În obișnuita sa retrospectivă a săptămânii politice românești, ziaristul bucureștean Sorin Șerb s-a oprit la protestele cu motivații ecologice din România.
Guvernul a căzut din lacul de cianură în puţul de gaze. L-a împins acolo foamea de capital şi influenţă, sumar îmbrăcată cu discursuri despre independenţa energetică.
La Polul sărăciei, în Pungeşti, Vaslui, utilajele Chevron sunt gonite cu chiuituri pe texte ecologiste. E drept că oamenii din regiune o duc în condiţii greu de descris, cu veceu în fundul curţii, cu apă de fântână contaminată cu nitriţi, cu un medic la câteva mii de oameni, suferind de boli care, în lumea civilizată, ţin de istoria patologiei. Însă acolo unde cu greu şi-a făcut drum curentul electric, au ajuns mai multe ONG-uri cu mesajele anticapitaliste care-i unesc pe hipsterii proletari de pretutindeni. Ei au făcut învăţământul politico-ideologic cu ţăranii locului, explicându-le că sunt pe punctul să fie victimele capitalismului sălbatic. Oamenii şi-au scos furcile şi coasele să iasă la revoluţie iar primarul, care şi-a atribuit terenul unde s-ar fi făcut forajele, şi-a luat concediu medical şi a dispărut.
Între timp, deşi Pungeştiul e greu de găsit pe ecranul iPadului şi nici nu este prea clar ce se întâmplă acolo, în Bucureşti protestele de solidaritate au început să presare covoare de cioburi în calea demnitarilor. Ministrul Culturii, Daniel Barbu, invitatul unui club literar undeva, în Centrul vechi al Capitalei, a fost blocat în circulaţie şi s-a ales cu maşina vandalizată. Nu se poate să nu te întrebi cum a fost reperat ministrul pe care uneori nici colegii săi nu-l mai recunosc. Profesor universitar şi istoric al liberalismului, ministrul este o prezenţă mai degrabă ştearsă în prezenţa gălăgiosului universitar Ponta şi fără mare legătură cu fracturarea hidraulică. De ce i-o fi iritat un ministru, de altminteri blajin, care e mai băgat în cărţile sale decât în cele politice? Cum de-au ştiut protestatarii că ministrul se afla acolo? Cum de l-au recunoscut în semiîntunericul străzii? Să fie o continuare a protestului din Cluj unde a fost atacat cu roşii, pentru ezitările sale faţă de Roşia Montană? Şi cum se explică faptul că pe internet, oameni de altfel blajini şi intelectuali fini, aplaudă zgomotos incidentul, dorindu-i toate cele rele ministrului şi celor din preajma lui?
Oricum, motoarele guvernului s-au înecat cu benzină, după declanşarea seriei de microseisme din Galaţi produse, după cum se zice, de exploatările petrolifere din zonă. De fapt, nu există explicaţii oficiale, ci doar profesioniste pentru ce se întâmplă acolo, dar nici la Ocna Mureş nu existau explicaţii până când localitatea a început să fie aspirată de golul format dedesupt de galeriile de sare exploatate cu ajutorul apei. La Galaţi nu au ajuns protestele, ci doar spaimele. Poate că locuitorii din aceste zone se tem de demonii pe care-i trezesc frezele care găuresc adâncurile pământului. Sau poate că aceste cutremure au pur şi simplu cauze naturale, după cum spun experţii care cred că s-ar fi activat o falie tectonică în preajma localităţii Izvoarele. Dar nici experţii geologi nu mai au pietre să se apere de atacul politicienilor iar pe scara durităţii s-ar părea că nimic nu e mai dur ca obrazul demnitarilor. Directorul institutului de geologie a fost concediat după ce a spus că un secretar de stat de la mediu, aflat alături de ministrul mediului la Roşia Montană, a furnizat informaţii trunchiate şi în mare măsură false în legătură cu impactul pe care l-ar avea un lac de cianură de asemenea dimensiuni. Ministrul educaţiei este cel care a anunţat motivele concedierii: directorul Institutului le-ar fi spus jurnaliştilor cauzele activităţii seismice din Galaţi deşi ar fi trebuit să le discute mai întâi în spatele uşilor închise la guvern. În concluzie, a emis mesaje neverificate ştiinţific. De cine? De ministrul educaţiei? De premier? Greu de ştiu în abundenţa de competenţe de la guvern.
