Linkuri accesibilitate

Summit Rusia - UE: Rusia va fi consultată în legătură cu Parteneriatul Estic


Vladimir Putin şi Herman Van Rompuy
Vladimir Putin şi Herman Van Rompuy

Acceptarea unor discuții cu experți ruși în legătură cu natura Parteneriatului Estic constituie, simbolic și diplomatic, o serioasă pierdere de teren a UE în fața Rusiei.


Din două zile, summitul Rusia - Uniunea Europeană a fost redus la numai câteva ore, o ilustrare clară a stadiului precar al relaţiilor bilaterale: liberalizarea vizelor, liberalizarea schimburilor comerciale, concurenta loială mai ales în domeniul energiei, Ucraina şi Parteneriatul Estic - toate subiecte de controverse între cele două părţi, anul trecut, fără perspectiva unei soluţii imediate, relatează de la Bruxelles, corespondentul Europei Libere, Dan Alexe:

A fost un summit foarte convențional, cu tensiunile ascunse sub fraze politicoase despre „anumite divergențe”, sub care se înțelegea că e vorba de Ucraina.

Ucraina s-a impus ca principal subiect al convorbirilor lui Putin cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, și cu cel al Comisiei UE, Jose Manuel Barroso.

Știrea demisiei premierului Azarov a sosit în timpul convorbirilor și se poate spune că asta a curățat atmosfera şi a dus la o armonie aparentă în declarațiile finale.

Van Rompuy a ținut să spună la încheierea discuţiilor cu Putin: „Parteneriatul Estic nu afectează legăturile Rusiei, fie ele economice, sociale sau culturale cu vecinii noștri comuni. Legăturile Rusiei cu vecinii ei nu vor fi primejduite prin el.”

Ambele părți au menționat în final divergențe în poziționarea față de Ucraina, însă au sfârșit prin a spune că viitorul țării, și anume dacă vor avea loc alegeri sau nu, și în legătură cu viitoarea formă a guvernului depinde în mod democratic de ceea ce vor decide instituțiile ucrainene.

Putin a mers chiar până la a spune că împrumutul de 15 miliarde de dolari oferit Ucrainei nu va depinde de cine va forma viitorul guvern:

„Noi nu ne vom schimba poziția chiar daca vine opoziţia la putere. E vorba de un împrumut comercial, nu politic. Noi aveam legături comerciale cu Ucraina și când Timoșenko era la putere.”

Putin și-a manifestat însă nemulțumirea față de intervențiile diplomatice europene în Ucraina prin următoarea parabolă:

„Cum ar reacționa partenerii noștri europeni dacă în plină criză în Grecia, sau Cipru, ar apărea într-o manifestație anti-europeană ministrul nostru de externe? Noi credem că așa ceva nu e bine deloc.”

Moldova a fost menționată de către președintele Consiliului european Herman Van Rompuy:

„Sperăm că deciziile luate de Moldova și Georgia în Vilnius vor fi confirmate de semnarea acordurilor cu UE până la toamnă cel mai târziu.”

In final, ambii oficiali europeni au făcut cunoscută o foarte mare concesie făcută lui Putin și anume că vor avea loc discuții între experți de ambele părți în legătură cu natura Parteneriatului estic. Asta reprezintă, simbolic și diplomatic, o serioasă pierdere de teren în fața Rusiei. De la oficialii europeni care se fotografiau cu șefii opoziției pe Maidan, s-a ajuns acum la o includere a Rusiei în niște discuții neprevăzute anterior și de natură vagă în legătură cu structura și funcționarea Parteneriatului Estic.

Europenii au renunțat de asemenea cu totul să mai ceară eliberarea fostei șefe a opoziției Iulia Timoșenko, iar faptul că singurul care a menționat-o - pe un ton ironic - a fost Putin, constituie un punct suplimentar marcat de acesta.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG