Bilanțuri culturale 2013: „la Muzeul de Artă lucrările de restaurare merg foarte greu”

Într-un interviu de sfârșit de an, Vasile Botnaru a discutat cu pictorul Tudor Zbârnea despre evenimentele culturale ale lui 2013 în Republica Moldova, începând de la activitatea muzeului pe care îl conduce, Muzeului Național de Artă.

Europa Liberă: Muzeul Naţional de Artă a devenit deosebit de vizibil, după mine, în 2013. A avut nişte acţiuni de popularizare efectivă şi eficientă a artei plastice. Dincolo de tradiţionala Noapte a Muzeelor, anul s-a încheiat cu expoziţia brazilor improvizaţi şi era o simbioză nemaipomenită: Igor Vieru din trecut se uita la această expoziţie modernă. Și invers: oamenii, care se uitau la brazii confecţionaţi de viitori arhitecţi şi autori de straie, se uitau la Igor Vieru. Acestea fiind spuse, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, care diriguiţi aceste acţiuni, cum vi s-a părut anul 2013 şi, mai ales, dacă aveţi satisfacţia muncii făcute? Ce v-a motivat?

Tudor Zbârnea: „Satisfacţia muncii oricum este permanentă, pentru că, altfel, aş încheia la un moment dat, totuşi mi-aş vedea de munca de atelier. Sigur, nu poţi fi mereu împlinit, pentru că la Muzeul de Artă foarte greu merg lucrările de restaurare. Şi aceasta este una dintre preocupările de bază ale directorului. Mergem foarte încet cu acest proces și din lipsă de...”

Europa Liberă: Deci, la capitolul acesta nu s-a mişcat nimic?

Tudor Zbârnea: „Ba da. S-a mişcat, dar la o sumă de 2 mln 500 mii, vă daţi seama că mare lucru nu se poate face, în timp de un an, la un imobil care are un deviz de peste 36 de milioane, la 2003.

Nouă ne-ar mai trebui cam peste 20 de milioane să finalizăm doar „Casa Dadiani”, propriu-zis monumentul realizat după proiectul lui Bernardazzi, dar celelalte spaţii, luând în calcul că Muzeul are 6.545 de m.p., iar noi funcţionăm doar în 3.000 de m.p., restul fiind în proces de restaurare, dar şantiere descoperite, în fond.

Vă imaginaţi că acel deviz, pe care l-am enunţat mai devreme – 36 milioane la 2003 – el, cu siguranţă, va creşte, pentru că a crescut şi costul manoperei, dar şi costul materialelor de atunci, sunt 10 ani totuşi. Urmează să ne axăm pe celelalte anexe ale Muzeului, inclusiv două monumente istorice din strada Ştefan cel Mare: Herţa şi Kligman.”

Europa Liberă: Deci, sunteţi un fel de director al Stalingradului, de după război?

Tudor Zbârnea: „Da, un fel de şef de şantier, mai degrabă. Mi-ar plăcea să mă ocup, în mod special, cu ceea ce ştiu a face cel mai bine: expoziţii, valorificare, patrimoniu, promovare artişti. Dar, cu toate acestea, reuşim să menţinem Muzeul pe o treaptă pe cât se poate de ridicată, ca și comunitatea să-l observe şi cumva să fie atrasă de evenimentele noastre, inclusiv la acest „Bal al brazilor”, care este o iniţiativă a Natei Albot, dar am acceptat cu plăcere să o coordonăm şi să o împlinim împreună. Pentru că noi cu ideile noastre dintr-un spaţiu muzeal, care încearcă şi acesta să devină un spaţiu permanent public şi de acces liber la cultură pentru public, este o acţiune, aşa, mai nouă, pe de parte, să sprijinim tinerele talente, dar pe de altă parte, să atragem cumva atenţia şi către arta contemporană, ceea ce vedem noi, brazi care sunt realizaţi în diverse tehnici şi materiale.”

Europa Liberă: Aproape de instalaţii?

Tudor Zbârnea: „Da. Este o zonă aproape de instalaţii, dar cu materiale inclusiv perisabile. Deci, este o încercare de a promova şi arta contemporană, şi de a simţi sărbătorile, în felul acesta. Dar trebuie să vă spun că acest eveniment atrage foarte mult public, spre deosebire de artă. Pentru că arta, încercăm noi să spunem, sau să credem, că este pentru o zonă mai subţire a comunităţii. Şi atunci, şi prin această acţiune, atragem un public mai divers, în special, copiii, de care suntem foarte interesaţi. Ori, la această manifestare, părinţii, buneii, negreşit, îşi aduc copiii. Avem foarte mulţi vizitatori în această perioadă.”

Europa Liberă: Deci, s-a justificat efortul?

Tudor Zbârnea: „Sigur. Şi cred că îi vom da amploare, în următorii ani, tot împreună cu Nata Albot.”

Europa Liberă: În vară, aţi avut şi o acţiune de simbioză cu muzica în sala Muzeului Naţional de Artă, aţi avut contribuţia decisivă la Bienală. Urmare a acestor eforturi, întinereşte sau nu publicul?

Tudor Zbârnea: „Da. Şi acesta este scopul nostru, în special. Şi dovada că sprijinim tinerii, la ediţia a doua din 2011, laureat al Marelui Premiu a fost o artistă extrem de tânără, la 22 de ani. Deci, într-un context artistic destul de dens, pentru că au fost artişti de primă mărime, în special, din România, dar şi din Belgia, Nicole Callebaut, care am avut-o în toate cele trei ediţii, o artistă care are opere în [Centrul] Pompidou, în diverse muzee din Europa Occidentală, şi mulţi artişti de la noi, de primă mărime, şi alţi tineri care au fost să fie menţionaţi sau să fie atraşi pe simeze. Uneori cu anumit avans, pentru că tineri sunt, parte dintre aceştia, derutaţi atât de convulsiile economice prin care trece comunitatea noastră de artişti, cât şi prin starea aceasta de apatie în care artiştii tineri, în special, nu-şi mai văd rostul. Şi atunci trebuie orientaţi, pentru că trebuie să menţinem acest cerc, această latură a societăţii.

Pentru că, fără artă, în general, spunea cineva dintre marii filosofi, a pus oarecum o întrebare retorică: putem trăi fără artă?.. Putem, dar ne îndobitocim… Şi a încerca a face lumea mai bună prin artă nu trebuie să se încheie cu cei care sunt ajunşi acum la maturitate. Trebuie să menţinem acest curs. Şi cred că, în ultima vreme, se fac şi anumite eforturi şi pe la Ministerului Culturii de a acorda sprijin proiectelor de anvergură.

De aceea, cred că această Bienală, în special, a treia ediţie, a avut o amploare deosebită, în primul rând, că au participat artişti din 33 de ţări. Cota valorică a fost ridicată, cum spunem noi, ştacheta. Şi acest act, care a avut şi o continuitate cu expunerea la Muzeul Cotroceni, un efort, dar, până la urmă, s-a putut vorbi, în cele 33 de ţări, despre acest eveniment, care a avut loc în două capitale.”

Europa Liberă: Cel puţin, laureatul japonez, care a luat Marele Premiu, întorcându-se acasă, probabil, multora le-a arătat cu degetul pe hartă unde este această Moldovă.

Tudor Zbârnea: „Da, negreşit. Şi să ştiţi că, în mod special, pentru că Toshio Yoshizumi, artistul la care vă referiţi, este un artist deosebit, unul dintre cei mai mari gravori la ora actuală din lume, dar şi un artist foarte spiritual, care, după ce a revenit acasă, am purtat o corespondenţă îndelungată şi acum, din când în când, primim şi transmitem notiţe dinspre noi către Tokio şi invers, un artist care a rămas cu impresii deosebite despre mediul artistic de aici şi despre oamenii de aici.

Şi aceasta este important, pentru că, până la urmă, aceste evenimente, fie Festivalul de film Cronograf sau Ethno Jazz, sunt nişte oameni concreţi care organizează aceste manifestări sau BITEI, care se menţine atâţia ani. Sunt nu doar pentru comunitatea noastră, dar şi pentru a face Moldova mai cunoscută. Şi mai cunoscută în sens pozitiv.”

Europa Liberă: Nu doar prin trafic...

Tudor Zbârnea: „Noi apărem nu tot timpul într-o lumină favorabilă.”

Europa Liberă: A propos, ca un manager de cultură, care hârtia de turnesol a existenţei unei vieţi spirituale, în special, în mediul artiştilor plastici, cum se poate măsura? Când am aflat că s-a dat pe o lucrare, e adevărat de Grigorescu, aici, la Chişinău, 250, parcă, de mii euro, mi s-a părut un preţ destul de european. Înseamnă că există colecţionari. Este şi aceasta o dovadă că avem şi gust, avem şi marfă.

