Zidul Slovac
Slovacia a fost oaia neagră a Europei Centrale timp de aproape un deceniu după prăbușirea comunismului. Spre deosebire de Cehia, Polonia și Ungaria care au început de timpuriu reformele democratice și economice pentru a se întoarce ”înapoi în Europa” de unde considerau că au fost răpite de comunism, Slovacia a luat-o în altă direcție. Premierul Vladimír Mečiar a condus-o mai întâi către independență, prin separarea pașnică de Cehia. Dar politicile naționaliste și populiste ale lui Mečiar au izolat Slovacia. După înlocuirea lui în 1998, țara a lansat un proces accelerat de reforme pentru a-și ajunge din urmă vecinele aflate pe drum către Uniunea Europeană. În aprilie 2003, semna Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, iar pe 1 mai 2004 adera deja la UE. Într-o perioadă scurtă, Slovacia a obținut rezultate spectaculoase, mai ales în plan economic. Dar în această grabă a lăsat în urmă, din neatenție sau intenționat, o parte a societății: comunitatea romilor. Încearcă oare să o recupereze?