Linkuri accesibilitate

Petru Lucinschi: „America ne susţine în calea pe care am ales-o”


Petru Lucinschi
Petru Lucinschi

Fostul preşedinte al R. Moldova, Petru Licinschi, despre semnificaţiile vizitei la Chişinău a secretarului de stat al SUA, John Kerry, şi relaţiile moldo-americane.


Mâine va sosi în vizită la Chişinău secretarul de stat american John Kerry. Este prima vizita a unui secretar de stat american în Moldova şi este firesc sa aibă o importantă încărcătură simbolică. Cea mai înaltă personalitate americana care a vizitat Moldova a fost vicepreşedintele american Joe Biden. Valentina Ursu a stat de vorba cu fostul preşedinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, care a declarat Europei Libere că s-a întâlnit de patru ori cu omologul său american de atunci, Bill Clinton, însă regretă că nu a fost invitat niciodată la Casa Alba. Petru Lucinschi este convins că relaţia dintre Chişinău şi Washington a fost şi rămâne de o importanţă majoră pentru R. Moldova.

Petru Lucinschi: „America acordă o atenţie destul de mare Republicii Moldova, putem să spunem, din prima zi a independenţei noastre, la diferite etape. Şi, de fapt, a doua persoană în politica americană trece pe la noi, face o discuţie cu conducerea republicii. Şi, mai ales, cu un aşa act cum e susţinerea vinificatorilor noştri, eu
Un aşa act cum e susţinerea vinificatorilor noştri, eu consider că e o susţinere extraordinară...
consider că e o susţinere extraordinară. Exportul vinurilor aproape 50% constă în publicitate. Aşa o publicitate fără plată înseamnă foarte mult. E o chestie foarte salutabilă şi ne bucură faptul acesta.”

Europa Liberă: De ani buni, se spune că aici, în această zonă, se intersectează interesele a două puteri mai. Cine ar face mai mare politică şi mai multă aici, în regiune, SUA sau Federaţia Rusă?

Petru Lucinschi: „Îmi pare că şi Leancă a spus că noi nu suntem subiectul geopoliticii. Dar aşa suntem aici, la muchia aceasta. Vedeţi acuma, în situaţia Moldova-Ucraina, e clar că atenţia e concentrată asupra Ucrainei, dar şi noi mergem alături, în discuţii. Dacă e vorba de România, din partea aceasta, tot suntem şi noi alături. Dar, în special, numai Republica Moldova? E exagerată chestia aceasta geopolitică, în contextul posibilităţilor militare ale lumii sau ale Europei de astăzi. Noi trebuie să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar numaidecât, obligatoriu, să ne păstrăm o poziţie avantajoasă şi de prietenie cu vecinii şi cu puterile mari.”

Europa Liberă: Moldova, un stat mic, ce aşteaptă de la o putere mare, cum e SUA?

Petru Lucinschi: „America este cea mai influentă ţară în lume. De aceea susţinerea ne încurajează, la anumite momente, avem nu numai susţinere morală, dar şi
Eu cât am lucrat, noi am dus această politică de relaţii bune cu America şi mă bucur că noi continuăm lucrul acesta...
financiară, economică şi în toate celelalte domenii. Aceasta foarte mult înseamnă. Eu cât am lucrat, noi am dus această politică de relaţii bune cu America şi mă bucur că noi continuăm lucrul acesta.”

Europa Liberă: Credeţi că după aceasta dialogul ruso-american va include mai prioritar şi problemele Moldovei?

Petru Lucinschi: „Mai prioritar nu, dar oricum Rusia ţine cont. Dacă la masa de discuţii este numită Moldova, într-un anumit context, aceasta, fără doar şi poate, îşi joacă rolul său. Dar noi nu avem o situaţie de conflict chiar de aşa natură, încât la mod direct Rusia să negocieze cu America şi Moldova să fie în cazul acesta prioritară, slavă Domnului, nu suntem Iran, Siria şi aşa mai departe. Dar contează, contează lucrurile acestea.”

Europa Liberă: Cu excepţia exporturilor vinurilor moldoveneşti, ce alte subiecte pot fi prioritare pe agenda discuţiilor pe care le va avea secretarul de stat american la Chişinău cu oficialităţile statului?

Petru Lucinschi: „Problema principală e cum să ne dezvoltăm noi în cursul acesta de integrare în Europa. Şi a doua problemă: conflictul transnistrean trebuie scos cândva de pe hartă, din agenda prezentă acum în Europa şi în lume în general.”

Europa Liberă: De ce SUA ar trebui să fie preocupată de parcursul european al Republicii Moldova?

Petru Lucinschi: „SUA e aşa o ţară că are atribuţii faţă de oricare punct de pe globul pământesc. De aceea noi suntem aici totuşi într-o zonă extra-populată, cu istorie, cu
Lista de ajutor este una: America să susţină dezvoltarea Republicii Moldova ca un stat independent, suveran, nealipit la niciun fel de bloc, care îşi doreşte prosperarea ţării, în cadru liniştit, de pace...
tot ce doriţi. Avem rolul nostru, avem locul, avem interesul nostru de dezvoltare. Şi e clar că America ne acordă atenţie. Democraţii americani, tradiţional, ţările mici, minorităţile le pun cam pe locul întâi, e una dintre priorităţile partidelor democratice din America.”

Europa Liberă: Se răspândise un gând precum că Washingtonul, pe parcursul acestor 22 de ani de independenţă a Republicii Moldova, de fiecare dată, a cerut autorităţilor de la Chişinău să spună cu ce ar putea Statele Unite ale Americii să ajute Moldova. Astăzi, dacă ar fi să le răspundeţi, ce aţi pune pe lista de ajutor?

Petru Lucinschi: „Lista de ajutor este una: America să susţină dezvoltarea Republicii Moldova ca un stat independent, suveran, nealipit la niciun fel de bloc, care îşi doreşte prosperarea ţării, în cadru liniştit, de pace.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, unii spun că atunci, la începuturi, când s-a declarat independenţa şi, când, pe de altă parte, s-ar fi dorit de către unii unirea Basarabiei cu România, Statele Unite ale Americii au spus tranşant că recunoaşterea independenţei Republicii Moldova ca stat suveran, este unica opţiune.

Petru Lucinschi: „În discuţii, în tratative, în relaţii bilaterale, cu aceeaşi America, cu Europa, cu siguranţă, poziţia Americii e anume aşa. Orice fel de destabilizare e
Eu, în 1993, în Parlamentul României am spus că noi nu suntem Basarabia din 1917...
periculoasă. Eu aud fel de fel de declaraţii, eu mă mir de lucrul acesta, fiindcă politicienii şi, mai ales, acei care sunt în funcţii trebuie să fie foarte atenţi, aceasta e o chestie foarte sensibilă. Eu, în 1993, în Parlamentul României am spus că noi nu suntem Basarabia din 1917. S-au stabilit aici nişte relaţii, nişte populaţii, nişte tradiţii şi aşa mai departe, de aceea, calea de dezvoltare a Republicii Moldova, în mod mai liniştit şi în creştere, este numai păstrarea şi dezvoltarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Faptul că secretarul de stat american, John Kerry, a ales să vină în vizită la Chişinău şi nu merge la Kiev e un semnal anume?

Petru Lucinschi: „E un lucru absolut clar. E un semn de încurajare pentru noi şi o asigurare că America ne susţine, în intenţia şi în calea pe care am ales-o. Aceasta e.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, dacă aţi sta la o masă cu el, ce i-aţi spune?

Petru Lucinschi: „Mulţumiri şi exprimarea speranţei că această politică, transformată pe urmă şi în acţiuni concrete, proiecte în toate domeniile de activitate, că va fi susţinută Moldova şi mai departe de către Statele Unite ale Americii.”

Europa Liberă: Democraţia din Republica Moldova se datorează şi susţinerii din partea SUA?

Petru Lucinschi: „Sigur. Sosirea lui Kerry aici, în situaţia aceasta, este deja o susţinere a democraţiei din Republica Moldova. Oriunde ai fi, în diferite structuri
Sosirea lui Kerry aici este deja o susţinere a democraţiei din Republica Moldova...
internaţionale, la diferite summit-uri şi aşa mai departe, dacă vine vorba despre Moldova, şi America îşi exprimă poziţia, e un moment de susţinere directă a democraţiei. E o situaţie când este foarte importantă poziţia Statelor Unite ale Americii, e clar că aceasta se transformă în nişte acţiuni, când vorbim despre Transnistria sau dezvoltarea economică a Republicii Moldova, sau de susţinere la nivel mondial.”
XS
SM
MD
LG