Se înmulţesc indiciile că referendumurile ţinute duminică, 11 mai, în regiunile Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, au fost incorecte şi implicit, lipsite de legitimitate. Câteva argumente. În primul rând faptele:
- Organizatorii celor două referendumuri susţin că în Doneţk, 89% au votat pentru autodeterminare, în Luhansk ar fi fost de 96%.
- Guvernul ucrainean, ţările occidentale şi Statele Unite au respins legitimitatea referendumului.
- Ministrul de externe rus Sergei Lavrov a declarat că Moscova „respectă expresia voinţei poporului „şi îndeamnă toate părţile direct vizate să negocieze o soluţie de compromis.
- Votarea în sine nu s-a desfăşurat fără incidente violente.
- Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în regiunea Doneţk.
-
- Câtă lume a votat duminica, 13 iunie? Separatiştii susţin că participarea a fost de cel puţin 70 la sută în ambele regiuni. Împreună, în Doneţk şi Luhansk trăiesc 15 la sută din cetăţenii ucraineni, în jur de 7 milioane.
- Cum au reuşit câţiva membri din birouri de vot subdotate să înregistreze extrem de repede persoanele care au votat? Preşedintele din exerciţiu al Ucrainei, Alexandr Turcinov susţine că participarea la vot a fost de numai 24% în Luhansk şi 32% în Doneţk. Nici aceste informaţii nu sunt susţinute cu dovezi.
Motive serioase de scepticism
- Totul a mers prea uşor: referendumurile au fost organizate în mai puţin de o lună şi au costat, susţin surse ale separatiştilor, sub 1700 de dolari.
- Unde erau votanţii? Separatiştii au vorbit de lungi cozi în faţa centrelor de votare, jurnalişti independenţi au relatat însă şi despre centre la care aproape că nu era nimeni. Pe de altă parte, la Mariupol, oraş cu 500 de mii de locuitori, au fost deschise numai opt centre de votare, ceea ce a provocat cozi interminabile. Până la urmă, urnele au fost scoase pe stradă, fără nici o supraveghere.
- Campanie de intimidare. Aproape toate centrele de votare erau păzite de persoane mascate şi înarmate.
- Nu au fost respectate prevederile legale privind numărul persoanelor dintr-o comisie electorală. Legea cere nouă membri, în unele centre era numai o persoană. În multe locuri au lipsit listele de alegători, permiţând votul multiplu.
- Buletine de vot măsluite. Înainte de referendum, forţele ucrainene au reţinut un microbuz, în care pe lângă arme erau şi circa o sută de mii de buletine de vot, gata marcate în favoarea autonomiei. Unii jurnalişti au relatat că au văzut separatişti distrugând buletinele în care se votase cu „nu”.
- Alte sondaje de opinie arată o realitate diferită. Pe 8 mai, centrul Pew de Cercetare a Opiniei Publice a dat publicităţii un sondaj care arăta că 70% din ucrainenii din regiunile estice ale ţării vor ca acestea să rămână în Ucraina. Numai 18% s-au exprimat pentru secesiune. Aceeaşi imagine, când sondajul este limitat la rusofoni: 58% pentru rămânerea în Ucraina, 27% pentru autonomie.
De ce s-ar putea să nu cunoaştem nici o dată adevărul?
- Prea puţini martori imparţiali. Votul nu a fost urmărit de nici un observator internaţional, nici de observatori din Rusia.
Ce nedumeriri s-ar putea să aibă alegătorii din estul Ucrainei?
- Nu este clar dacă au înţeles sensul întrebării referendumului şi anume dacă sunt pentru „auto-determinare”. Potrivit unor impresii strânse în timpul votului, unii au spus că votează pentru integrarea în Rusia, alţii pentru autodeterminare în cadrul Ucrainei.
- Perspectiva de viitor este total neclară: pe termen scurt, aproape fiecare lider separatist a anunţat un alt plan. Pe termen lung, estul Ucrainei ar putea deveni încă o regiune cu un conflict îngheţat. Rusia ar putea crea şi mai multe tensiuni pentru a justifica, într-un târziu, o intervenţie armată.
