar despre statistici concrete, care ar fi schimbările, care ar fi riscurile, ce ar trebui să întreprindem... Eu iau acelaşi „Gazprom”, noi vorbim, dar nu ştie nimeni care va fi preţul de desfacere, în caz că vom fi conectaţi la altă sursă. Dar uitaţi-vă ce fac Ţările Baltice, au mers în instanţă internaţională, câştigă procesul, deci, au o poziţie ca oameni de stat. Dar la noi aşa, cu comentarii pentru care nu poartă nicio responsabilitate acei care le fac.”

Astăzi guvernul a aprobat metodologia de evaluare a reţelelor de gaze naturale, scopul acesteia fiind stabilirea abordărilor şi metodelor concrete de evaluare şi estimare a valorii pe piaţă a reţelelor de gaze naturale aflate în proprietatea publică. Valeriu Lazăr precizează că:

„Din contul bugetelor locale, a celui de stat, au fost finanţate lucrările de gazificare. Au apărut anumite gazoducte care sunt la balanţa instituţiilor bugetare, sunt la balanţa consiliilor raionale, dar sunt date în gestiune întreprinderii „Moldovagaz” şi aici este o situaţie nerezolvată: cei care au la balanţă aceste gazoducte sunt nervoşi şi îi înţeleg, au la balanţă un activ pe care nu-l gestionează, celor de la „Moldovagaz” practic li s-au impus aceste gazoducte fiindcă ei le operează, dar nu pot calcula amortizări etc. E o problemă. Şi noi am demarat procesul de a consolida toate aceste gazoducte, iar pentru aceasta trebuie să le evaluăm. Obiectivul final este să le strângem toate grămadă şi să încercăm să le transmitem, deja oficial la balanţa „Moldovagaz”, în contextul restructurării datoriilor care există între sectorul termoenergetic şi „Moldovagaz”, adică vom încerca să capitalizăm aceste active. Ele sunt, dar, într-un fel, nu e clar ale cui sunt. Estimativ e vorba de circa un miliard de lei. Strategia energetică ne obligă să încercăm să le transmitem nu doar în gestiune, dar să luăm ceva în schimba. Iar în schimb, da, s-ar putea întâmpla să vorbim de achitarea anumitor datorii, poate ne mai dau nişte acţiuni la „Moldovagaz”, adică încercăm ceva să obţinem.”

Vasile Tarlev
Vasile Tarlev
Fostul premier, pe timpul guvernării comuniste, Vasile Tarlev, se arată optimist şi crede că Moldova nu va avea de îngheţat la iarnă, dar se întreabă:

„De ce totuşi, de 4 ani de zile, noi nu avem contract ferm semnat de livrare a gazelor naturale pentru Moldova?”

Europa Liberă: Şi răspunsul dumneavoastră care e? De ce nu există un asemenea acord?

Vasile Tarlev: „Eu cred că din lipsă de experienţă şi dorinţa de a obţine garanţii şi evident că decizii corecte din partea Chişinăului, în primul rând, din partea autorităţilor Moldovei.”

Europa Liberă: Ziceţi de lipsă de experienţă, dar actualul vicepremier, ministru al Economiei, Valeriu Lazăr a activat şi în guvernul Tarlev.

Vasile Tarlev: „Da, dar a avut experienţă prea puţină, dar problema este alta, că nu depinde totul de el, mai sunt şi alţi factori.”

Europa Liberă: De cine mai depinde?

Vasile Tarlev: „Păi este voinţă politică, este guvern, în general, este primul ministru, mai sunt şi alte structuri, parlamentare.”

Europa Liberă: Pe când eraţi dumneavoastră la guvernare, depindea doar de voinţa dumneavoastră politică?

Vasile Tarlev: „Nu numai. Normal că nu poate să depindă numai de un om, dar de mai multe structuri ale statului.”

Europa Liberă: Ce sfat aveţi? Cum ar trebui să trăim bine cu ruşii?

Vasile Tarlev: „Este necesar, în primul rând, să fim credibili, trebuie să fim sinceri, să fim deschişi, să fim consecvenţi în acţiunile noastre. Şi, evident, să avem o prietenie, fiindcă ştiţi că prietenia greu se construieşte, dar obţinând-o, este şi mai greu a o menţine. Trebuie să fie dialog sincer între părţi, permanent.”
XS
SM
MD
LG