Europa Liberă: Se vor pune piedici în ajun de 27 iunie, ca acest Acord de Asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană să fie semnat la Bruxelles?
Mihai Ghimpu: „Piedici avem deja și le simțim, nu de acum. Cred că toată lumea observă presiunea Federației Ruse prin diferite pârghii pe care le au.”
Europa Liberă: Care sunt aceste presiuni?
Mihai Ghimpu: „În primul rând, embargoul.”
Europa Liberă: Ar putea embargoul de vin să fie extins și pentru fructe, legume?
Mihai Ghimpu: „Sigur. Noi putem să ne așteptăm la orice. Fiindcă Rusia nicicum nu vrea să se împace cu faptul că fiecare popor, indiferent de puterea lui economică, militară, are aceleași drepturi și își decide de sine stătător soarta. Noi observăm cu toții că actualul președinte al Rusiei vrea să refacă fosta Uniune Sovietică. S-a vorbit mult de Uniunea Euroasiatică, dar, în sfârșit, iată, a hotărât anume în pragul semnării acordului cu noi, fiindcă e problema cu Ucraina, în zona aceasta. Şi Caucazul…”
Europa Liberă: Georgia…
Mihai Ghimpu: „Da. Şi a grăbit formarea acestei Uniuni Euroasiatice. Aceasta deja e o dovadă că e o presiune. Plus partidele politice pe care le avem: socialiştii, aceştia cu steluţa, cu secera şi ciocanul, acţiunile lor. Eu cred că vor ieşi în stradă mai aproape încolo de semnarea acordului. Haideţi să ne amintim ultimatul lui Voronin dat preşedintelui actual, că dacă nu demiteţi guvernul noi vom folosi articolul 2 a Constituţiei şi vom restabili suveranitatea. Cu toate că acolo în articolul 2 tocmai e invers scris, că nici un partid politic nu are dreptul să uzurpeze puterea în stat…”
Europa Liberă: Comuniştii cereau convocarea unui referendum.
Mihai Ghimpu: „Referendum poate să ceară oricine, dar decide majoritatea parlamentară.”
Europa Liberă: Autorităţile se tem de convocarea unui plebiscit la care să cheme lumea să spună încotro Moldova?
Mihai Ghimpu: „Da de ce să spunem că ne temem? De ce să dăm ascultării ceea ce vrea unul sau altul? Partidele parlamentare au votul cetăţenilor. Votul dat în 2009 în iulie, în 2010, este dat partidelor care şi-au asumat integrarea europeană în program. Şi aceasta şi înseamnă politica statului. Fiindcă noi cât am fost şi noi şi am făcut parte din Alianţă şi acum aceştia şi cu toate că noi nu suntem la guvernare, dar votăm tot ce ţine de dorinţa cetăţenilor şi, în primul rând, integrarea europeană. Realizăm ceea ce au dorit cetăţenii. Şi atunci de ce să mai organizăm noi referendum? Nouă ne trebuie referendum nu în privinţa ceea. Nou ne trebuie referendum cu noua Constituţie, că iată timpul trece şi va veni ziua în care trebuie să alegem preşedintele şi iarăşi e mecanismul vechi. Neutralitatea s-o excludem din Constituţie. Mai multe lucruri sunt.”
Europa Liberă: Domnule Ghimpu, să rămânem la provocările care eventual ar putea să apară în ajunul semnării acordului moldo-comunitar. L-am auzit pe deputatul în Parlamentul Moldovei, Petru Vlah, originar din Găgăuzia, spunea că s-ar putea ca imediat după semnarea Acordului de Asociere a Moldovei la UE, Unitatea Teritorial-Autonomă Gagauz-Yeri să proclame ieşirea din componenţa Moldovei.
Mihai Ghimpu: „Şi unde să se ducă? Cu farfuria ceea zburătoare?”
Europa Liberă: La modul serios ce vor găgăuzii?
Mihai Ghimpu: „Găgăuzii sunt aduşi de ruşi, după ocupaţia din 1812. De aceea ei nu vor să audă nimic, decât de Federaţia Rusă. Ceea ce spune rusul, aceea face găgăuzul. Însă acest teritoriu este al statului Republica Moldova şi nu are dreptul niciun raion, niciun sat şi nicio autonomie cum li s-a dat lor, Găgăuziei, să decidă încotro să meargă Republica Moldova, decât Parlamentul sau cetăţenii – puterea suverană prin referendum.”
Europa Liberă: Ei au făcut un aşa-zis plebiscit în Găgăuzia, la 2 februarie…
Mihai Ghimpu: „Acel plebiscit este nul. Dacă e să luăm după practica lor, atunci organizăm şi noi în Coloniţa un plebiscit, unde anulăm autonomia dată de către Parlament lor. Tocmai acestea sunt şi mişcările Federaţiei Ruse: prin găgăuzi, prin başcan, prin Transnistria, prin partidele de la noi, că nu vreau să-i numesc pe unii ca să nu-i recunoască lumea, că nu merită.”
Europa Liberă: Dar ar veni bani din Federaţia Rusă pentru susţinerea anumitor formaţiuni politice?
Mihai Ghimpu: „Aici e problema, că ei sunt naivi, ei sunt manipulaţi, sunt agenţi, le mai aruncă câte o bomboană…”
Europa Liberă: Domnule Ghimpu, vin bani din exterior pentru a susţine anumite forţe politice în campania electorală parlamentară?
Mihai Ghimpu: „Da cum? Dar tot timpul vin bani.”
Europa Liberă: Da cum pătrund banii aceştia?
Mihai Ghimpu: „Prin agenţii economici, ce n-aţi observat lucrul acesta? Eu am fost preşedinte şi eu aveam informaţii. Şi bani vin, şi asociaţii se formează. Au preluat practica aceasta europeană occidentală de a forma aici ONG-uri şi prin ele să înceapă a manipula opinia publică. Da, Rusia nu se împacă nicicum. De aceea şi spun că noi fără NATO n-o să scăpăm de laba ursului, mă scuzaţi, vă rog, de expresie. Noi n-o să scăpăm până n-o să avem siguranţa că are cine ne apăra, n-o să scăpăm. Douăzeci de ani în loc să ne concentrăm: partidele politice, cetăţenii, indiferent de naţionalitate, să ne concentrăm pentru a aduce bunăstare aici…”
Europa Liberă: De ce integrarea europeană n-a devenit idee naţională?
Mihai Ghimpu: „Vorbim aşa ca lumea să înţeleagă. În cazul în care vin comuniştii la putere, tot vor promova integrarea europeană. Pun capul pe trunchi. De ce? În primul rând, din partea Rusiei nu vine nimic ajutor. Republica Moldova nu e în stare să-şi lanseze economia aşa, încât să aibă venit, să plătească, să fie locuri de muncă, salarii şi pensii fără investiţii străine. Rusia nu investeşte la noi. Şi atunci ce ne facem? De ce la noi producţia e mai scumpă şi oamenii cumpără de la piaţă mărar, roşii din Bulgaria, Turcia? Fiindcă resursele energetice vin din Rusia şi ele stau la baza produsului nostru. Păi, în cazul dat ce, noi nu înţelegem că Rusia ne ţine în mizerie şi sărăcie? Pe când Uniunea Europeană, poftim, ne oferă ajutoare, vin investiţii, ne ajută. Uitaţi-vă acuma – drumuri. Am mers acum până la Sângerei, Pepeni. De o plăcere să mergi. Încă patru ani de zile şi la noi drumurile republicane vor fi drumuri europene. Pe urmă începem de la raion spre sat, prin sate. Deja patru sute de milioane sunt alocate pentru reparaţia drumurilor prin sate. Europenii vor, nu constă în faptul că ei ne ajută că suntem membri. Noi suntem departe de a fi membri. Noi suntem stat vecin, în vecinătate. Şi ei vor ca în vecinătate cu ei să nu existe o sărăcie, o mizerie, un microb care să treacă, că microbul repede îl duce vântul, trece hotarul. Şi de aceea sunt cointeresaţi ca să nu li se deranjeze libertatea, bunăstarea, pacea lor şi de aceea ne ajută pe noi. Pe când Rusia, din contra, vrea mizerie şi sărăcie în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Parlamentul va ratifica repede Acordul de Asociere cu UE?
Mihai Ghimpu: „Desigur. Nici vorbă. Se aud vorbe că unii nu vor vota. Noi, Partidul Liberal, asigurăm cinci voturi, nicio problemă. Şi eu sunt convins că va fi semnat şi ratificat, în pofida presiunilor Federaţiei Ruse. Eu am discutat cu europenii şi sunt sigur că, indiferent de situaţia care va fi, ei vor semna Acordul de Asociere.”
Europa Liberă: Prevederile acestui acord sunt destul de îndrăzneţe. Guvernarea va trebui tot ceea ce şi-a asumat în acest Acord de Asociere, să îndeplinească.
Mihai Ghimpu: „Da. Altfel cum? Ştiţi care este problema? Iată încă o dovadă în plus că noi trăim cu mintea moldoveanului de pe urmă. Aceste reforme noi trebuia să le facem în anii ’90. 20 de ani ne batem ce limbă vorbim, cine suntem, comunişti sau necomunişti, pro-ruşi. De ce să nu consolidăm toate partidele politice, cetăţenii, indiferent de naţionalitate?”
Europa Liberă: Dar de ce nu vă consolidaţi, domnule Ghimpu?
