Linkuri accesibilitate

Obama: militanții islamiști, maladia Ebola, agresiunea Rusiei în Ucraina sînt între principalele motive de îngrijorare globale


Discursurile liderilor lumii la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Ca în fiecare an liderii din lume au început să țină discursuri la tribuna Adunării Generale ONU de la New York, în frunte cu secretarul-general al organizației, Ban Ki-moon, cu președinta Braziliei, Dilma Rouseff și cu președintele Statelor Unite, Barack Obama. Detalii are Mircea Țicudean.

Secretarul-general al ONU, Ban Ki-moon, i-a îndemnat pe liderii lumii să găsească „semințele speranței” în haosul și disperarea unei lumi care poate părea să se prăbușească.

Într-o adresare despre „starea planetei” la inaugurarea reuniunii ministeriale anuale a Adunării Generale ONU, Ban Ki-moon s-a referit la multele crize din lume, la întoarcerea fantomelor războiului rece și la eșecul violent al Primăverii arabe în unele regiuni.

Ban Ki-moon a spus că nicicând de la al doilea război mondial nu au fost în lume atâția refugiați și solicitanți de azil.

„Dar a fi lider înseamnă tocmai a găsi semințele speranței și a le face să crească în ceva mai mare”, a spus secretarul-general în fața președinților, premierilor, monarhilor și miniștrilor reprezentând 193 de țări membre în ONU.

Ban Ki-moon a mai spus că drepturile omului sunt „atacate” peste tot în lume și a subliniat ceea ce a numit „noile culmi de barbarie” atinse de militanții islamiști în Siria și Irak.

La pericolul tot mai mare reprezentat de jihadiști s-a referit în cuvântarea sa pe larg și președintele Statelor Unite, Barack Obama, care a spus că Washingtonul și aliații săi vor distruge organizația Statul Islamic. Obama i-a enumerat pe militanții islamiști printre principalele motive de îngrijorare globale actuale, alături de maladia Ebola și de agresiunea Rusiei în Ucraina.

„Există o neliniște pătrunzătoare în lume, un sentiment că tocmai forțele care ne-au adus laolaltă au creat noi pericole, împiedicând tot mai mult țările lumii să se izoleze de forțele globale. În vreme ce ne reunim aici izbucnirea maladiei Ebola copleșește sistemele de sănătate publică din Africa de vest și amenință să se răspândească rapid peste granițe. Agresiunea rusească din Europa aduce înapoi vremurile când țările mari le călcau în picioare pe cele mici ca să-și satisfacă ambițiile teritoriale. Brutalitatea teroriștilor din Siria și Irak ne forțează să privim în inima întunericului”.

Barack Obama a îndemnat Iranul să folosească prilejul de a se pune de acord cu comunitatea internațională în privința programului său nuclear și a chemat toate marile puteri să-și aducă contribuția la combaterea încălzirii globale

Președinta Braziliei, Dilma Rouseff, care a vorbit înaintea lui Barack Obama, a folosit discursul de la ONU ca să ceară drepturi sporite pentru țările în curs de dezvoltare mai ales în luarea deciziilor la FMI și Banca Mondială. Rouseff a spus că în caz contrar instituțiile financiare internaționale se vor confrunta cu un risc sporit de a-și pierde legitimitatea.

Discursurile de la sediul ONU din New York sunt programate până marți 30 septembrie. Reprezentanta Moldovei, vicepremierul și ministrul de externe Natalia Gherman, va vorbi joi seara.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG