Linkuri accesibilitate

William H. Moser: „Aş vrea să văd mai multe oferte concrete din partea ambelor părţi ale conflictului care să fie curajoase”


Liliana Barbăroșie în dialog cu ambasadorul american la Chișinău despre procesul de pace transnistrean.


Într-un interviu pentru postul public de televiziune, Moldova 1, şi Europa Liberă Ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser, a vorbit despre unde duc negocierile în formatul 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi beneficiile acordurilor europene pentru cetăţenii din stânga Nistrului.

Europa Liberă: Negocierile care se duc, cum le vedeţi Dvs., s-ar putea ajunge la înţelegere, când?

William H. Moser:
„Particip de doi ani la negocierile cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean. De foarte multe ori şi eu sunt foarte şi foarte frustrat. Dar am văzut anumite semnale pozitive de progres. La început, cele două părţi nici nu discutau între ele. Acum avem un proces de discuţii în format 5-2 regulat, la care particip şi eu adesea, ne întâlnit de câteva ori pe an, împreună cu actorii internaţionali, şi vorbim despre măsuri concrete cu privire la consolidarea încrederii şi pavarea acestui drum spre o soluţionare pozitivă a conflictului. Aş vrea să văd mai multe oferte concrete din partea ambelor părţi ale conflictului care să fie curajoase şi care să ofere stimulente pentru ambele părţi ca să le accepte. Eu cred că Moldova are o oportunitate minunată acum în ce priveşte încurajarea acestei direcţii spre reintegrare şi această oportunitate vine de la semnarea acordului de asociere şi a acordului de comerţ liber, aprofundat şi comprehensiv. Fiindcă o treime din exporturile regiunii transnistrene sunt în UE. Noi încercăm să facem legătura între aceste două părţi în comerţ şi cred că putem găsi modalităţi de a ajunge la această soluţie politică în cele din urmă. Şi eu încurajez ambele părţi să se gândească la ceea ce vor ele ca viitor pentru ţară. Cel puţin pe partea economică, unde cred că chiar există nişte oportunităţi reale, trebuie să facem tot ce e posibil . Dar ambele părţi trebuie să aibă această dorinţă de a participa la discuţii, de a sta la masa aceasta.

Şi încă un aspect la care aş vrea să mă refer este că ei, locuitorii regiunii transnistrene, consideră că sunt diferiţi de restul populaţiei Republicii Moldova. Dar eu vreau să spun următoarele: UE are o experienţa foarte vastă de protejate a minorităţilor etnice şi naţionale, precum şi noi facem în ţara noastră. Da, noi avem o istorie foarte lungă în ţara noastră, atunci când lucrurile nu mergeau chiar bine, dar noi am încercat în permanenţă să le îmbunătăţim şi acum, în secolul XXI, un stat cu adevărat multietnic şi multicultural. Şi atunci când călătoresc în Europa astăzi, văd acest lucru şi în ţările UE. Deci, acesta ar putea fi şi viitorul Republicii Moldova. Şi eu încerc să spun oamenilor că viitorul în care Moldova reuşeşte să integreze toate grupurile sale etnice într-un stat unic de fapt ar fi o sursă potenţială de putere. Puteţi avea vorbitori de rusă care fac comerţ la est şi vorbitori de română care fac comerţ cu vestul. Poţi crea o economie de succes şi asta e ceea la ce trebuie să se gândească oamenii în mod creativ – la această punte forte, la diversitate şi la utilizarea şi combinarea talentelor a fiecărui individ din societate. Identificarea acelor soluţii de câştig reciproc, lucruri care vor fi benefice pentru ambele părţi. Nu vă gândiţi la ce pierde o parte sau alta, ci căutaţi ce aduce îmbunătăţirea circumstanţelor pentru toţi. ”

Europa Liberă: Aţi vorbit foarte convingător despre puterea de atracţie a UE, dar deocamdată, totuşi, se pare că cetăţenii din regiunea transnistreană se uită mai mult spre est. Jocurile Olimpice sunt pe sfârşite. Mulţi au văzut în aceste Jocuri Olimpice un punct limită după care Rusia ar putea începe nişte acţiuni mai active, inclusiv sau în primul rând prin regiunea transnistreană. În ce măsură împărtăşiţi aceste îngrijorări şi cum ar putea să le preîntâmpine Moldova?

William H. Moser:
„Un lucru pe care Statele Unite l-a exprimat foarte clar şi despre Ucraina dar, de fapt, am spus acest lucru de mai mult timp este că această divizare între est şi vest, între sfere de influenţă, este deja o noţiune învechită pe care noi vrem să o respingem. Şi o să vă spun de ce noi o respingem. 35% din comerţul Rusiei este UE. UE este partenerul cel mai mare multilateral şi partenerul individul fiind China. Rusia are un portofoliu de comerţ foarte vast, majoritatea din care este cu UE, cu care Republica Moldova vrea să se asocieze mai mult. Nu are sens după mine să spui că Moldova poate fi mai apropiată de UE şi nu ar putea avea relaţii bune cu Rusia. Şi asta este momentul când noi revenim la aceste oportunităţi de câştig reciproc. O Moldovă puternică, integrată în blocul comercial de vest oferă de fapt foarte multe oportunităţi celorlalte ţări din regiune din cauza oportunităţilor noi de a comercializa bunurile spre UE. Asta aş spune şi transnistrenilor. Acesta ar putea fi cel mai bun lucru care li s-a întâmplat pentru economia lor: deschiderea pieţelor noi, a oportunităţilor noi pentru ei pentru a-şi extinde portofoliul său de comerţ. Eu cred că este foarte important să înţelegem că chiar şi Rusia a solicitat sau a început negocierile cu privire la un regim liber de vize cu UE. Asta este ceea ce fac Republica Moldova acum – este practic gata să primească acest regim şi cred că o parte din aceste întrebări, sau modul cum sunt formulate, nu sunt chiar corecte. Noi trebuie să ne uităm la ceea ce are loc, la faptele din regiune. Ceea ce vreau să spun este că vreau să încurajez Republica Moldova, ca fiecare moldovean să se axeze pe ceea ce este cel mai bun în interesul Moldovei. Dacă moldovenii vor alege să adere la Uniunea Vamală, SUA va spune că este o alegere democrată a poporului moldav. Ceea ce vrem noi este ca oamenii din Moldova să fie cei care fac alegerea. Şi am spus lucrul acesta şi în Ucraina, şi în alte ţări vecine: că 22 de ani n urmă, atunci când noi am început călătoria noastră comună, de la războiul rece din URSS până la momentul de astăzi, noi ne-am angajat că vrem ca toate aceste state să fie independente şi să poată să-şi facă alegerea singure. Acum ajungem în momentul în care simţim că acest vis al lor se realizează.”
XS
SM
MD
LG