Mihai Ghimpu: „Aici este coada ursului, Kremlinului, iată de ce. Fiindcă ei nu vor ca noi să ne hotărâm soarta, ei nu vor ca noi... Când un om trăieşte bine, atunci începe a gândi, dar când este sărac nu gândeşte. Şi atunci uşor este manipulat şi amăgit cu un kilogram de macaroane.”
Europa Liberă: Integrarea europeană va fi o armă electorală în această campanie de până la 30 noiembrie?
Mihai Ghimpu: „Da. Integrarea europeană rămâne obiectivul principal şi după alegerile din noiembrie.”
Europa Liberă: O armă electorală...
Mihai Ghimpu: „Integrarea europeană noi nu trebuie să o vedem doar prin prisma faptului că ne îndepărtăm de Federaţia Rusă. Tocmai aceasta şi este, că acest drum european poate oferi bunăstare cetăţenilor noştri. Ce înseamnă Uniunea Europeană? Standarde. În Uniunea Europeană funcţionează legea, acolo nu se întâmplă aşa că primul ministru dă comandă la telefon, sau preşedintele, sau deputatul. Acolo, dacă eşti depistat, imediat trebuie să-ţi dai demisia. Dar la noi, mă rog, vrei toată viaţa să fii în funcţie. În Uniunea Europeană omul şi legea sunt prioritatea celor care guvernează. În zona unde ne aflăm noi este invers: banul şi puterea, oameni amăgiţi, manipulaţi. Zic: „Pentru voi trăim”, dar sunt menţinuţi în sărăcie. Rusia, lăsăm Republica Moldova, fiindcă noi nu avem economie, fiindcă am crescut roşii şi porumb pentru Uniunea Sovietică, dacă nu mai are Rusia bogăţii, este plin pământul acela cu euro şi dolari, iar dacă mergem mai departe de Sankt-Petersburg şi Moscova, încolo este sărăcie totală. 20 de ani de democraţie. Iată o dovadă că noi nu putem rămâne în această zonă, fiindcă aici se vorbeşte de om, dar se lucrează împotriva lui. În UE totul este pentru om.”
Europa Liberă: Demnitarii de la Bruxelles nu au vorbit despre o perspectivă europeană clară pentru statele din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova. Şi acum, colegii dumneavoastră comunişti, spun că din moment ce nu există această perspectivă europeană este greu să vorbeşte că Moldova ar putea să adere la Uniunea Europeană. Au avut loc şi alegerile europarlamentare, numărul euroscepticilor şi în Occident este în creştere.
Mihai Ghimpu: „Am să vă răspund de ce nu vorbesc. Pentru că la moment situaţia în care ne aflăm noi nu le permite lor să vorbească: zonă instabilă, corupţie, dar cel mai important este teritoriul ocupat din stânga Nistrului. Niciodată Europa nu va lua un stat alături de ei cu o armată străină.”
Europa Liberă: Deci, fără soluţionarea conflictului transnistrean, Moldova nu are şanse să adere la Uniunea Europeană?
Mihai Ghimpu: „Credeţi că nemţii, francezii englezi vor să ia Republica Moldova împreună cu armata Rusiei pe teritoriul nostru? În primul rând, trebuie retrasă armata de pe teritoriul nostru, trebuie să funcţioneze legea şi democraţia în stânga Nistrului şi trebuie să oferim Uniunii Europene scutul. Dacă ne ducem acolo, înseamnă că pe teritoriul nostru nu poate intra Rusia, aşa cum a intrat în Ucraina.”
Europa Liberă: În câţi ani Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană?
Mihai Ghimpu: „Eu sper că după clarificarea situaţiei în regiunea din est – Doneţk, Sloviansk, Luhansk – Ucraina ne va ajuta să rezolvăm problema transnistreană. Până acum nu au dorit sau nu au putut, sau au avut frică, dar acum au înţeles că acesta este un microb serios de instabilitate şi trebuie tratat sau nimicit. Şi dacă noi rezolvăm această problemă într-un timp scurt, înseamnă că noi avem perspectivă bună de a adera la marea familie europeană.”
Europa Liberă: În câţi ani?
Mihai Ghimpu: „Maximum 15.”
Europa Liberă: Ziceţi că încă 15 ani i-ar trebui Moldovei?
Mihai Ghimpu: „Noi avem şi altă cale, când putem oricând să devenim membri şi mâine, şi poimâine. Depinde de noi. Dacă se va tărăgăna sau acest drum european va fi lung sau la nesfârşit, nu ştim anul, aceasta va apropia unirea. Şi cine ştie, poate e mai bine? Vom vedea. Dar cert este că noi avem nevoie de a face parte din marea familie europeană, fiindcă noi suntem un popor care am contribuit la cultura, istoria Europei, la tot ceea ce astăzi se iau ca valori şi se dă ca valori. Şi este un mare păcat să trăim în afara acestor valori la care am contribui noi, strămoşii noştri.”