Fostul şef al direcţiei securitate internă şi anticorupţie din Ministerul de Interne, Vladimir Maiduc, eliberat din funcţie în februarie pe fundalul unei controverse, a lansat miercuri o asociaţie care îşi propune să divulge actele de corupţie în care ar fi implicaţi demnitari publici şi instituţiilor de stat. Asociaţia Contra Corupţie a fost înregistrată încă în luna august la Ministerul Justiţiei. Dar lansarea coincide cu lansarea campaniei electorale, Se poate vorbi de un ONG „cu dedicaţie” care ar putea să dispară după alegeri şi există în general, astfel de ONG? Relatează Alla Ceapai.
Fruntaşii acestei organizații şi-au făcut publică existenţa abia acum, când au apărut în conferinţă de presă. Jurnaliștii au şi poreclit noua asociație drept o selecționată de foşti angajaţi ai instituţiilor de drept, plecați din sistem cu o lungă trenă de scandaluri şi rumori. În fruntea noii asociaţii este Vladimir Maiduc, ofiţerul căruia i se încredințase securitatea internă în ministerul condus de Dorin Recean. Adversarii săi îl prezintă drept un controversat om de afaceri alimentând presa cu amănunte despre businessurile sale. Colonelul Maiduc a fost numit în funcţie la iniţiativa actualului ministru de interne Dorin Recean în februarie 2013. In urma cu zece ani Maiduc a plecat din funcţia de adjunct al poliţiei criminale fiind bănuit, potrivit datelor vehiculate de presa, de escrocherii, deschidere nefondată de dosare penale şi exces de zel. Demisionând în februarie 2014 Vladimir Maiduc lansează acuzaţii grave de corupţie la adresa conducerii internelor, acuzaţii pe care Ministrul Recean le-a calificat drept „acţiuni de răzbunare”.
Lansându-şi astăzi ONG-ul Vladimir Maiduc a promis că începând cu săptămâna viitoare va difuza informaţii despre scheme frauduloase prin care bugetul statului a fost prejudiciat cu miliarde de lei, dar şi alte acte de corupţie în care sunt implicaţi funcţionari de la mai multe instituţii ale statului, între care MAI, Procuratură şi CNA.
E o nouă reglare de conturi, iniţiată în campania electorală, sau cu adevărat o încercare de a curma flagelul corupției? Este întrebarea pe care i-am adresat-o membrului asociat al organizaţiei Realitate şi Adevăr, Veaceslav Balacci, care în investigaţiile despre diverse scheme dubioase postate pe blogul său l-a vizat nu odată şi pe Vladimir Maiduc.
Veaceslav Balacci: „Preşedintele şi vicepreşedinţii Asociaţiei fiind foşti angajaţi ai organelor de drept posedă informaţii privind starea de lucruri din interiorul acestor instituţii. Plecând din instituţii ei au plecat cu un bagaj de informaţii, dar şi de relaţii interpersonale cu angajaţii care au rămas. Va trebui să luăm în calcul calitatea informaţiei pe care o posedă aceştia sau care va veni de la foştii colegi. Un alt aspect este că nu putem exclude anumite reglări de conturi între aceşti foşti angajaţi ai organelor de drept şi aceste instituţii. Este doar un risc, dar care nu trebuie exclus.”
Veaceslav Balacci spune că în general este salutară apariţia a încă unui ONG care îşi propune să lupte cu corupţia, domeniu care reprezintă Călcâiul lui Ahile al Moldovei. Însă momentul în care această asociaţie s-a lansat la fel trezeşte întrebări, spune Balacci:
„Este început de campanie, asta mă face să cred că ar putea exista legătură între campania electorală şi lansarea acestei Asociaţii. Or, o anumită informaţie pe care o posedă Asociaţia şi va fi făcută publică, în fond, reprezintă un mare avantaj al societăţii pentru a se cunoaşte problemele care există în cadrul instituţiilor de drept, dar din punct de vedere politic şi în contextul campaniei electorale poate să reprezinte un compromat pentru un partid sau altul care şi-au asumat unul din organele de drept. Este o problemă mai profundă, este o greşeală a coaliţiei de guvernare care şi-a partajat instituţiile de drept. Prin dezvăluiri despre neregulile din interiorul acestor instituţii vor fi aplicate lovituri electorale, lovituri politice partidelor responsabile de aceste instituţii, partidelor de la guvernare.”
O părere similară o împărtășește şi directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) Sergiu Ostaf:
„Apreciez orice efort, inclusiv şi a acestor foşti colaboratori să divulge cazuri de corupţie, să vorbească despre deficienţele din sistem. Pe de altă parte, oricine se poate întreba de ce aceste persoane vorbesc acum despre aceste scheme de corupţie şi probleme de sistem, iar atunci când au fost în funcţii importante de răspundere nu au depus eforturi pentru a remedia deficienţele sau a investiga cazurile. Prin urmare, credibilitatea persoanelor care constituie asociaţia, care în trecut au fost persoane cu funcţie importante de răspundere, este deocamdată pusă sub semnul întrebării, până ce nu demonstrează contrariul că sunt autentice, integre şi vor performa în interesul societăţii. Iar faptul că se lansează în ziua lansării campaniei electorale trezeşte un alt semn de întrebare, dacă nu cumva este unul din proiecte de scurtă durată în campania electorală.”
Sergiu Ostaf spune că lansarea unor ONG-uri chiar în campania electorală nu este un fenomen nou în sectorul asociativ moldovenesc. Iar practica arată că aceste organizaţii au scopuri de scurtă durată de a amplifica anumite mesaje politice din campania electorală în favoarea sau defavoarea anumitor actori politici şi de regulă dispar după alegeri. Anticipând oarecum observaţiile experţilor, membrii asociaţiei lansate astăzi au spus că scopul lor este de a curma corupţia din Moldova şi nu de a lovi într-un partid sau altul. Obiectiv greu de atins în plină bătălie politică, constată mai mulţi comentatori.