Oricum, câtă vreme nu sunt cunoscute clauzele secrete din contractele de la Roşia Montană sau din cele pentru exploatarea gazelor de şist nu vom şti cine este de rea-credinţă. Adevărul e că România are nevoie de gaze pentru a ieşi din gulagul economic în care o împinge, în fiecare iarnă, Gazpromul, cum are nevoie şi de aur sau argint, în contextul unei pieţe financiare tot mai volatile în care bancnotele sunt pe punctul să devină mai ieftine ca hârtia din care sunt făcute. Este clar că aceste exploatări sunt legitime.
Nu ştim, însă, care sunt costurile ascunse pe care încăpăţânarea halucinată a demnitarilor le fac şi mai suspecte. Dar se forează mai greu prin hârţogăraia acestor afaceri decât în Munţii Apuseni. Sau poate că încetineala cu care aflăm amănunte din subteranele afacerii vine din sado-masochismul instituţional care consideră că o durere surdă le-ar permite demnitarilor să supravieţuiască mai multe mandate decât o durere extremă. Deocamdată, după cum spune şeful comisiei parlamentare pentru Roşia Montană, s-a aflat doar că pe listele celor care au ciupit de la Gold Corporation (RMGC) câte o excursie sau o atenţie s-ar afla mai mulţi jurnalişti decât politicieni. Acest document furnizat de RMGC este un fel de a-i avertiza pe şefii de presă care “şi-au primit tainul” că memoria corporatistă rezistă la toate cianurile şi că are chitanţă pentru cheltuielile, inclusiv pentru asigurarea imparţialităţii presei. Pe de altă parte, Consiliul Audiovizualului a blocat publicitatea RMGC spunând că spoturile companiei „ar stimula comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei”, tăind una dintre sursele principale de venituri publicitare ale televiziunilor.
Între timp, la Jimbolia veche, o subsidiară sârbă a concernului Gazprom îşi continuă nestânjenită forajele după petrol. Procedeul acidizării pe care-l foloseşte presupune tratarea solului cu diferiţi acizi pentru a-i asigura permeabilitatea. Şi în acest procedeu poate fi folosită fracturarea puţului prin injectarea acidului sub presiune. Acidul cu pricina, mai eficient decât apa, poate produce daune mai mari în subteran iar dacă ne gândim la circuitul otrăvitor al cianurii prin natură ne-am putea întreba şi ce se întâmplă cu pungile de acid care găuresc subsolul.
Exploatarea nesăbuită a resurselor a deşertificat multe zone cu mult înainte să apară firmele Gold Corporation şi Chevron. Cine stabileşte normele, criteriile, obiectivele? De ce produce revolte viitoarea exploatare de la Roşia Montană şi nu braconajul şi invazia lăcustelor politice în Deltă sau în parcurile naţionale unde s-au ridicat cartiere de vile cu termopane şi pitici de grădină?
De ce nu scandalizează prea-multele ruine din patrimoniul naţional transformate într-o carieră de piatră pentru localnici? De ce, sub privirile apatice ale culturnicilor, casa copilăriei lui George Enescu de la Mihăileni s-a transformat în groapa de gunoi comunală pe care actualul proprietar (ciudate sunt căile proprietăţilor româneşti) voia s-o demoleze, că-i ocupa locul degeaba?
E semnificativ însă că nicio campanie de curăţenie morală nu a strâns niciodată mai mult de-o mână de oameni. Campaniile morale nu produc beneficii materiale şi nu reuşesc decât eventual să-i calce pe nervi pe unii demnitari. Într-o ţară condusă de scheletele din dulapul demnitarilor nu e de mirare că torţionarul lui Gheorghe Ursu le dă cu tifla din presă urmaşilor disidentului spunând că un meci de fotbal e mai interesant decât moartea victimei sale. Manifestaţiile pentru copilul ucis de câinii vagabonzi au strâns mult mai puţini oameni decât cele în apărarea aceloraşi câini. Aşadar, cine mai ştie ce e urgent: să scăpăm de mizeria din suflet sau de cea din subsol?
E un bun indicator sociologic faptul că în nord-estul sărac al ţării, unde toate statisticile coboară sub limitele roşii ale normalităţii, reacţiile faţă de noile metode de exploatare a subsolului activate de profeţii bine instuiţi ai ecologismului au dus la revolte sub lozinca „nu ne vindem ţarina” şi „jos capitalismul” în vreme ce forajele de la Jimbolia sunt învăluite în anonimat. La fel de semnificativ este faptul că în nord-est explorările le-ar fi făcut o firmă americană, Chevron, care a primit încă de prin 2010, licenţă pentru mai multe blocuri de explorare şi exploatare în zona Bârladului şi în sudul Dobrogei, în vreme ce în vest exploatarea o face concernul rus Gazprom de care protestatarii nu s-au atins nici cu o floare. Poate pentru că în manualul revoluţionarilor de profesie lumina vine mereu de la Răsărit.
