Linkuri accesibilitate

Ucraina anexată - UE caută să câștige timp


E limpede că simplul anunț că anexarea Crimeii nu este recunoscută de către UE nu poate avea vreun efect imediat.


O blocadă totală, combinată cu o poziție de expectativă, a fost astăzi reacția miniștrilor de externe ai Uniunii Europene după anunțul semnării de către Vladimir Putin a anexării Crimeii de către Rusia. Ministrul de externe al Greciei, Evanghelos Venizelos, a declarat că miniștrii europeni nu vor merge dincolo de deciziile luate deja luni, și anume impunerea unor sancțiuni mai degrabă simbolice dirijate împotriva câtorva parlamentari și militari ruși.

Uniunea Europeană este pusă actualmente într-o foarte mare încurcătură, în virtutea propriul ei mecanism, care cere unanimitate în politica externă, după ce a adoptat luni niște măsuri foarte prudente, vizând persoane din viața politică și militară rusă mai puțin importante decât cele împotriva cărora SUA au anunțat sancțiuni.

Tot așa, NATO a anunțat că va înceta cooperarea militară cu Rusia, deși acea cooperare era redusă, în viitorul apropiat, la propunerea ca Rusia să însoțească o misiune de distrugere a armamentului chimic sirian în Marea Mediterană.

E limpede că simplul anunț că anexarea Crimeii nu este recunoscută de către UE nu poate avea vreun efect imediat, în măsura în care Putin însuși a insistat că occidentul face dovadă de ipocrizie refuzând, după ce a acceptat independența regiunii Kosovo din Serbia, in urma unei intervenții militare, să accepte independența Crimeii, obținută în urma unui referendum grăbit și în absența observatorilor internaționali.

Miniștrii de externe ai celor 28 de țări ale Uniunii Europene, reuniți luni și marți la Bruxelles, au anunțat astfel că lasă decizia unor măsuri serioase pe seama șefilor de stat și de guvern care se vor reuni joi și vineri la Bruxelles și care vor decide - în unanimitate, așa cum este regula - masurile de adoptat împotriva Rusiei… știind deja că unele țări, cum este Bulgaria, sint impotrivă - deși, potrivit pozițiilor formulate în culise, nici România nu se situează pe o poziție solidă. Uniunea Europeană fiind insa de fapt agățată de poziția pe care o va adopta Angela Merkel.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG