Acordurile de asociere nu reprezintă formulare standardizate de aplicat mecanic țărilor asociate, ci sînt calibrate, cel puțin în partea comercială și economică, să corespundă situației reale a fiecărei țări.
Primul asemenea acord de asociere a fost de altfel semnat cu Marea Britanie, care, în 1955, refuzase să intre în Comunitatea Europeană.
In mare, țările non-europene semnatare trebuie să aplice o parte importanță a ceea ce se numește acquis communautaire, masa de legislație comună a țărilor Uniunii Europene. Cu toate acestea, gradul de aplicare de la o țară la alta variază foarte mult de la o țară la alta, după cum variază și voleul comercial.
Este limpede că, atunci când a încheiat un acord cu Islanda, de pildă, sau cu Marocul, UE a trebuit să includă anumite clauze ce privesc pescuitul, dar că o țară ca Moldova nu va putea fi afectată de asemenea prevederi. In capitolul despre liberul schimb, Moldova are de oferit vin și produse agricole, nu pește.
De asemenea, acordurile nu acoperă lucruri precum libera circulație. Astfel, Georgia, care va semna Acordul de asociere cu UE săptămâna viitoare, nu beneficiază de libertatea de circulație, precum Moldova. La fel, chiar dacă Ucraina va semna și capitolele tehnice ale acordului (partea politică a fost semnată deja), nici ucrainenii nu vor beneficia de liberalizarea vizei.
Cazul ucrainean mai arată, de asemenea, că acordul de asociere poate fi semnat în etape. Ucraina a semnat mai întâi capitolul politic, fără nicio incidență asupra voleului comercial, pentru care nu există nici o dată când ar trebui să fie semnat, deși Kievul speră să îl semneze săptămâna viitoare.
Chiar și partea politică a acordului poate varia de la o țară la alta. Astfel, Serbiei nu i s-a putut cere să recunoască independența Kosovo, dat fiind că, deși Uniunea Europeană ca entitate politică a recunoscut Kosovo, cinci din țările UE, printre care și România, refuză să o facă.
Tot ce a trebuit să facă Serbia a fost să arate că e gata să înceapă negocieri cu Kosovo. De aceea, se poate spune că acordurile de Asociere, deși urmează un model comun, sînt croite pe măsura fiecărei țări asociate. Moldova a obținut unul foarte bun, mai bun chiar decât al Georgiei sau Ucrainei.
---------
Politologul Eduard Ţugui, expert la IDIS Viitorul clasifică numeroasele Acorduri de asociere pe care UE le-a semnat până acum cu state terţe în trei mari categorii: cele generate de UE începând cu anii 90 pentru ţările din Europa Centrală şi de Est şi menite să pregătească aceste ţări de ulterioara aderare, o a doua categorie a Acordurilor de stabilizare, destinate statelor din Balcanii de Vest şi menite să stabilizeze zona respectivă în contextul crizei iugoslave, şi a treia – cea a Acordurilor de asociere pentru vecinii europeni, asemeni Moldovei, dar şi de pe alte continente, cum ar Mexicul, Chile sau Egiptul - documente ce nu oferă perspectiva aderării, dar nici nu o exclud în totalitate.
Care este totuşi specificul celor destinate Georgiei, Ucrainei sau Moldovei?
„Sunt nişte documente hibrid, mai complexe decât Acordurile de asociere semnate în vecinătatea sudică (spre exemplu, Acordul cu Egiptul conţine şi el prevederi de liberalizare comercială, dar este un document de 50 de pagini, nu de 1300 ca în cazul Moldovei), dar mai puţin pretenţioase ca cele semnate în Balcani sau în Europa Centrală şi de Est. Nu le putem echivala nici cu cele semnate cu Egiptul, Maroc sau Tunisia, pentru că sunt mai consistente ca acestea. Consistenţa o face Acordul de liber schimb inclus. Pentru că nu e vorba despre o simplă zonă de comerţ, ci despre una aprofundată şi cuprinzătoare, o integrare economică mai avansată, inclusiv la nivel de instituţii, cadru legal şi norme europene inclusiv în ceea ce ţine de achiziţii publice, concurenţă, standarde tarifare şi netarifare la care Moldova va trebui să facă faţă,” explică Eduard Ţugui.
Diferită în cazul celor trei ţări va fi şi abordarea UE în ce ţine de monitorizarea rezultatelor, mai spune expertul:
„Nu va exista o monitorizare atât de atentă ca în cazul României sau Bulgariei, care după deschiderea negocierilor de aderare s-au aflat mereu sub ochiul vigilent al UE, dar vor exista totuşi nişte mecanisme suplimentare de control faţă de alte Acorduri. Titlul 6 al Acordului moldovenesc care se numeşte „asistenţa financiară şi mecanisme de verificare”, prevede că finanţările nu vor fi gestionate ca până acum doar de cancelaria de stat de la Chişinău, dar vor exista organisme europene care vor efectua controale periodice, în comisii mixte moldo-europene. Vor fi verificate atât instituţiile, cât şi persoanele fizice, inclusiv prin „controale la domiciliul” persoanelor care au gestionat fonduri. Sunt prevăzute şi mecanisme de returnare a banilor.”
Poate deveni Moldova un caz special şi obţine statutul de candidat la aderare în paralel cu punerea în practică a acestui Acord? Eduard Ţugui crede că da:
„Însuşi Acordul specifică că implementarea lui poate conduce la schimbarea calitativă a relaţiilor dintre UE şi RM. Adică, este un document extrem de elastic şi permisiv în ce priveşte perspectivele. El nici nu prevede expres aderarea, dar nici nu o exclude. Este suficient la summit-ul de anul viitor de la Riga să se adopte o declaraţie în acest sens şi RM ar putea deveni stat candidat. Sigur că noi nu suntem pregătiţi de aderare, dar documentul este pentru o perioadă de 10 ani în care am putea să ne schimbăm la faţă. Pe parcursul acestui deceniu putem avansa şi cererea. După mine, anul 2020 este unul în care putem să ajungem în faza de preaderare. Acordul prevede reforme pe toate sectoarele şi politicile comunitare. Doar că neavând statutul de candidat la aderare. Uitaţi-vă pe anexe. Noi vom transpune directive europene practic pe toate domeniile de viaţă socio-economică a unei ţări. Deci, noi ne integrăm. Aderarea este un fapt politic, iar integrarea este un proces. Integrarea este şi până la aderare, şi după aderare. Bulgaria şi România au aderat, dar se integrează şi acum.”
Premierul moldovean Iurie Leancă a anunţat recent că Moldova va depune în curând cerere de aderare la UE. Un obiectiv al partidului din care face parte premierul ar fi ca Moldova să adere la UE până în anul 2020. Un fost premier moldovean, businessman-ul Ion Sturza, a criticat ca fiind propagandistice acest gen de perspective şi a spus că decât am vorbi despre aderare într-un moment în care marile puteri europene resping până şi ideea în sine a extinderii UE, ar fi mai bine ca Moldova să înceapă în sfârşit să realizeze reformele asumate în Acordul de asociere. Iată un pronostic al politologului Eduard Ţugui:
„Nimeni astăzi nu ne spune ferm că vom fi membri ai UE. Dar nimeni în UE nu-şi permite nici să ne excludă de acolo. Avem o agendă şi un document, să dea Domnul să-l semnăm, şi să fim capabili să-l implementa şi, dacă vom reuşi, am convingerea că vom putea înainta şi cerere de aderare”, spune Eduard Ţugui, expertul de la IDIS Viitorul.
