La Muzeul Național de Artă de la Chișinău a avut loc miercuri vernisajul expoziţiei „Arta anilor 1950-1980: de la comanda socială la rezistenţa prin artă”. Expoziţia, care poate fi vizitată până la 9 februarie, cuprinde 74 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă. În cuvintele unui comunicat al muzeului, ea trebuie înțeleasă mai întâi de toate ca pe un act de repunere în valoare a unor opere care au stat în depozite, fără să circule, mai bine de un sfert de secol. Vasile Botnaru i-a cerut mai multe amănunte lui Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă:
Europa Liberă: Pe cât de intrigantă, pe atât de controversată denumirea acestei expoziții. Chiar în Chișinău a fost rezistență prin cultură?
Tudor Zbârnea: „Noi în zicem rezistență prin artă pentru că, deși chiar artiștii loiali puterii care veneau oarecum să ilustreze acea ideologie comunistă totuși au mers către arta modernă, pe de o parte, pe de altă parte, uneori și-au permis să-și orienteze oarecum individualizat discursul plastic. Este o expoziție cu o tematică [Arta anilor 1950 – 1980: de la comanda socială la rezistenţa prin artă], deși angajată ideologic, cu o tematică pertinentă, un fel de imn al muncii, în mare. În acest sens, aș vrea să spun că expoziția, de fapt, trebuie privită, mai întâi de toate, ca un act de repunere în valoare a unor lucrări care au stat, mai bine de 25 de ani, în depozite, fără ca să circule. Pe de altă parte, este o perioadă pe care artiștii au îndurat-o, unii au acceptat-o cu dragoste poate pentru că comanda de stat avea mecanismele ei de orientare a artiștilor și de atragere. Dar este și o dovadă că acel model unic estetic, pe care a încercat statul să îl impună, prin prisma realismului socialist pe care rușii l-au declarat, atunci când în Moldova totuși era o libertate, în Basarabia interbelică din ‘32, acel model unic a eșuat. Pentru că totuși, și în anii următori, de la dezghețul hrușciovist, artiștii înregimentați sigur în acea mișcare în care i-a atras politicul și-au propus o anumită libertate. Și, de aceea, cei care au fost într-o anumită măsură navigatori în sensul estetic au atras după sine întreaga mișcare artistică din Moldova. Și aici avem expoziții ale unor repere și din acea perioadă, și care au continuat să meargă în avangarda artei de la noi. Este o fază, pe care trebuie să ne-o asumăm și, încet-încet, cred că vom reveni. Dacă am avea un spațiu mai generos, eu știu, de 4-5 ori mai mare, am putea pune în dialog niște acte de rezistență la ceea ce vă refereați dumneavoastră și de loialitate și atunci lucrurile ar putea altfel să vină în dialog. Dar urmează alte tematici.”
Europa Liberă: Unii autori nu se mai pot opune. Poate le-ar fi jenă să fie scoase aceste exerciții de realism socialist, poate regretă aceste pagini. Credeți că este corect, în raport cu ei, să le prezentați anumite pagini din cariera lor artistică?
Tudor Zbârnea: „Eu cred că nimic nu este ieșit din comun. Fiecare artist trebuie să își asume traiectul său. Ce este „încântător” e că fiecare artist astăzi și care a optat ulterior pentru altă ideologie și mulți dintre cei care altădată au fost atrași de putere – noi cunoaștem situația de după anii perestroicăi, când artistul se adresa către putere, către niște simboluri sau pagini istorice, nefiind solicitați. Și au făcut-o, de fapt, în limbajul estetic cel perimat. Deci iată aici situația în care fiecare artist își găsește argument pentru fiecare lucrare pe care a realizat-o, în timp, nu cred că este o problemă care ar putea să le altereze imaginea. Cred, până la urmă, că, în acest cadru, se regăsesc lucrări care totuși au avut o anumită rezistență, din punct de vedere estetic. Chiar dacă au mers pe niște subiecte simpliste, venite din realitate, totuși nu sunt acele care erau impuse de realismul socialist unde arta trebuia să aparțină maselor, să fie pe înțelesul maselor. Deci totuși sunt formule estetice moderne care au atras după sine alte viziuni, care au urmat chiar în anii ‘80-‘90. Deci este o bază și o bază solidă pe care s-a dezvoltat școala noastră de pictură.”
Europa Liberă: Nu e riscant să prezentați unui public neavizat aceste lucruri, la limită? Poate un spectator ar zice: „Domnule, uite, aceasta a fost adevărata artă și nu postmodernismul, modernismul, instalațiile care se produc acum în artă”.
Tudor Zbârnea: „Este o pagină, pe care trebuie să ne-o asumăm și pe care trebuie să o știe inclusiv noua generație care cunosc mai puțin sau aproape deloc nu s-au întâlnit cu aceste modele estetice. Dar vedem, pe lângă toate, o școală puternică. Muzeul este o instituție care ar trebui să intre uneori și în polemici. Dacă va fi cazul să se discute acest subiect, din punct de vedere estetic, noi suntem gata să dăm răspuns absolut oricărui privitor, vizitator. Arta, în general, nu se face pe înțelesul tuturor. S-ar putea întâmpla unii să o înțeleagă, alții să nu o înțeleagă sau ceilalți să o înțeleagă greșit. În acest sens, arta, până la urmă, se orientează către un segment de consumatori care se apropie cu o anumită ușurință, care au suficientă combustie de a intra în contact, inclusiv cu aceste stilistici pe care le avem în cadrul expoziției.”
Europa Liberă: Deci să înțeleg că dumneavoastră sunteți adeptul scoaterii scheletului din dulap, oricât de hâdos ar fi, ca să cunoaștem istoria?
Tudor Zbârnea: „Trebuie să găsim acea limită a decenței totuși. Pentru că, dacă ar fi să scoatem absolut totul, putem cădea în derizoriu pentru că realismul socialist a promovat totuși o artă destul de discutabilă, în anumite situații. De aceea, vom ține cont de mijloacele de exprimare estetice ale artiștilor, în primul rând. Și, în al doilea rând, spuneam, este o perioadă pe care trebuie să ne-o asumăm. Și trebuie să ținem cont și de o perioadă pe care artiștii au îndurat-o, vorbim și de cei care au fost loiali, și de cei care au fost mai puțin loiali. Istoria noastră în domeniul artelor plastice nu este atât de îndelungată. De aceea, nu ne putem permite luxul să ținem închise în depozite fonduri pe care totuși statul și-a permis să aibă acest lux de achiziții.”
