Prelucrarea trecutului comunist este un proces dificil mai ales pentru că este dominat de factorul politic. Cum este cazul României unde, de-a lungul anilor, s-au înfiinţat, desfiinţat şi comasat diverse institute pentru cercetarea trecutului comunist, în ritm cu trecere pe la putere a diverselor partide. Ultimul scandal este acum provocat de numirea politologului Danie Barbu în Consiliul Ştiinţific al IICCMER.
Cercetările referitoare la crimele comunismului care se fac în România sub egida unui institut public, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, aflat în subordinea guvernului sunt tot mai mult acoperite de scandalurile administrative care au loc în interior.
În același timp, Institutul Român pentru Istorie Recentă înființat acum 15 ani cu ajutorul Ambasadei Olandei la București a intrat de mult în letargie, tot în urma unor neînțelegeri la vârf. Devine tot mai clar că mulți dintre intelectualii români implicați în viața cetății au orgolii prea mari pentru a putea lucra împreună și a duce la bun sfârșit misiunea instituțiilor unde lucrează. Dacă în cazul institutului public care cercetează perioada comunistă, schimbarea conducerii se face odată la patru ani, odată cu schimbarea guvernului și deci cercetătorii au și ei, nolens volens, culoare politică, ruinarea institutelor din sfera organizațiilor neguvernamentale are loc tot pe baza faliilor politice.
Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR), care funcționează cu fonduri primite de la organizații internaționale a jucat un rol important în perioada, 2000-2004, în care era la putere în România regimul de stânga, cu Ion Iliescu președinte și Adrian Năstase premier. Atunci acest institut a publicat informații despre foștii ofițeri de Securitate aflați în slujba guvernului sau în diplomație și a încercat cel puțin la nivel simbolic să dea tonul unei lustrații care nu a avut loc niciodată în România. După venirea la putere a dreptei, care s-a divizat în felii, Traian Băsescu de o parte și liberalii tot mai aproape de socialiști, de partea cealaltă, Institutul Român de Istorie Recentă s-a fragmentat la rândul lui, iar președintele de atunci, cunoscutul istoric Andrei Pippidi a fost nevoit să se retragă, deși singura lui doctrină la vedere era cea anti-comunistă.
A funcționat apoi o vreme, destul de eficient, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) care i-a demantelat după 2005 pe cei mai importanți ofițeri de securitate și colaboratori ai poliției politice a regimului comunist, dar care acum pare să fi intrat în adormire. Majoritatea dosarelor întocmite de fosta securitate și care erau la Serviciul Român de Informații au fost date, după multe tergiversări, cercetătorilor de aici spre studiere, numai că în ultimii doi ani informațiile primite din această zonă sunt din ce în ce mai puține.
În schimb, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a reușit să trimită în fața judecătorilor cel puțin un torționar care în anii ’50 îi chinuia direct sau prin ordinele date subalternilor săi pe deținuții politici de la penitenciarul Râmnicu Sărat (Alexandru Vișinescu).
Totuși, la vârful acestui institut scandalurile s-au ținut lanț în ultimii doi ani. Daca anul trecut unul dintre istorici acuza conducerea că trage de timp și nu vrea să se grăbească să publice lista cu cei 35 de torționari ai regimului comunist, care sunt încă în viață, acum demisiile au început să aibă iz politic.
Scriitorul ieșean Liviu Antonesei a demisionat din Consiliul Științific al Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) după ce premierul român l-a numit în acest for de conducere pe fostul ministru liberal al Culturii, Daniel Barbu. Două obiecții a ridicat scriitorul din Iași, înainte să plece din Institut: apartenența profesorului Daniel Barbu la un partid politic și declarația cinică făcută de acesta în luna decembrie, care a și dus de altfel la demisia sa. Atunci, Barbu s-a plâns că „Bugetul, programului național pentru prevenirea si tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii” și că a fost „cutremurat” când și-a dat seama „câte Festivaluri Shakespeare” s-ar putea face dacă programul pentru HIV/SIDA „ar fi la jumătate”.
Misiunea Institutului care cercetează crimele comunismului este tot mai zădărnicită de fragilitatea managementului, fiindcă, de fapt, încă de astă vară mai mulți cercetători au anunțat că se retrag, între ei Mark Kramer, profesor la Harvard care și-a dat demisia din Consiliul Științific, după ce coordonatoarea Revistei „History of Communism in Europe”, (Istoria Comunismului în Europa) a fost înlăturată. Cu toate că demisia a fost acceptată, numele profesorului de la Harvard este încă menținut pe site-ul instituției. Opt cercetători ai Institutului i-au cerut demisia directorului, Andrei Muraru anul trecut și tot atunci alți 13 au plecat nemulțumiți de noua conducere.
Cu cât regimul comunist se îndepărtează în timp, cu atât numărul instituțiilor specializate în acest domeniu se înmulțesc. Pe de altă parte, cu cât sunt mai multe instituții care cercetează comunismul, cu atât aflăm mai puțin despre cei care au lucrat în mod direct în aparatul represiv al României din perioada Războiului Rece.
Nota red.: Între timp, profesorul Andrei Pippidi și-a anunțat și el demisia din Consiliul Științific, urmîndu-l pe ziaristul și scriitorul Liviu Antonesei. Prof. Pippidi a postat următorul mesaj: „Mă alătur, demisionind și eu la rindul meu. Nu mi se pare normal ca un om care a demisionat neonorabil să fie aruncat in Consiliul nostru stiintific prin decizie politică fără a fi consultați. Cu regret pentru cercetatorii tineri de acolo, care merită un consiliu nepolitizat, nu văd nici o altă ieșire onorabilă.”
