Este bine cunoscută atitudinea lui Lucian Boia faţă de miturile naţionale: demitizarea. Iată că în interviul „Românii sunt o naţie frustrată, complexată din cauza istoriei” (Jurnal de Chişinău, 26 .09.2014) Domnia Sa spune: „Eu nu mi-am propus să distrug miturile. Mi-am propus, ca istoric, să le analizez critic..., sunt mituri care prin forţa lor extraordinară contează foarte mult în viaţa unei naţiuni..., mituri precum cel al descendenţei nobile romane sau daco-romane, mitul Daciei antice, mitul lui Mihai Viteazul, toate au jucat un rol foarte important. Fără acestea, probabil că nici nu ar fi existat o naţiune română...”
În continuare, după ce face o comparaţie între rolul jucat în istorie de ţări vecine precum Polonia, Ungaria şi Bulgaria, referindu-se la istoria românilor, domnul profesor conchide: „Este o istorie care începe mai târziu, este o istorie mică.” Şi: „Până la 1859 (Principatele Române - V.B.) au fost nişte ţărişoare, aflate în voia soartei”.
Dat fiind că acest interviu este prilejuit de apariţia cărţii „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, la respectiva întrebare Lucian Boia răspunde: „...la 1859, dacă nu ar fi fost războiul Crimeei... nu ştiu dacă România s-ar fi făcut... În Primul Război Mondial, România iarăşi a avut NOROC (subl. mea - V.B.) ... a obţinut şi Transilvania, şi Bucovina, şi Basarabia”. În continuare, se tot succed... NOROACELE României: „Şi mai recent a fost o doză de NOROC decât mediul incontestabil al României, precum integrarea în UE şi NATO”.
Aici vom face o pauză de respiro şi-l vom întreba pe domnul profesor: dar cum se corelează ISTORIA şi... NOROCUL? Are oare ISTORIA legile ei şi, dacă le are, care ar fi acelea? Dar şi NOROCUL ÎN ISTORIE, ce este acesta şi cum se manifestă el pentru popoare întârziate şi nişte... ţărişoare mici?
Ceea ce m-a determinat să insist asupra acestui subiect a fost anume aducerea în discuţie de către domnul profesor a factorului NOROC în PROCESUL EVOLUŢIEI ISTORICE. Or, dacă Istoria are LEGILE ei, dar NOROCUL nu înseamnă decât HAZARD, ÎNTÂMPLARE, atunci ar reieşi că marile evenimente din ISTORIA ROMÂNILOR, UNIREA MICĂ DIN 1859, dar şi UNIREA MARE DIN 1918 nu au fost decât OPERA HAZARDULUI, A ÎNTÂMPLĂRII ?
Ceea ce e cel puţin... absurd .
Sau poate eu nu am prins subtilităţile expunerii textului? Sau aşa a fost fixat, confuz, răspunsul domnului profesor?
3 octombrie 2014
P.S. Convingerea mea fermă este că în ISTORIE nu se întâmplă nimic prin HAZARD. Chiar şi ceea ce pare a fi ÎNTÂMPLARE, tot are legile ei.
P.P.S. Şi Unirea sub Mihai Viteazul, care este dezavuată de istoricii deconstructivişti, are la bază temeiuri şi argumente irefutabile. Nemaivorbind de Marea Unire de la 1918. Explic: nicio unire nu s-ar fi făcut dacă nu existau premise, iar acestea au existat dintotdeauna, aşteptând doar momentul favorabil şi propice...
P.P.P.S. Teza mea este: pe parcursul secolelor şi mileniilor neamul nostru a servit ca MATERIE PRIMĂ pentru ISTORIA ALTORA, abia în timpurile moderne au apărut condiţii de manifestare a ceea ce s-ar numi VOINŢĂ ISTORICĂ şi acestea s-au realizat... cu brio.
P.P.P.P.S. IDEEA REÎNTREGIRII NEAMULUI, A UNIRII ÎNTR-UN SINGUR STAT, ORICÂT A PĂRUT, PARE ŞI VA MAI PĂREA DE HIMERICĂ, SE VA REALIZA LA MOMENTUL EI... Şi acel moment nu va fi unul de HAZARD, ci de LEGITATE...