Linkuri accesibilitate

Parafarea acordului de asociere Moldova - Uniunea Europeană, așteptări și semne de întrebare


Premierul Iurie Leancă și coordonatoarea politicii externe a UE după parafarea acordului de asociere Moldova-UE, Vilnius, 29 noiembrie.
Premierul Iurie Leancă și coordonatoarea politicii externe a UE după parafarea acordului de asociere Moldova-UE, Vilnius, 29 noiembrie.

Retrospectiva săptămânii politice.



Jurnalistul şi comentatorul politic Anatolie Golea e de părere că parafarea Acordului de Asociere e un moment istoric pentru Moldova, însă cutia pandorei abia a fost întredeschisă:

„Acest pas a fost important pentru parcursul european al Republicii Moldova, însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că mai avem mult de muncit. Mai avem şi opoziţie în interior, care nu susţine această cale de integrare europeană. Mă refer la acest protest al comuniştilor. Evident că ei urmăresc scopuri electorale. Vor să demonstreze că PCRM este partenerul de nădejde al Federaţiei Ruse. Şi Federaţia Rusă trebuie, în opinia domnului Voronin şi ortacilor săi, să mizeze pe PCRM în perioada imediat următoare când Rusia îşi va concentra atenţia asupra Republicii Moldova. Până acum Federaţia Rusă nu a operat mari presiuni asupra Republicii Moldova, miza cea mare fiind Ucraina. După ce rezolvă problema cu Ucraina, care cred că încă nu este rezolvată definitiv, Rusia va începe presiuni adevărate asupra Moldovei. O pârghie este Transnistria care este una flexibilă şi mobilă în mâna Federaţiei Ruse. pe de altă parte şi Transnistria este foarte entuziasmată de decizia Ucrainei de a nu semna Acordul de Asociere. Ar putea exista presiuni şi economice. Cel mai vulnerabil punct pentru Moldova sunt migranţii, cele câteva sute de mii de moldoveni care muncesc în Rusia şi care trimit anual şapte-opt sute de milioane de dolari. O eventuală expulzare sau alte măsuri împotriva migranţilor moldoveni ar crea mari probleme Chişinăului şi economiei Republicii Moldova. Aici guvernarea de la Chişinău poate miza numai pe suportul UE. Sunt sigur că acest suport nu se va lăsa mult aşteptat. UE nu are de ales. Republica Moldova devine copilul îndrăgit şi alintat al Uniunii Europene, în situaţia în care copilul mai mare, Ucraina, a fost pierdut, cel puţin pentru o perioadă de timp. Chiar dacă acest copil, Republica Moldova, este alintat şi uneori îşi face de cap ar trebui uneori să mai ia părinţii şi vărguţa şi să aplice faţă de el.”

Jurnalista Elena Rodu, moderatoare la portalul de ştiri Unimedia, crede şi ea că săptămâna care a trecut a apropiat Moldova de marea familie europeană, însă aşteptările de la guvernarea din Chişinău sunt mult mai mari de acum încolo:

„Am urmărit cu foarte multe emoţii, dar şi satisfacție momentul când premierul Iurie Leancă a pus ultima parafă pe textul Acordului de Asociere. Am aplaudat şi cred că asta au făcut şi miile de oameni care au văzut evenimentul în direct. Dar dincolo de aceste aplauze ar trebui să urmeze şi acţiuni foarte concrete aşa încât dezamăgirea oamenilor să nu crească. Dacă ar fi să-l citez pe premier - a asigurat drumul nostru spre UE. Este un drum pe care mi-l doresc cât mai scurt, însă vreau mai multă fermitate din partea autorităţilor de la Chişinău, mai multă responsabilitate, mai mult respect faţă de cetăţeni. Care nu trebuie minţiţi sau folosiţi. Lucrurile sunt mult mai serioase de acum încolo şi mult mai greu de realizat. Între timp iată comuniştii inventează tot felul de tertipuri ca să bulverseze şi mai mult societatea. Au organizat un protest „anti-Vilnius”, anti-integrare europeană la sediul delegaţiei UE la Chişinău. De fapt e o manifestare în stilul lor, prin care au demonstrat respectul lor faţă de cetăţenii care se întorceau acasă de la muncă şi care au fost nevoiţi să stea în ambuteiaje zeci de minute. Săptămâna a debutat şi cu o declaraţie cât se poate de deocheată a Partidului Socialiştilor despre un concept de federalizare a Republicii Moldova. Uneori am impresia că politicienii de la noi vorbesc cu vocea celor care îi finanţează. Am urmărit îndeaproape şi evenimentele din Ucraina, care pur şi simplu m-au blocat. Să-ţi vinzi ţara într-un mod atât de făţarnic mi se pare o crimă faţă de propriul popor, dar asta să o judece ucrainenii. Eu astăzi sunt mândră de ţara mea care a rezistat presiunii şi şantajului rusesc. Nu se întâmplă de multe ori să fiu mândră, dar astăzi am un sentiment de mândrie pentru ţară.”

Elena Robu crede că nu trebuie trecute cu vederea şi semnalele vociferate chiar de la cetatea Tighina de liderul separatist Evgheni Şevciuk într-un interviu pentru o televiziune rusească:

„A fost o declaraţie radicală a liderului de la Tiraspol Evgheni Şevciuk care spune că regiunea transnistreană nu poate exista fără ajutorul Rusiei şi dacă Rusia va pleca din regiune ar putea izbucni un conflict militar între Tiraspol şi Chişinău. de fapt, m-am obişnuit cu astfel de retorici venite de la Tiraspol, dar de această dată mi s-a părut că a fost prea mult. Autorităţile ar fi trebuit să reacţioneze în vreun fel.”
XS
SM
MD
LG