Linkuri accesibilitate

Teama moldovenilor de ‚Novorossia’


Imagine din cotidianul Tageszeitung
Imagine din cotidianul Tageszeitung

R. Moldova în preajma semnării acordului de asociere cu UE, în mass-media de limbă germană.

Estul se apropie”. Sub acest titlu generic publică astăzi ziarul berlinez „Die Tageszeitung” (taz) un amplu dosar dedicat semnării de către Georgia, Ucraina şi Moldova a acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Fotografia publicată

pe prima pagină a ziarului ilustrează într-un mod simbolic dorinţa celor trei ţări de a se apropia Occidentului. În această fotografie publicată în ziarul german poate fi văzut un grup de tineri moldoveni care se află în faţa Parlamentului de la Chişinău. În fundal se vede stema republicii, iar tinerii flutură steagul albastru al Uniunii Europene.

Trecînd în revistă problemele actuale complexe ale Republicii, postul public de radio din Bavaria (BR) subliniază că „Moldova a devenit un teren colateral al crizei din Ucraina”. Asta din cauza politicii obstrucţioniste a Transnistriei separatiste, condusă de un „consiliu de miniştri totalitar”, sprijinit de Moscova.

Neliniştea şi teama multor cetăţeni moldoveni faţă de escaladarea conflictului şi extinderea sa asupra ţării lor e tematizată în mai toate articolele care au apărut în aceste zile în presa de limbă germană din Austria, Elveţia şi Germania. Într-un interviu acordat ziarului berlinez „Die Welt”, ministrul federal al dezvoltării, Gerd Müller, care, de curînd, a vizitat Chişinăul, a descris această stare, vorbind despre o „mare nesiguranţă” de care sunt cuprinşi oamenii.

Referindu-se la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Müller a constatat că tratatul nu se bucură de o apreciere unanimă, nici în rîndurile populaţiei şi nici din partea tuturor politicienilor. „Există o orientare puternică pro-rusă, mai ales în regiunea Transnistriei şi-n Găgăuzia. Moldova se află în faţa unei decizii majore. S-ar putea întîmpla ca după semnarea acordului de asociere, părţi importante ale populaţiei să se solidarizeze cu Rusia. Trebuie să vedem, dacă Moscova acceptă drumul Moldovei sau dacă va folosi instrumente de presiune”, a declarat ministrul social-creştin, Müller. Tot el a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că, în momentul acesta, o integrare a Moldovei în Uniunea Europeană nu se află pe ordinea zilei, reproducînd astfel şi poziţia oficială a guvernului de la Berlin.

Semnificativă, în acest context, este şi declaraţia deputatului social-democrat Rainer Arnold, noul preşedinte al grupului parlamentar româno-german, şi expert pentru probleme de apărare a grupului parlamentar social-democrat. Arnold a spus ziarului „Siebenbürgische Zeitung” că în perioada următoare se va acorda o mai mare atenţie adîncirii formelor de cooperare între Nato şi Ucraina, respectiv Moldova.

Într-o analiză a televiziunii publice germane (ARD) se subliniază că o aderare a Moldovei sau Ucrainei la Nato nu se află pe agenda alianţei militare nord-atlantice. Angela Merkel, se mai precizează în acest material, se opune şi aderării Georgiei, ţară pe care unii parteneri Nato ar fi vrut s-o primească în alianţă.

Ziarul vienez „Der Standard” se ocupă astăzi în două ample articole de Moldova şi de tensiunile din cauza acţiunilor separatiste din Transnistria şi Găgăuzia. „Teama moldovenilor de ‚Novorossia’” este titlul primului articol, iar cel de-al doilea, de fapt un reportaj din Transnistria, sună aşa: „Voi europenii sunteţi cu toţii homosexuali sau lesbiene”.

„Moldovenii privesc înaintea zilei de 27 iunie cu teamă spre est şi vest”, scrie „Der Standard”, continuînd: „Asta, pentru că acest mic stat, ‚îngrămădit’ între Ucraina şi România, are nişte probleme care se aseamănă cu cele ucrainiene. Şi în Moldova există o populaţie rusofonă, iar Moldova este dependentă de furnizarea gazelor din Rusia, şi tot în Moldova trăiesc mulţi cetăţeni care ar prefera să trăiască mai degrabă într-o Uniune euro-asiatică decît în Uniunea Europeană care nici măcar nu a oferit ţării o opţiune de aderare.”.

XS
SM
MD
LG