Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.


În amintirea victimelor Maidanului.
13:36 21.2.2019

Poroșenko cere ONU o operaţiune a Căştilor albastre


Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko i-a solicitat secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să prezinte opţiuni pentru desfăşurarea unei forţe a Căştilor albastre în estul Ucrainei, variantă dorită de Kiev începând din 2015, dar căreia Moscova i se opune.

''Noi suntem pregătiţi pentru o discuţie constructivă'' cu privire la o asemenea forţă şi ''secretarul general ar putea trimite în Donbas o misiune de evaluare tehnică pentru a elabora opţiuni'', a spus şeful statului ucrainean în faţa Adunării Generale a ONU.

În practică, secretarul general al ONU are puterea de a trimite o misiune de evaluare tehnică în Ucraina, dar este puţin probabil ca el să facă acest lucru fără asentimentul Rusiei, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate.

''Este timpul de a repune Rusia la locul ei'', privând-o de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU în contextul în care este vorba de Ucraina, a adăugat Petro Poroşenko, care va candida pentru un nou mandat la finalul lunii martie.

El a mai spus că Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei.

'Iniţial, Federaţia Rusă a anexat Crimeea, iar pe urmă a transformat (regiunea) Donbas într-un câmp de luptă, extinzându-şi mai apoi agresiunea în mările Azov şi Neagră şi în strâmtoarea Kerci. Aproape 7% din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea şi zonele din estul regiunilor Lugansk şi Doneţk sunt în prezent ocupate (...) Timp de cinci ani, Moscova a trimis în Donbas forţe ale armatei regulate şi mercenari', a denunţat şeful statului ucrainean în intervenţia sa la ONU.

Potrivit preşedintelui Poroşenko, 'agresiunea Rusiei' a curmat viaţa a peste 13.000 de persoane, în timp ce alte 28.000 au fost rănite. Printre cei 13.000 de morţi se află şi cei 298 de ocupanţi ai avionului Malaysia Airlines doborât în 2014 de o rachetă rusească BUK în zona de conflict din estul Ucrainei.

Poroşenko a cerut, de asemenea, eliberarea celor 24 de marinari capturaţi în noiembrie 2018 de armata rusă în strâmtoarea Kerci, în apropierea peninsulei Crimeea anexate de Rusia în 2014.

12:43 21.2.2019

NATO: amenințările lui Putin sunt “inacceptabile"


Amenințările lui Vladimir Putin, care a avertizat că Rusia ar putea ataca Statele Unite şi ţările europene care ar găzdui rachete nucleare americane, sunt "inacceptabile", a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, respingând acuzaţiile Moscovei privind sistemele antibalistice NATO din România.

"Afirmaţiile Rusiei cu ameninţări la adresa aliaţilor sunt inacceptabile. Îndemnăm Rusia să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare", a spus Piers Cazalet, un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

"NATO este o alianţă defensivă, pregătită să apere toate statele membre de orice ameninţare. Nu vrem o nouă cursă a înarmării, iar aliaţii au îndemnat în mod repetat Rusia să distrugă în mod verificabil rachetele cu rază medie de acţiune", a subliniat Piers Cazalet.

Oficialul NATO a subliniat, potrivit ediţiilor italiană şi spaniolă a agenţiei de presă Sputnik, că acuzaţiile Rusiei referitoare la sistemele antibalistice NATO din România şi Polonia sunt "lipsite de fundament" şi constituie o "încercare de distragere a atenţiei de la propria încălcare a Tratatului INF”.

15:22 20.2.2019

Linia frontului azi în Donbas

15:21 20.2.2019

UE va prelungi cu șase luni sancțiunile împotriva Rusiei

Ambasadorii țărilor Uniunii Europene la Bruxelles au decis să prelungească cu încă șase luni sancțiunile împotriva persoanelor fizice și companiilor pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.


Oficial, lucrul va fi propus la începutul lunii martie, iar alte 8 persoane vor fi adăugate mai târziu ca urmare a incidentului reținerii navelor ucrainene în Marea Azov.

Încarcă mai mult

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG