În 27 iunie 2014, Brian Eno și Karl Hyde vor lansa la casa de discuri londoneză Warp Records albumul „High Life”.
Un album așteptat cu curiozitate de presa muzicală internațională - prestigioasa publicație americană „Billboard” publică în ediția sa electronică un articol de întîmpinare care începe cu expresia „bate fierul cît e cald”.
De ce curiozitate, și de ce „bate fierul cît e cald”? Pentru că anunțatul album îi urmează unuia lansat de Eno și Hyde în 5 mai 2014 la aceeași casă Warp Records, album care se numește „Someday World”.
Dacă e să ne luăm după ce scriu unii despre „Someday World”, curiozitatea pentru „High Life” pare de înțeles.
Anunțat cu oarece vâlvă, „Someday World” a părut multora o încercare nereușită a doi dintre cei mai cunoscuți compozitori și producători englezi din domeniul muzicii electronice - Brian Eno e poate cel mai prolific experimentator în domeniu (se spune despre el că a inventat ceea ce e cunoscut sub numele de ambient în muzica modernă); Karl Hyde, unul din membrii trupei Underworld, e un maestru al genului techno.
„Someday World” e o încercare nereușită, spun cronicarii de la „The Guardian” și „Pitchfork”, pentru că pare o lucrare neterminată și fără o direcție clară, chiar dacă tehnic vorbind albumul e produs foarte bine.
De înțeles deci așteptarea pentru „High Life”, deși eu personal cred că sînt piese pe „Someday World” care nu merită dezamăgirea cronicarilor muzicali. Una din ele e „Who Rings The Bell”.
