Linkuri accesibilitate

Când va reveni Tiraspolul la masa de negocieri?


La Tiraspol
La Tiraspol

OSCE şi Chişinăul rămân optimişti, deşi negociatorii transnistreni spun că nu sunt pregătiţi să participe la următoarea rundă programată de discuţii.

Reprezentantul preşedinției OSCE pentru reglementarea transnistreană, Radojko Bogojevic a anunțat că merge mâine la Tiraspol pentru a convinge autoritățile transnistrene să ia parte la următoarea rundă de tratative 5+2. Bogojevic le-a vorbit jurnaliștilor la Chișinău în compania vicepremierului moldovean pentru Reintegrare, Eugen Carpov. Luni, negociatoarea transnistreană Nina Ștanski a spus că Tiraspolul nu-i pregătit să ia parte la discuțiile plănuite la Viena 11-12 septembrie.

Emisarul special al OSCE în chestiunea transnistreană, diplomatul sârb Radojko Bogojevic şi-a exprimat convingerea că noua rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc aşa cum a fost planificată. În timpul mandatului său, două runde au fost deja amânate, cea din aprilie şi cea din iulie. Ambasadorul Radojko Bogojevic a spus că, mâine, la Tiraspol, va încerca să explice că nu e în folosul nimănui o nouă amânare. Iniţial programată pentru mijlocul lunii iulie, runda de negocieri a fost amânată până în toamnă, Tiraspolul şi Moscova declarând atunci că nu sunt pregătite să se aşeze la masa de negocieri. Ambasadorul a lăsat să se înţeleagă că ceea ce îl face optimist de această dată este că reprezentantul Rusiei în formatul 5+2, Serghei Gubarev, deja şi-a confirmat disponibilitatea de a participa la tratativele programate pentru 11-12 septembrie, la Viena.

„Mâine merg în vizită la Tiraspol. Sper că partea transnistreană îşi va confirma participarea la runda de negocieri. Este foarte important acest lucru, pentru că fără participarea lor procesul de negocieri nu are sens. Sunt convins că e în interesul tuturor să aibă loc această rundă. Un semnal foarte pozitiv este că ambasadorul rus Serghei Gubarev, dar şi cel ucrainean au confirmat deja prin scrisori participarea lor la noua rundă.”

Negociatorul din partea Chişinăului, vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a împărtășit optimismul spunând că:

„Blocarea sau amânarea rundelor de negocieri este doar trăgănarea identificării soluţiilor.”

Luni, după întrevederea cu Eugen Carpov, negociatoarea din partea Tiraspolului Nina Ştanski a avertizat că s-ar putea să nu participe la noua rundă de negocieri. „Este dificil să se poarte discuţii când Chişinăul face presiuni asupra Tiraspolului şi când oficialii transnistreni sunt ameninţaţi cu judecata”, a spus Ştanski fără a da mai multe detalii. În replică, Eugen Carpov a spus că dosarele penale pe numele unor reprezentanţi din stânga Nistrului sunt în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi acesta nu este un motiv pentru a amâna negocierile.

Mai mulţi observatorii remarcă că problema dosarelor penale nu este una nouă. Începând cu 1992, atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul, au iniţiat periodic urmăriri penale reciproce, însă nici un dosar nu a avut finalitate.

Printr-o coincidenţă sau nu, spun observatorii, Tiraspolul a readus în atenţie această problemă la scurt timp după ce un deputat din Sovietul Suprem de la Tiraspol Dmitri Soin a fost reţinut la Kiev urmând să fie extrădat în Moldova. Soin încă în 2004 a fost acuzat de Procuratura Generală de mai multe omoruri, fiind dat în urmărire internaţională inclusiv şi pentru trafic de arme nucleare. În opinia mai multor experţi, anume acest caz le-a dat de înţeles administraţiei separatiste că dosarele penale iniţiate de Chişinău pot avea urmări serioase.

Experţii nu exclud că Tiraspolul va accepta să participe la runda de negocieri programată la Viena tocmai pentru a insista ca părţile să purceadă la realizarea activă a înţelegerii la care s-a ajuns în urmă cu un an şi anume soluţionarea treptată a problemelor legate de urmărirea penală a funcţionarilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Eugen Carpov a menţionat astăzi că Chişinăul este deschis să discute orice subiect înaintat de Tiraspol. Anticipând că partea transnistreană va continua să insiste şi asupra pretinsei blocade economice a regiunii, vicepremierul Carpov a negat a câta oară că Chişinăul ar acţiona în direcţia blocării regiunii, sugerând că de fapt Tiraspolul e cel care se autoizolează:

„Noi, din contra, facilităm activitatea comunităţii de business. Exporturile din regiunea transnistreană pe malul drept sunt în creştere. Partenerii din stânga Nistrului trebuie să se gândească mai mult la comportamentul dânşilor faţă de comunitatea de business, dacă nu există elemente de autoblocare, pentru că în mare parte acţiunile care se întreprind sunt de fapt o izolare care se produce din cauza deciziilor interne din Tiraspol.”

Vicepremierul Carpov a spus că Chişinăul a inclus în agenda viitoarei runde situaţia celor opt şcoli din regiunea transnistreană subordonate Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Eugen Carpov a reamintit că recent s-a ajuns la o soluţie temporară pentru ca aceste şcoli să poată începe nestingherit anul şcolar. Chişinăul s-a obligat să achite datoriile existente pentru chirie fără a lăsa însă impresia că ar recunoaşte legitimitatea administraţiei separatiste. Carpov mizează că în cadrul planificatei runde de negocieri discuţiile vor avansa în direcţia găsirii unui mecanism de durată, astfel încât activitatea acestor instituţii de învăţământ să nu fie perturbată în viitor. Chişinăul planifică să revină la masa de negocieri şi la o altă problemă soluţionată doar parţial şi anume accesul fermierilor la pământurile de după traseul Râbniţa-Tiraspol.

Previous Next

XS
SM
MD
LG