Linkuri accesibilitate

„Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, însă trebuie să o facem atunci când se poate. În '90, se putea” (Monica Macovei pentru Adevărul)


Românii preferă să nu observe, nu vor să ia act de faptul că nu au reușit niciodată să „câștige inimile” celor de peste Prut (Sever Voinescu în Evenimentul Zilei)

Ediția de weekend a ziarului „Adevărul” publică un interviu cu europarlamentarul Monica Macovei, care tocmai și-a anunțat candidatura independentă la prezidențiale. Una dintre întrebări se referă la unirea cu Basarabia. „Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, însă trebuie să o facem atunci când se poate. În '90, se putea. Și mie îmi spun tot timpul colegii din Parlamentul European de ce nu ne-am unit atunci. A venit Snegur, președintele Moldovei (...) la București, el voia unire. Așteptam să vedem ce spune Iliescu, iar Iliescu a stat patru ore și a spus nu”. Monica Macovei se declară adepta unei Europe mai puternice, unde deciziile să se poată lua rapid și concentrat, adică statele să cedeze din suveranitate, din puterile lor politice. Românii vor asta, au mai multă încredere în cei de la Bruxelles decât în politicienii de acasă, în timp ce în statele din Nordul Europei este exact invers, arată Macovei în ediția de weekend a ziarului „Adevărul”.

Sever Voinescu comentează în „Evenimentul zilei” istoria cu postarea pe Facebook a cântăreței rock din Republica Moldova imediat după ce și-a obținut cetățenia română: nu o interesa decât pașaportul. ”În Moldova, numai cine nu a vrut nu a devenit cetățean român (...)Așa ni s-a părut nouă că suntem patrioți și că pregătim reîntregirea – idealul cam ciudat în care unii dintre noi trebuie să creadă ca să se simtă români”, scrie Voinescu. El crede că printre basarabeni mentalitatea este în general aceea exprimată frust de cântăreața cu pricina. Românii preferă să nu observe, nu vor să ia act de faptul că nu au reușit niciodată să ”câștige inimile” celor de peste Prut. ”Noi îi dăm înainte cu patriotismul și românismul, cu datoria istorică și cu idealul național, iar ei ne evaluează în bani, văd că sîntem cam prăpădiți (în comparație cu alții din UE) și nu se simt deloc stimulați să joace cu noi hora frăției”, mai spune comentatorul. El face apoi o comparație între modul balticilor de a-și gândi relația cu Rusia și cel al basarabenilor. Cei dintâi ar fi făcut clar o opțiune, care nu e Rusia. Ceilalți mai degrabă ar ”scălda-o”. ”Paradoxal e că mult mai vulnerabili sunt cei din urmă, și tot paradoxal este că chiar ei nu înțeleg asta”, își încheie Sever Voinescu articolul din „Evenimentului zilei”.

„Adevărul” publică azi o amplă analiză care arată că economia Rusiei este sacrificată practic de Vladimir Putin din ambiția de a răspunde sancțiunilor impuse de Occident. Sectorul cel mai vulnerabil este cel al alimentației, întrucât 40% din alimentele consumate de ruși sunt de import, în ciuda potențialului agricol enorm al federației.

Un alt articol se referă la enorma campanie de imagine pusă la cale de Kremlin prin intermediul ”postacilor”, adică al forumiștilor din întreaga lume. Inclusiv „Adevărul” are parte de asemenea comentarii pe forum la fiecare articol referitor la Rusia, conflictul din Ucraina, la sancţiunile SUA şi UE contra Rusiei, la Republica Moldova ori la Vladimir Putin. Reluând datele unei investigații prezentate deja de anul trecut de publicația novayagazeta.ru, articolul din „Adevărul” explică mecanismul: servicii specializate au lansat încă de anul trecut anunțuri de angajare, cu fișa postului și salariu, pentru operatori on-line - în fapt comentatori de meserie care răspândesc deja cu normă precisă mesajul Kremlinului.

XS
SM
MD
LG