Din vremurile războiului rece (II)

Fiind catapultat în atenţia publică, în urma scandalului Fibag, Hans Herrschaft a fost înconjurat cu mari rezerve de către asociaţiile refugiaţilor saşi ardeleni şi şvabi bănăţeni (Landsmannschaften) din Germania. Politica asociaţilor de strămutaţi s-a concentrat după război pe ideea scoaterii tuturor germanilor din România comunistă.

Din rapoartele trimise Securităţii de către agentul Fritz Cloos rezultă că Herrschaft s-a distanţat de „propaganda emigraţionistă” a asociaţiilor de repatriaţi, pe care a început s-o combată public. Tocmai această atitudine de respingere, manifestată deschis de Herrschaft, este determinantă pentru Securitatea română de a-i acorda o atenţie sporită.

Astfel, pe data de 16 iunie 1978, lt. col. Gheorghe Preoteasa notează într-o notă raport: „Hans Herrschaft este în atenţia noastră în vederea folosirii sale în acţiuni de ripostă faţă de acţiunile organizaţiilor ‚Volksdeutsche’ din R.F. Germania.” (ACNSAS, D 13381 vol, 11, f. 180v.)

Din documentele Securităţii rezultă că prin agenţi trimişi în Germania, Herrschaft fusese instigat şi susţinut în ideea de a se pronunţa contra curentului „emigraţionist” propagat de asociaţiile refugiaţilor. Din materialele accesibile şi studiate pînă-n prezent nu rezultă dacă au existat contacte directe cu Securitatea sau dacă s-au întreprins încercări de racolare. Cert este, că Herrschaft s-a situat pe aceeaşi poziţie ca şi Biserica Evanghelică din Transilvania care s-a pronunţat răspicat contra emigrării.

Această contra-propagandă a fost organizată, fixată şi susţinută în condiţii de conspirativitate de către poliţia secretă, şi s-a derulat, în anii 1970, sub denumirea „acţiunea «Scutul»”. Prin persoane interpuse sau prin agenţi, Securitatea a coordonat acţiuni complexe de ripostă în care erau implicaţi jurnalişti sau persoane publice, care adresau scrisori de întoxicare unor ziare din străinătate cu scopul de a demonta relatările care nu conveneau autorităţilor de la Bucureşti.

Textele deghizate în scrisori indignate ale unor „cititori”, se spune într-o notă-raport a Securităţii din 16 iunie 1978 (în urma contactării lui „Brebu”), au fost scrise de „redactori de încredere” ai ziarului „Neuer Weg”, cît şi de un arhitect (Günther Schuller) din Braşov şi au fost trimise mai multor ziare germane („Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Die Welt”, „Süddeutsche Zeitung”, „Frankfurter Rundschau”).

Aceste metode de dezinformare au fost aplicate şi în cadrul acţiunilor contra „Europei Libere” cu scopul de a-i discredita pe unii redactori şi colaboratori, iar, pe de altă parte, de a pune sub semnul îndoielii scrisorile ascultătorilor care criticau pe această cale diversele aspecte negative din România comunistă şi nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului. Inclusiv îngrădirea libertăţii de circulaţie a oamenilor – adică şi a emigrării. În această campanie contra emigrării, s-a implicat şi Hans Herrschaft. „«Brebu» m-a mai informat că a primit o scrisoare din partea cetăţeanului vest-german Hans Herrschaft, originar din Banat prin care îi comunică faptul că a luat poziţie publică în presă împotriva campaniei emigraţioniste [...], anexînd şi articolele respective. Cu acest aspect a fost informată şi secţia de presă a C.C. al P.C.R.”, notează lt. col. Gheorghe Preoteasa pe data de 16 iunie 1978 (ACNSAS, D 13381, vol. 11, f. 180).

Fără să bănuiască de cîtă atenţie se bucură din partea Securităţii, Herrschaft s-a implicat în contracararea emigrării prin organizaţia intitulată „Uniunea centrală a germanilor din Europa centrală şi de est” (ZMO – Zentralverband Mittel- und Ostdeutscher - Zusammenarbeit mit Osteuropa e.V.).

Înfiinţată în 1971, Organizaţia ZMO şi-a propus să consolideze relaţiile cu estul, susţinînd astfel aşa numita „Ostpolitik”, iniţiată de cancelarul social-democrat Willy Brandt (a se vedea, Declaraţia - Bergneustädter Erklärung - din 21 martie 1978, ACNSAS, D 13381, vol. 11, ff. 190-191). Pentru a sublinia această linie politică, prin intermediul lui Herrschaft, ZMO-ul a organizat conferinţe la care au fost invitate şi personalităţi din România, care se situau pe o poziţie critică faţă de politica pro-emigraţionistă a asociaţiilor de refugiaţi. Unii conferenţiari, fiind agenţi ai Securităţii, aveau sarcini contra-informative concrete. Despre îndeplinirea sau eşecul unor asemenea misiuni de influenţare, după întoarcerea lor în ţară ei au întocmit rapoarte detaliate, conservate în arhiva CNSAS.

Împlicarea directă a lui Herrschaft în combaterea fenomenului de emigrare se desprinde dintr-un material mai mult decît edificator, publicat în ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung” (din 18 ianuarie 1978, p. 9). În calitate de membru ZMO, Herrschaft a polemizat contra lui Viktor Maier, un cunoscut jurnalist al cotidianului, căruia îi reproşează faptul că ar fi relatat într-un mod „nediferenţiat” despre dorinţa de emigrare a etnicilor germani din România. În acelaşi material, Herrschaft atacă asociaţiile strămutaţilor, afirmînd că ele pledează pentru reîntregirea familiilor, dar, în esenţă, ele urmăresc, de fapt, exodul tuturor etnicilor germani.

Organizaţia ZMO există şi astăzi, dar nu dispune de o arhivă care ar permite o documentare a activităţii lui Herrschaft, precum ne-a declarat doamna Jutta Hager care face parte din actuala conducere a asociaţiei (într-un email din 21 ianuarie 2014). Din puţinele documente descoperite în arhiva Securităţii rezultă că Herrschaft, în calitate de purtător de cuvînt al ZMO, a încercat să obţină din partea lui Emmerich Stoffel, redactor şef al revistei „Neue Literatur” din Bucureşti, diverse publicaţii din România. (Stoffel, 1913-2008, şvab bănăţean, fost ilegalist, care a stat pentru scurtă vreme într-o celulă cu Ceauşescu, după război Secretarul General al Comitetului Antifascist din România, membru în C.C. al P.M.R./P.C.R., apoi din 1951 pînă la atacul asupra reprezentanţei României din Berna, în 1955, ambasador în Elveţia, numit ulterior redactor şef al revistei bucureştene „Neue Literatur”.)

În publicistica antisemită din România post-comunistă, numele şvabului Stoffel a fost mutilat, fiind ortografiat Emeric Stöffel, pentru a sugera o descendenţă evreiască născocită şi pentru a completa „listele negre” puse-n circulaţie cu scopul propagandistic de a demonstra că singurii vinovaţi pentru comunism ar fi, chipurile, evreii. A se vedea în acest sens şi pseudo-lexiconul, „Żydokomuna“, 2011, p. 82.)

(Va urma)