Tudor Zbârnea: „Este o dovadă că avem şi gust, şi însemnează că avem şi bani. Nu putem vorbi despre o piaţă de artă în Moldova, pentru că o piaţă de artă presupune mai multe lucruri – de la galerii până la o breaslă foarte extinsă de critici şi teoreticieni – cei care, cumva formează opinia publică, inclusiv dumneavoastră, jurnaliştii, cei care faceţi mult pentru a face cunoscută arta şi a o face cunoscută în sensul în care le puteţi spune celor care încearcă să se apropie oarecum timid de acest bun, de acest confort estetic, că arta nu face rău, cel puţin, sau poate face foarte mult bine.

În ultima vreme, sigur că, apărut, să zic, o anumită elită şi la noi în Moldova, care încearcă să-şi creeze un anumit confort estetic veritabil, nu doar kitsch, pentru că kitschul a existat şi va exista mereu. Dar apar o serie de colecţionari care sunt interesaţi de artă şi, în acest fel, beneficiază cumva mediul artistic. Din păcate, nu mai sunt interese ca altădată. Şi acestea chiar ar trebui să fie etatizat, cel puţin, la nivelul marilor valori, cum sunt Grecu. Dacă mai sunt lucrări astăzi de Grecu, în colecţii private, ele trebuie atrase în colecţii publice.”

Europa Liberă: Vă referiţi la achiziţii?

Tudor Zbârnea: „La achiziţii. Ca statul totuşi să menţină un anumit interes, odată pentru susţinerea unor mari artişti care sunt în viaţă şi, pe de altă parte, să susţină crearea şi îmbogăţirea colecţiilor muzeelor naţionale sau a unor colecţii publice.

Din păcate, noi nu avem în Chişinău o tradiţie de a muzeifica anumite locuri, cum sunt case memoriale sau ateliere memoriale, cum există peste tot în lume. Poate avem ceva probleme cu memoria, nici nu ştiu ce să cred. Pentru că, dacă până astăzi nu avem o Casă Memorială Plămădeală sau un Atelier Grecu, pe care, prin îngăduinţa Consiliului Uniunii Artiştilor Plastici, a rămas ca şi cum un atelier memorial unde a creat maestrul Grecu, figură foarte importantă pentru cultura noastră.

La fel va trebui să ne îngrijim de Sainciuc, care nu mai este. Sunt artişti şi locuri care trebuie să devină nişte centre de atracţie. Şi, în acest fel, să cultivăm gustul pentru artă aici. Şi să putem arăta celor care vin să ne viziteze că nu suntem sălbatici.”

Europa Liberă: Domnule Zbârnea, e vorba doar de lipsă de fonduri?

Tudor Zbârnea: „E vorba de o prăbuşire morală şi intelectuală. Pentru că lumea, în ultima vreme, este foarte agitată, toţi se vor în politică, toţi vor să perceapă politica, toţi vor să o discute, să o înţeleagă sau unii aleargă în mici afaceri, alţii în excrocherii ş.a.m.d. Trăim într-o societate foarte confuză şi lumea dubioasă uneori încearcă să domine toate aspectele.”

Europa Liberă: Dar nu aceasta ne-au spus şi Bosch şi Dali, şi mulţi artişti care ne-au prevenit că aceasta de fapt e apocalipsa?

Tudor Zbârnea: „S-ar putea. Eu ştiu, apocalipsa noi o vedem, în fiecare zi, în diverse situaţii. Însă trebuie să nu disperăm, vorbeam mai devreme, să încercăm, acolo unde suntem, să facem bine. Iar arta cred că este numai în binele fiinţei umane şi umanizează, şi face lumea chiar mai bună, inclusiv dacă ne referim, din nou, la muzee.

Eu văd copiii, deja pe parcursul a zece ani, cei pe care, îmi îngădui să zic uneori că i-am crescut în Muzeul de Artă, sunt altfel, sunt mai luminaţi, sunt mai fără de complexe în comportament, ştiu a discuta despre artă, despre muzică, despre lucruri fine care fac oamenii să simtă totul ce ne înconjoară. Or, această armonie este în folosul întregii societăţi.”