Fasciști conducând Kievul, refugiați curgând gârlă în Rusia din estul Ucrainei, atacuri antisemite pe larg răspândite, asaltarea bisericilor ortodoxe. Acestea sunt doar câteva gogorițe difuzate de presa rusă pentru a asigura suportul informațional al intervenției continue a Rusiei în Ucraina. Corespondentul Europei Libere Robert Coalson a trecut în revistă campania mediatică rusească și tentativele de a o demonta.
Să obții informație veridică din Ucraina în acest zile nu este ușor. Iar presa rusă pare hotărâtă să încurce ițele și mai tare.
Forțele militare ruse controlează deja Crimeea și par a sta pe gânduri dacă să meargă mai departe. Iar forțele mediatice ruse bombardează în ritm susținut eterul cu istorii de groază, preluate ulterior și amplificate de liderii și politicienii ruși.
Mare parte a acestor informații pornesc de la articole fără sursă și sunt în mod demonstrabil false. Dar se aplică principiul că o minciună repetată de multe ori începe să semene cu adevărul. Exact ca într-un faimos film american din 1997 „Wag The Dog” (Dă coada din câine), în care manipulatorii folosesc presa ca să atragă sprijin popular pentru un război inexistent.
Scriitoarea și traducătoarea Catherine Fitzpatrick susține un blog despre evenimentele din Ucraina pentru site-ul Interpretermag.com:
Fitzpatrick amintește că s-a dovedit falsă până și justificarea care a răsunat la Consiliul Federației atunci când camera superioară a parlamentului rus l-a autorizat pe președintele Vladimir Putin să folosească forța în Ucraina – aceea că în Crimeea ar fi fost uciși ruși.
„Întreaga premisă pentru încuviințarea dată de Consiliul Federației precum și argumentul folosit de ambasadorul rus la ONU Ciurkin au fost că trebuie să intervină pentru a-i apăra pe etnicii ruși și vorbitorii de rusă, care s-ar afla în pericol. Dar întregul eșafodaj s-a construit pe afirmația falsă despre atacuri”.
În declarațiile la ONU, ambasadorul Ciurkin mai vorbea despre un presupus
De parcă n-ar fi fost și așa destul, presa rusă a relatat că peste 650 de mii de refugiați au intrat în Rusia din sud-estul Ucrainei de la începutul anului. Înaltul comisar ONU pentru refugiați a spus însă că nu i s-a prezentat nici o dovadă. Iar bloggerii ucraineni au descoperit că presa rusă își ilustrase articolele despre refugiați cu o fotografie nedatată care înfățișa de fapt punctul de trecere Shehyni la granița Ucrainei cu Polonia, nu cu Rusia.
Presa rusă a relatat că ar fi fost un atac antisemit al ultranaționaliștilor ucraineni din Sectorul de Dreapta, deși organizația a dat dezmințiri, iar liderul comunității evreiești locale, Oleksandr Hendin a spus Europei Libere că, mai degrabă, cineva putea folosi logoul Sectorului de Dreapta cu scopul să destabilizeze Crimeea.
Marți, rabinul șef din Ucraina, Yakov Dov Bleich a spus că amenințarea cea mai mare pentru evreii din Ucraina vine din partea „provocărilor” pe care le înscenează Rusia „tot așa cum au creat provocări naziștii când au vrut să meargă în Austria”.
Jurnalistul ucrainean, Oleh Shynkarenko scrie despre mașinăria propagandei ruse pe site-ul TheDailyBeast.com.
Shynkarenko spune că jurnalistul de televiziune, Dmitri Kiseliov, numit în decembrie șef la grupul de presă de stat Rossia Segodnya ar fi „cel mai mincinos” dintre colegii de breaslă ruși.
Comisia Ucraineană pentru Etica Jurnalistică a trimis o plângere la Moscova împotriva retoricii inflamatorii a lui Kiseliov.
Multe din relatările presei ruse au fost demontate deja. Serhiy Balbeko este un jurnalist de 25 de ani de la Harkov care spune că nu mai poate suporta dezinformarea. A creat website-ul Fake Control pentru a o combate:
„Mi-a venit ideea să mă ocup de acest proiect împreună cu niște prieteni pentru că ne-am dat seama câtă dezinformare vine de pe rețelele de socializare, știri, presă și alte surse”.
Fake Control a fost printre primele care a demontat minciuna despre valul de refugiați, despre o presupusă intenție a autorităților de la Kiev de a-i aresta pe posesorii de pașapoarte rusești, despre îndreptarea unui portavion american către Marea Neagră pentru a ataca Crimeea.
Balbeko spune că echipa lui nu folosește vreo tehnică specială pentru a descoperi și demonta falsurile. E destul să examinezi cu atenție fotografiile, să face câteva căutări pe internet, sau să dai câteva telefoane.
„Mi se pare că într-adevăr există un fel de campanie pentru a arăta într-un mod cu totul diferit ceea ce se întâmplă în Ucraina”.
Bloggera Fitzpatrick spune că mașinăria rusă a manipulării a întâmpinat o rezistență considerabilă din partea unor site-uri ca Fake Control și StopFake.org:
„Am ajuns în punctul în care, deși ei pot orchestra mai departe aceste zvonuri, a devenit destul de descurcăreț și jurnalismul civic. Vedem un demers opus, în care oamenii filmează autobuze cu plăcuțe rusești, militari cu arme de care au numai unitățile rusești și așa mai departe. Poate că din această cauză, la serviciul de propagandă al Kremlinului a început să se muncească peste program. Iar propaganda devine tot mai bizară pentru că se confruntă cu un jurnalism civic destul de dârz”.
Propaganda are destinație dublă: și inamicul, dar și proprii militari. Într-un interviu video postat de jurnaliști ucraineni pe internet, un comandant de detașament militar în Crimeea recunoaște că a venit din Rusia, contrazicând versiunea oficială a Kremlinului că militarii care au ocupat peninsula ucraineană ar fi localnici. Întrebat ce caută soldații ruși pe teritoriul Ucrainei, comandantul se întreabă la rândul său, cu mirare: „Nu vă uitați la televizor?”
Unii ucraineni au început a face haz de necaz. Printre glumele populare se numără un colaj de fotografii apărute în ziare rusești diferite, înfățișând una și aceeași femeie vorbitoare de rusă. Ziarele au prezentat femeia în cinci feluri diferite – ba locuitoare a Odesei, ba a Harkovului, ba a Kievului, ba mamă a soldaților, ba pur și simplu activistă anti-maidan.
Un clip-video făcut la Odessa parodiază relatările presei ruse despre o invazie a ultranaționaliștilor, încheindu-se cu trimiterea armatei ruse la origini.
Cineaștii amatori de la Lvov au făcut și ei o glumă, cu adresă concretă, vizându-l pe Vladimir Putin, pe care îl invită la ei în oraș și-i dau asigurări că securitatea îi va fi garantată.
Ziarul „The Kyiv Post” a publicat pe 5 martie un clasament al „Primelor 10 mituri ale Kremlinului și minciuni folosite pentru a justifica invazia rusească în Crimeea Ucrainei”.
Dar aceste eforturi se pot dovedi insuficiente pentru a contracara efectele relatărilor din mediile rusești, crede Catherine Fitzpatrick. După ce minciuna și-a luat zborul și a ajuns în eter, e greu să o mai scoți de acolo.
Victime sunt multe. Inclusiv în rândul starurilor din presa occidentală. Într-o emisiune de la televiziunea CNN, jurnalista Christiane Amanpour îi dă o lecție colegului ei Wolf Blitzer care, fără să se distanțeze, cita afirmațiile ambasadorului rus la ONU că „fasciștii și anti-semiții” ar fi de vină pentru revolta din Ucraina.
Acesta și este scopul de bază al propagandei, spune sociologul rus, Lev Gudkov, directorul centrului independent Levada. Să umfle o minciună atât de tare încât să strâmtoreze de tot adevărul:
„Este foarte important să se aibă în vedere în timpul propagandei strâmtorarea versiunilor alternative asupra celor întâmplate, a tuturor informațiilor de alternativă. Ca rezultat, chiar și cei care nu cred în informațiile oficiale sau au îndoieli să nu dispună de alte mijloace pentru a-și forma o idee. Pe aceasta se și întemeiază propaganda”.
