Administraţia de la Tiraspol a anunţat că nu va merge la Viena la următoarea rundă de negocieri planificată pentru joi şi vineri. Valentina Ursu a stat de vorbă cu analistul politic Vladimir Socor.
Europa Liberă: Cum s-ar explica acest refuz, venit din partea Tiraspolului, de a nu participa la negocierile în formatul „5+2”?
Vladimir Socor: „Eu cred că acest refuz trebuie, pur și simplu, ignorat, nu are nicio însemnătate. Negocierile în formatul „5+2” sunt oricum compromise. Formatul însuși este neviabil. Eu, personal, sunt de acord cu remarca recentă a președintelui României, Traian Băsescu, ironizând formatul „5+2”, numindu-l „celebrul format”. E un format falimentar. Trebuie să ne gândim la altă cale de rezolvare a problemei Transnistriei, a conflictului ruso-moldav în Transnistria, dar abia după alegerile din Republica Moldova. Până la alegeri, orice proces al negocierilor ar fi oricum suspendat, chiar dacă formatul „5+2” ar fi mai eficient. Deci niciun pic de nervozitate din cauza refuzului Tiraspolului, ne concentrăm asupra alegerilor, trebuie să obținem un rezultat favorabil orientării pro-europene a Republicii Moldova... Apoi Chișinăul se va putea întoarce la negocierile asupra conflictului din Transnistria.”
Europa Liberă: Dar Tiraspolul ce arată? Că nu vrea să negocieze cu Chișinăul sau, în general, nu ar mai vrea să existe acest mecanism de soluționare a conflictului transnistrean?
Europa Liberă: Și îi va reuși?
Vladimir Socor: „Tiraspolul și Moscova nu au reușit deocamdată. Eu am încredere că nici nu vor reuși, dacă guvernarea actuală este realeasă, la alegerile din noiembrie.”
Europa Liberă: Această decizie a Tiraspolului e luată cu consimțământul Moscovei? Sau Moscova poate totuși să le sugereze autorităților tiraspolene să revină la masa de negocieri?
Vladimir Socor: „Cu certitudine că decizia Tiraspolului a fost coordonată cu Moscova. Rețeta aceasta, potrivit căreia Republica Moldova ar trebui să se pună bine cu Moscova, în speranța că Moscova să facă presiuni asupra Tiraspolului, este o rețetă care datează de aproape 20 de ani, nu s-a confirmat niciodată. Președinții succesivi ai Republicii Moldova, guvernările succesive au mizat, tot timpul, pe Moscova, pentru ca aceasta să facă presiuni asupra Tiraspolului. Este adevărat că Moscova controlează deciziile Tiraspolului, dar Moscova nu e dispusă să facă presiuni asupra Tiraspolului, pentru a face plăcere Chișinăului. Moscova dorește să continue acest conflict, la nesfârșit.”
Europa Liberă: Domnule Socor, în contextul evoluțiilor care continuă să se producă în estul Ucrainei, ce se poate întâmpla, în această regiune?
Vladimir Socor: „Dacă propunerile în vederea așa-zisei federalizări a Ucrainei ajung să fie discutate, în mod serios, pe plan internațional, o asemenea evoluție ar crea presiuni, poate, irezistibile asupra Republicii Moldova, pentru a recurge la această rețetă rusească. Rusia are, în momentul de față, două proiecte de federalizare, pe tot cuprinsul Eurasiei și al Europei: Ucraina și Republica Moldova, cu scopul de a le transforma în state nefuncționale, care nu vor mai fi capabile să ia decizii în vederea orientării lor europene... Iată de ce, cred eu că, toate țările din vecinătatea Ucrainei, inclusiv Republica Moldova, direct interesată, ar trebui să clarifice față de diplomația occidentală că federalizarea Ucrainei ar avea consecințe dezastruoase.”
Europa Liberă: După recenta întrevedere a doamnei Natalia Gherman, șefa diplomației de la Chișinău, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, domnul Lavrov a reiterat poziția Federației Ruse precum că recunoaște integritatea, suveranitatea și independența Republicii Moldova.
Vladimir Socor: „Sunt declarații făcute de ochii lumii de către Rusia, de 20 de ani încoace, din 1992, de fapt, ca și în privința Georgiei, mai înainte. Rusia împiedică, în realitate, Republica Moldova să își exercite suveranitatea, pe malul stâng al Nistrului, acea suveranitate pe care Rusia pretinde că o recunoaște. Pe malul stâng al Nistrului, Rusia are trupe, pe teritoriul Republicii Moldova, teritoriu pe care Rusia recunoaște, în teorie, suveranitatea Republicii Moldova. Avem de a face cu un conflict interstatal între Rusia și Republica Moldova, Rusia menținând trupele ei pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida voinței statului suveran Republica Moldova. Declarațiile despre recunoașterea integrității teritoriale sau a frontierelor nu sunt altceva decât o înșelătorie și pentru Republica Moldova, și pentru opinia publică internațională. Asemenea declarații par să califice Rusia să participe în rolul de așa-zis mediator în formatul „5+2”. Dacă Rusia ar înceta să mai recunoască, fie măcar și pe hârtie, integritatea teritorială a Republicii Moldova, ea s-ar autodescalifica din postura de mediator.”
