România s-a poziționat încă dinaintea primirii în NATO de partea Statelor Unite și a Alianței Nord Atlantice în toate conflictele importante de la cele din Kosovo și Irak, până la cele din Afganistan și Libia. Acum, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei, Bucureștiul încearcă să devină un punct nodal al Alianței în Estul Europei.
În programul reuniunii la vârf a NATO din 4 și 5 septembrie se așteaptă găsirea unei soluții prin care aliații să răspundă agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Este vorba despre stabilirea unui Plan de Acțiune concret și despre extinderea măsurilor de reasigurare pentru statele aflate în flancul estic al NATO: România, Bulgaria, Polonia și țările baltice. În acest cadru Polonia și balticele negociază pentru a trimiterea de trupe NATO pe teritoriile lor, iar Bucureștiul, după cum a anunțat premierul Victor Ponta va cere amplasarea unei baze NATO permanente în România, în afara scutului antirachetă care urmează să fie preluat în timp sub umbrela Alianței. România are deja o bază militară americană la Mihail Kogălniceanu, lângă Constanța.Toate echipamentele militare și toate trupele pe care Statele Unite le retrag din Afganistan fac escală la Constanța înainte de a fi trimise mai departe. Chiar dacă această bază militară de la Mihail Kogălniceanu poate găzdui maxim 1600 de militari, prin potențialul său strategic este considerată o forță importantă de descurjare a Rusiei, în vreme ce scutul antirachetă amplasat în sudul României va avea anul viitor după ce va fi gata același scop.
Pe de altă parte directorul serviciului român de spionaj, Teodor Meleșcanu spunea că summitul NATO din Țara Galilor, care va avea loc săptămâna viitoare ar trebui să identifice acele elemente ale “războiului hibrid” din Ucraina care să pună acest tip de conflict sub incidența Articolului 5 din Tratatul Nord Atlantic. Articolul 5 spune pe scurt că o agresiune împotriva oricărui membru NATO este considerată o agesiunea împotriva tuturor statelor Alianței. Războiul hibrid este un conflict în care nu se desfășoară acțiuni militare clasice, ci se folosesc trupe speciale, agresiuni cibernetice, mediatice și se exploatează vulenrabilități economice.
Membrii NATO ezită să ia în considerare această cerere de modificare a Tratatului, care a fost conceput și semnat în 1949, cu toate că o dezbatere aprinsă în acest sens a avut loc și în 2007 după atacul cibernetic al Rusiei asupra Estoniei, agresiune care a dus la blocarea întregului sistem informatic al acestei țări. Estonia este stat NATO, dar atacul cibernetică asupre ei a rămas nepedepsit, tocmai pentru că Tratatul Alianței nu include acest tip de război.
România s-ar putea afla deci printre statele care cer o modificare a Tratatului, considerat depășit și de alți oficiali din centrul și estul Europei. Experții NATO sunt de părere pe de altă parte că în cazul războaielor hibride ar fi suficientă o decizie politică fără echivoc. În același timp consensul între cele 28 de state din NATO este complicat atât în ceea ce privește actuala situație din Ucraina, cât și eventuala modificare a Tratatului, care a reprezentat un tabu în ultimii 65 de ani, câți au trecut de la constituirea Alianței Nord Atlantice.
