Declin economic pentru a patra lună la rând în Republica Moldova, situaţia economică se înrăutăţeşte neînduplecat, fără a ţine cont prea mult de retorica optimistă a autorităţilor. Cel puţin, aşa văd lucrurile experţii de la Centrul analitic independent „Expert grup”. Prin ce se explică acest declin, ce consecinţe poate avea şi ce ar fi de făcut pentru a trece cu bine de perioadele mai proaste? Vom discuta în această dimineaţă cu directorul executiv al centrului analitic „Expert-grup”, Adrian Lupuşor.
Europa Liberă: Aşadar, constatări deloc îmbucurătoare referitoare la economia moldovenească, în analiza lunară pe care o semnaţi împreună cu colegul dvs., Alexandru Fala. Economia moldovenească, este în încetinire deja de patru luni. De fapt, ce aveţi în vedere când diagnosticaţi slăbirea sau această stare de suferinţă şi cum se manifestă declinul?
Adrian Lupuşor: „Această încetinire a fost atenţionată încă la începutul anului curent şi nu trebuie să dramatizăm prea mult lucrurile. Este o tendinţă de stabilizare după o creştere destul de bruscă din anul precedent şi, respectiv, atunci când economia într-un an creşte foarte repede, în anul următor este destul de dificil de a menţine acel nivel de creştere.
Dacă anul trecut am avut 8,9% creştere a PIB, atunci evident că baza de comparaţie este mai mare şi economia cumva revine înapoi la creşterea naturală. Însă pe parcursul ultimilor câteva luni s-au proliferat şi o serie de riscuri mai îngrijorătoare, asociate cu problemele interne, dar şi cu riscurile din regiune, cu aceste volatilităţi pe care le observăm în Ucraina, cu restricţiile aplicate de către Federaţia Rusă la importurile din Republica Moldova. În particular, atestăm o reducere a volumului producţiei industriale (în aprilie aceasta s-a diminuat cu 3,9%), în general jumătate din sectorul industrial este practic în declin şi una din cauze ţine de reducerea cererii externe. Deci, accesul mai limitat la pieţele externe deoarece observăm că şi exporturile sunt în declin. În primele patru luni, ele s-au diminuat cu 1,9%.”
Europa Liberă: Când spuneţi „vulnerabilităţi interne, incertitudinii politice, situaţie economică nefastă în spaţiul CSI” – cum le-aţi lămuri pe rând?
Adrian Lupuşor: „În primul rând pe plan intern noi avem la moment o incertitudine majoră de proximitatea alegerilor parlamentare. În paralel cu aceasta avem şi deficienţe grave la capitolul mediul de afaceri. În primul trimestru investiţiile directe au scăzut cu de peste trei ori faţă de anul precedent. Deci, investitorii sunt reticenţi să vină în Republica Moldova având în vedere această incertitudine, acest nivel înalt de risc în Republica Moldova şi acest risc de obicei creşte odată cu apropierea alegerilor, când investitorii iau o poziţie de aşteptare.
În plus, pe plan extern. Ştim cu toţii că Republica Moldova este foarte dependentă de ceea ce se întâmplă în regiune, iar acum situaţia în regiune, în special în spaţiul CSI, este destul de dificilă: cunoaştem situaţia din Ucraina, dar şi economia rusească încetineşte şi acest lucru loveşte asupra cererii pentru exporturile moldoveneşti, respectiv atestăm op scădere a exporturilor. O scădere a exporturilor spre Federaţia Rusă are şi un context politic având în vedere că Federaţia Rusă a aplicat acele restricţii la exportul de vinuri din Republica Moldova. Aceste constrângeri şi contribuie la frânarea creşterii economice moldoveneşti.”
Europa Liberă: Ce fel de cadru creează această realitate pentru o situaţie concretă: semnarea Acordului de Liber Schimb şi începerea punerii lui în practică?
Adrian Lupuşor: „Cred că creează mai multe constrângeri pentru că într-adevăr Acordul de Asociere va aduce beneficii nete pentru Republica Moldova, însă condiţia principală a acestor beneficii ţine de investiţiile străine, de influxul de investiţii străine directe. Dacă nu vom avea mai multe investiţii străine directe va fi dificil să extragem beneficii
Avem nevoie de un mediu de afaceri prietenos...
din acest Acord, pentru că nu ne vom putea moderniza economia ca să sporim exporturile în UE. Pentru a atrage investiţii directe avem nevoie de un mediu de afaceri prietenos, ceea ce la moment lipseşte, iar recentele cazuri cu anumite companii străine de fapt confirmă acest lucru şi chiar sperie investitorii. La acest capitol avem nevoie mult mai mult de lucrat, pentru a asigura un climat de afaceri prietenos, pentru a crea condiţii facile companiilor pentru a putea să se modernizeze şi să facă faţă acordului de asociere.”
