50 de ani de la „Procesul Auschwitz” de la Frankfurt pe Main

Fritz Bauer este astăzi numele unuia din cele mai importante institute de cercetări din Germania pe tema istoriei și a problematicii Holocaustului. Ultimul număr al publicației sale bi-anuale, apărut luna aceasta, este consacrat „Discursului despre Holocaust în Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria”. Institutul amintit poartă numele unui celebru procuror general din Germania postbelică, care în urmă cu 50 de ani, în 1963-1965, a organizat „Procesul Auschwitz”, la care au fost judecați 22 din membrii SS ai administrației lagărului de concentrare de tristă faimă, acuzați de crime împotriva umanității. O expoziție notabilă, în memoria lui Fritz Bauer, s-a deschis zilele acestea la Frankfurt pe Main.

În decembrie 1963, la Frankfurt pe Main începea Procesul Auschwitz, procedura judiciară cea mai amplă împotriva criminalilor de război naziști, după celebrul Proces de la Nürenberg, și în care au fost judecați 22 de acuzați.

Cel care a declanșat această procedură, Fritz Bauer, era la aceea dată Procuror general al landului Hessen și una din personalitățile intelectuale cele mai implicate în transformarea democratică a Germaniei post-belice.

La împlinirea a 50 de ani de la suita de procese antinaziste ce s-a încheiat în 1965, Institutul de cercetări a istoriei Holocaustului, ce-i poartă numele, și Muzeul de istorie a evreilor, ambele din Frankfurt, au organizat o impresionantă expoziție dedicată persoanlității și activității lui Fritz Bauer; o expoziție sub patronajul președintelui Germaniei, Joachim Gauck, realizată în cooperare cu Ministerul Justiției din Turingia și care va fi prezentată ulterior în alte mari centre culturale ale țării.

Istoria proceselor Auschwitz, precizează curatorii expoziției Dr. Monika Boll și Erik Riedel, datează din 1959, cînd ziaristul Thomas Gnielka i-a trimis lui Fritz Bauer liste cu numele gărzilor din lagărul de concentrare, care i-au împușcat pe cei deportați la Auschwitz sub acoperirea că ar fi „încercat să evadeze”. Fritz Bauer, care declara, că „asupra noastră a pogorît o zi a judecății”, a vrut, de la bun început, ca procesul să fie unul al societății germane, în continuarea unui proces de denazificare, practic abandonat la cîțiva ani numai după încheierea celui de-al doilea război mondial.

În acest scop, colaboratorii lui Bauer au primit sarcina de a căuta supraviețuitori ai celor deportați la Auschwitz, iar la proces au acceptat în final să depună mărturie 211 foști deținuți, veniți din cele mai diferite țări, Statele Unite, Polonia, Israel sau România. Dacă mulți dintre ei au acceptat să se confrunte încă odată, și încă în public, cu propria durere și cu foștii lor opresori, faptul s-a datorat în mare parte lui Fritz Bauer, el însuși un oponent al regimului hitlerist, evreu și pentru scurtă vreme deportat într-un lagăr de concentrare.

Fritz Bauer se născuse în 1903, într-o familie înstărită și, după studii de drept și comerț la Universitățile din Heidelberg, München și Tübingen, a devenit cel mai tînăr doctor în drept din Germania, angajat ca judecător la Stuttgart. Membru al Partidului Social-Democrat, evreu și homosexual, Gestapoul nazist avea să-l aresteze în 1933, imediat după venirea naziștilor la putere.

Eliminat din Barou, Fritz Bauer avea să fie internat într-un lagăr de concentrare, la Heuburg, chiar în 1933. Doi ani mai tîrziu reușea să emigreze în Danemarca, iar după ocuparea acesteia de către naziști, să se refugieze în Suedia, unde, între altele, împreună cu Willy Brandt (viitorul cancelar) fonda ziarul Tribuna Socialistă și scria un volum punînd bazele dreptului condamnării ulterioare a naziștilor germani vinovați de crime de război.


Fritz Bauer s-a reîntors în Germania în 1949, reluîndu-și cariera în justiție, întîi la Braunschweig, pînă în 1956, apoi la Frankfurt, pînă la moartea sa survenită în 1968, pledînd neîncetat pentru aplicarea principiului înscris în Constituția germană potrivit căruia „Demnitatea umană va fi inviolabilă. Respectul și apărarea ei vor constitui datoria tuturor autorităților statului”.

Un principiu pe care îl va apăra strălucitor într-un proces cîștigat în 1952, intentat împotriva fondatorului unui partid de extremă dreaptă, Otto Ernst Remer, care îi calificase pe membrii rezistenței, ce organizaseră tentativa de asasinare a lui Hitler de la 20 iulie 1944, drept „trădători”. Ca și în procesele ulterioare Auschwitz, atrag atenția curatorii expoziției, Fritz Bauer urmărise nu numai pedepsirea unei ofense individuale, dar și să facă educație politică, reabilitînd „în termeni de morală pe luptătorii din rezistență și reînălțînd actul de rezistență împotriva injustiției într-un stat la statutul de drept al omului”.

Suita de procese împotriva călăilor de la Auschwitz, de acum 50 de ani, s-a încheiat cu condamnări relativ severe, mergînd de la trei ani pînă la închisoare pe viață. Între cei condamnați - cu o pedeapsă la nouă ani închisoare - s-a aflat și mîna dreaptă a doctorului Mengele, în lagărul de la Auschwitz, farmacistul sas ardelean Victor Capesius.

Mărturiile emoționante ale unor deportate evreice din Transilvania, Sarah Nebel din Bistrița, Ella Solomon și Gisela Böhm din Odorheiul Secuiesc, ale căror familii au fost trimise de Victor Capsesius direct în camerele de gazare de pe rampa de selecție de la Auschwitz, pot fi ascultate în expoziția de la Frankfurt, în ghidul audio, în mai multe limbi, ce îi este înmînat fiecărui vizitator.

Fritz Bauer este astăzi privit drept cel mai important Procuror general din istoria post-belică a Germaniei, iar numele său îl poartă atît un Premiu atribuit de Uniunea Umanistă pentru liberalizarea și democratizarea justiției, cît și un cunoscut Institut de cercetări științifice, cu sediul la Frankfurt.