Europa Liberă: Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Superior de Securitate, și șeful statului, președintele Nicolae Timofti, a vorbit despre acest mecanism de soluționare a crizei transnistrene, formatul de negocieri „5+2”, și a spus că lasă de dorit rezultatele discuțiilor purtate, în cadrul acestui mecanism.
Vladimir Socor: „Sunt de acord cu președintele Timofti. Mecanismul este complet falimentar, deoarece a fost folosit de către Rusia în propriul ei interes. Eu, personal, văd o singură utilitate posibilă, ipotetică, a mecanismului „5+2”, teoretic: în cazul în care s-ar ajunge la o propunere de rezolvare a conflictului, în afara mecanismului „5+2”, şi propunerea e proastă pentru Republica Moldova, atunci Republica Moldova se poate adresa formatului „5+2”, care ar putea să anuleze propunerea sau să exprime dezacord cu această propunere. Deci mecanismul „5+2” poate fi, cel mult, o instanţă de apel, în cazul în care se ajunge la propuneri defavorabile pentru Republica Moldova, în afara formatului „5+2”.”
Europa Liberă: Dar dacă se aduc atâtea critici acestui format, de ce nu reacţionează Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, OSCE?
Vladimir Socor: „OSCE mai bine să nu reacţioneze. Ne-am obişnuit deja cu rolul Misiunii OSCE, în Republica Moldova. OSCE nu poate să acţioneze autonom, deoarece este supusă dreptului de veto al Rusiei, în interiorul organizaţiei. La întrebarea dumneavoastră de ce nu reacţionează Statele Unite şi Uniunea Europeană, sunt multe cauze, ne-am ocupat de cauzele acestei pasivităţi, în decursul deceniilor. În primul rând, percepţia unor interese ale Occidentului în colaborarea cu Rusia, care ar fi, chipurile, mai importante decât re-expansiunea Rusiei, în Europa Răsăriteană.
Altă cauză – pasivitatea chiar a Chişinăului, în decursul multor ani, pasivitate care a permis Rusiei să stabilească fapte împlinite, care s-au cronicizat în Transnistria. În aceeaşi categorie aş numi faptul că Republica Moldova s-a lăsat intimidată de Rusia şi nu a reuşit să identifice cauza reală a conflictului, acesta fiind un conflict interstatal între Rusia şi Republica Moldova. În schimb, Chişinăul, intimidat, slab, vulnerabil, dependent economic de Rusia, a acceptat teza rusească, potrivit căreia acest conflict ar fi unul interior, în cadrul Republicii Moldova. Teză complet falsă, care scuteşte Rusia de responsabilitatea politică pentru conflictul la care însăşi Rusia este participant direct şi pretinde să fie şi arbitru. Iată numai câteva cauze ale pasivităţii şi a Occidentului, şi a Chişinăului, în decursul ultimilor 20 de ani. Este un fenomen cronic.
Acum asistăm, în cadrul NATO, deşi NATO, poate, nu este relevant Republica Moldova, dar asistăm, în cadrul NATO, ţările membre ale căreia sunt şi membre ale Uniunii Europene, la o revizuire a atitudinii faţă de Rusia. Miniştrii de Externe, care iau cuvântul în cadrul NATO, dar ei sunt trimişi de Externe, în cadrul Uniunii Europene, ceea ce este mai relevant pentru Republica Moldova, afirmă că Alianţa a apreciat în mod greşit rolul Rusiei, intenţiile Rusiei, în Europa, şi esenţa guvernării prezidate de către domnul Vladimir Putin.
Există acum o recunoaştere foarte clară şi chiar sinceră, aş spune, din partea multor politicieni din NATO, că Rusia reprezintă un pericol pentru Europa şi că nu este un partener, cum s-a pretins, în mod fals, atâta vreme, ci este un adversar... Acesta încă nu a devenit un consens, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Este o opinie, care a câştigat foarte mult teren, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Este o opinie, care câştigă influenţă şi care va duce, desigur, la unele măsuri ale Alianţei Atlantice pentru a securiza statele ei membre din Europa Centrală.
Dar această reevaluare a Rusiei nu se va răsfrânge, în mod direct, asupra Ucrainei sau asupra Republicii Moldova. Se va răsfrânge, poate, în mod indirect, rămâne să vedem în ce măsură. Deocamdată, Uniunea Europeană rămâne actorul-cheie de securitate în ceea ce priveşte Republica Moldova.”
