Comisia Europeană propune deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova și a Acordului privind Zona de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare (DCFTA), ca o măsură pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre piețele sale tradiționale. Măsura vine ca răspuns la recenta decizie a Rusiei de a interzice importurile de băuturi alcoolice din republica Moldova. Corespondentul Europei Libere la Bruxelles Dan Alexe a stat de vorbă cu comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș: În urma propunerii pe care am avansat-o colegiului de comisari, astăzi Comisia Europeană a decis ca în baza regimului de preferințe comerciale autonome să acorde acces liber pe piața europeană pentru vinurile moldovenești, fără să mai aștepte ratificarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova. Această decizie a Comisiei Europene urmează să meargă la Parlamentul European și la Consiliu și, cred eu, în câteva luni decizia va putea fi aplicată. Am avut deja contacte cu anumiți lideri din Parlamentul European pentru a încerca să grăbim procedura de adoptare și sînt convins că în Consiliul de miniștri România va prelua leadership-ul astfel încât această decizie să poată fi adoptată cât mai rapid. Asta înseamnă că imediat după adoptarea acestei decizii vinurile moldovenești vor avea acces pe piața europeană fără limită de cantitate și fără taxe vamale, ci doar cu respectarea normelor sanitare și de calitate din UE, aceleași care se aplică și vinurilor europene. Din punctul ăsta de vedere pot însă să vă spun că până acum nu am avut probleme in UE cu calitatea sau cu siguranța alimentară a vinurilor moldovenești. Sper ca această decizie să fie atât un semnal politic vizavi de angajamentul Uniunii Europene de a susține Republica Moldova pe drumul ei european, dar în același timp să fie și un semnal economic pentru investitorii în vinurile moldovenești din perspectiva accesului pe piața europeană. Știu că și guvernul de la Chișinău aștepta această decizie; legat de subiect, am avut ocazia să vorbesc cu premierul Leancă în urmă cu câteva săptămâni și sper ca și Chișinăul să se autosesizeze legat de această perspectivă și să sprijine, prin acțiuni de promovare, prezența vinurilor moldovenești pe piața europeană.”
Europa Liberă: Nu se vor ivi piedici din partea unor țări UE producătoare precum Franța, Italia sau Spania?
Dacian Cioloș: „Nu mă aștept la asemenea piedici. Noi am discutat cu aceste state membre atunci când am decis să acordăm Moldovei facilități în cadrul negocierii Acordului de liber schimb și nu facem acum decât să devansăm termenul printr-o decizie unilaterală a UE. Dat fiind volumul potențial de vinuri moldovenești care pot ajunge pe piața europeană, o piață de 500 milioane de consumatori, nu cred că Moldova va pune vreo problemă celorlalți producători. Apoi, decizia e importantă din punct de vedere politic : Comisia Europeană s-a angajat în numele UE să dea un semnal clar că apreciază apropierea Republicii Moldova de UE și că susține acest proces.”
Europa Liberă: Nu există temerea că Rusia va percepe asta ca pe o măsură ostilă?
Dacian Cioloș: „Nu văd de ce ar fi o măsură ostilă. Dacă Rusia dorește, poate în continuare să importe vinuri moldovenești. Faptul că UE își deschide piața pentru ele nu înseamnă că vinurile moldovenești nu pot merge și pe piața rusească. Pe de altă parte, UE este totuși liberă să decidă ceea ce consideră de cuviință în acordurile ei comerciale. Pînă acum, cantitatea de vinuri moldovenești pe piața europeană era limitată la câteva sute de mii de hectolitri. Deciziile comerciale ale producătorilor de vinuri din republica Moldova trebuiau să ia în considerare această limitare și, în consecință, să caute și alte piețe. Acum, în momentul în care decizia noastră va fi adoptată și de Parlament și de Consiliul de miniștri -- eu sper în câteva luni-- strategia comercială a producătorilor de vinuri din Republica Moldova va putea să integreze faptul că vinurile moldovenești, la fel ca orice alt vin european, va putea avea acces pe piața UE neîngrădit și fără limite. Acțiunile de promovare comercială, de negociere, de contracte, vor putea atunci să țină cont de asta.”
Europa Liberă: Măsura va rămâne însă goală de conținut dacă nu se vor găsi distribuitori.
Dacian Cioloș: „Eu știu că vinurile moldovenești sînt deja prezente pe piața europeană. Chiar și eu am aici la birou două sticle de vin moldovenesc, iar în urmă cu câteva zile s-a organizat o degustare de vinuri moldovene în Parlamentul European. Asta arată că pînă și în Bruxelles se pot găsi vinuri din Moldova. Contacte comerciale există deja. Eu am văzut vinuri moldovenești prezente și la diferite târguri agricole și agroalimentare din UE, târguri mari de altfel, importante. Vinurile moldovenești sînt așadar deja prezente, doar că aveau o limitare care de acum înainte nu va mai exista.”