Europa Liberă: E posibil asta cu criza ucraineană în coastă? Investiţiile nu vin din cauza mediului de afaceri sau mai mult din cauza lucrurilor care se întâmplă în Ucraina?
Adrian Lupuşor: „Evident criza ucraineană este un factor major. Cunosc mai mulţi investitori care sunt îngrijoraţi de situaţia din Ucraina şi de riscurile pentru Republica Moldova şi de aceea sunt la moment destul de reticenţi de a veni. Însă în Republica Moldova, tradiţional, înainte de alegeri încetinesc sau chiar se redus investiţiile directe, fiindcă suntem foarte vulnerabili la ciclurile electorale - respectiv, anume în ajunul alegerilor parlamentare, investitorii iau o poziţie de aşteptare. ”
Europa Liberă: Cum s-ar explica încetinirea consumului intern? De ce se cheltuieşte mai puţin? Se reduc poftele pe arşiţă sau care a explicaţia?
Adrian Lupuşor: „Consumul intern de fapt nu se reduce, ci se răceşte, încetineşte şi una din cauze este în primul rând un trend negativ la capitolul remiteri de peste hotare. În primele luni ale anului curent remiterile chiar scădeau. Acum ele cresc, dar cresc foarte lent. Un alt factor este încetinirea activităţii de creditare a băncilor comerciale. ”
Europa Liberă: Şi acest lucru influenţează asupra dispoziţiei omului simplu: consumul e în descreştere pentru că omul se simte într-o situaţie mai puţin confortabilă?
Adrian Lupuşor: „Evident. Şi mai e un factor: nivelul înalt de risc în economia moldovenească determină mai mulţi moldoveni să economisească.”
Europa Liberă: Dar deprecierea leului face parte din necazurile economice sau doar goleşte buzunarele oamenilor prin tehnici speciale?
Adrian Lupuşor: „Trebuie să aducem o claritate referitor la deprecierea leului. Deprecierea leului este mai mult un simptom al problemelor din economie, şi nu o cauză a acestor probleme. Deci, deprecierea leului este rezultatul încetinirii sau reducerii activităţii de export, a investiţiilor străine directe şi a încetinirii influxurilor de remitenţe. Deci, toate cele trei surse majore de influxuri de valută în ţară care până acum susţineau leul moldovenesc acum fie sunt în scădere, fie într-o creştere mai lentă şi acest lucru creează presiuni asupra monedei naţionale.”
Europa Liberă: Dar e un simptom care prevesteşte ce?
Adrian Lupuşor: „De regulă, deprecierea leului este un simptom al dezechilibrelor din economie şi acum în Moldova anume dezechilibrul
Deprecierea leului este un simptom al dezechilibrelor din economie şi acum în Moldova anume dezechilibrul dintre importuri şi exporturi, ...
dintre importuri şi exporturi, influxuri şi refluxuri de valută din ţară este destul de mare şi, respectiv, putem spune că leul se acomodează la noile realităţi economice.
Eu nu cred că trebuie să dramatizăm şi să intrăm în panică, pentru că nu cred că există şi presiuni inflaţioniste majore, deoarece indicele preţurilor de consul este acum destul de stabil şi se află în intervalul ţintit de BNM. În plus, deprecierea leului pe termen scurt implică şi beneficii, nu doar costuri. Spre exemplu, una din cauze a deprecierii este diminuarea balanţei comerciale din primul trimestru.”
Europa Liberă: Speculaţii, iată, despre demisia vicepremierului Valeriu Lazăr, ministrul Economiei. Ce credeţi despre această remaniere, ţine de contextul mai puţin favorabil alo economiei sau cum s-ar explica şi ce consecinţe ar avea dacă pleacă? Nu vă cer o apreciere politică a fenomenului, ci o privire de expert…
Adrian Lupuşor: „Eu cred că motivele unei eventuale plecări ţin de raţionamente politice sau personale. Nu cred că raţionamentele profesionale au stat la bază, pentru că îl cunosc pe domnul Lazăr ca pe un specialist destul de bun.”
Europa Liberă: Ce este de făcut ca lucrurile să se schimbe în bine?
Adrian Lupuşor: „Pentru nimeni nu este un secret că avem nevoie de un mediu de afaceri prietenos, pentru că de aceasta depinde de fapt modernizarea economiei şi, totodată, de aceasta depinde dacă vom putea extrage maximum de beneficii din acordul cu UE, pentru că principala sursă a beneficiilor acestui acord este creşterea influxurilor de investiţii, care până la urmă depinde dacă nu mediu de afaceri va fi favorabil. Aceasta se rezumă practic la un cadru de reglementare mai puţin împovărător, la un cadru legal care funcţionează şi lamo activitate a autorităţilor publice care interacţionează eficient cu mediul de afaceri.”
Europa Liberă: Mulţumim.