Tocmai s-au împlinit zece ani bătuţi pe muchie de când vă aduc, în fiecare luni seara, Carte la pachet, biblioteca mea vorbită însumând peste 500 de titluri. În tot acest timp, cititul şi scrisul au mers ca pe bandă rulantă – adevărat, o bandă a lui Moebius!!! –, fără nici o sincopă, în ciuda „vremurilor sărace” (dar parcă Străinul, Gallimard, 1942, sau Jocul cu mărgele de sticlă, 1943, au văzut lumina tiparului în împrejurări mai favorabile?!). Aşadar, înainte să fac pasienţa anului 2014, se cuvine să marchez bornele kilometrice ale deceniului scurs, cum ar veni – cartea şi anul, alias cartea anului. Iată-le:
Pianista de Elfriede JELINEK, Polirom, 2004 – pentru 2005;
Un veac de singurătate de Gabriel GARCIA MARQUEZ, Rao, 2005 – pentru 2006;
Să nu mă părăseşti de Kazuo ISHIGURO, Polirom, 2006 – pentru 2007;
Insuportabila uşurătate a fiinţei de Milan KUNDERA, Humanitas, 2007 – pentru 2008;
Zăpadă de Orhan PAMUK, Curtea Veche, 2008 – pentru 2009;
Un roman rus de Emmanuel CARRERE, Trei, 2008 – pentru 2010;
Leagănul respiraţiei de Herta MULLER, Humanitas, 2010 – pentru 2011;
Paşii pierduţi de Alejo CARPENTIER, Curtea Veche, 2008 – pentru 2012;
Memorialul mânăstirii de José SARAMAGO, Polirom, 2007 – pentru 2013 şi, anticipând clasamentul final pentru 2014, Limba salvată, de Elias CANETTI, Art, 2012.
Oricare din aceste titluri poate fi înlocuit cu alte 3-4 finaliste ale anilor respectivi, mai puţin unul – Memorialul mânăstirii al lui José Saramago –, care ar avea un loc de cinste în orice top, inclusiv al celor 100 de cărţi de citit într-o viaţă. Este opul pe care orice îndrăgostit ce se respectă ar trebui să i-l pună în mână fiinţei iubite, înainte de a-i pune inima la picioare!
Revenind la oile noastre pe care urmează să le trec prin strungă, m-am gândit să le împart în două categorii – cărţi ce vorbesc spiritului, alias memorii, eseuri, jurnale, şi cărţi ce vorbesc inimii, alias romane & povestiri (sigur, nu există o linie de demarcaţie între ele, iar dacă şi există, ea se deplasează ca dunga orizontului) –, selectând câte cinci din fiecare, făcând aşadar parte dreaptă şi ficţiunii, şi non-ficţiunii. Din cele 15 titluri aparţinând ultimei categorii, podiumul finalistelor arată astfel, în ordinea intrării în scenă:
Dragul meu turnător de Gabriel LIICEANU, Humanitas, 2013;
Limba salvată de Elias CANETTI, Art, 2012;
Timp al inimii de Ingeborg BACHMANN şi Paul CELAN, Art, 2009;
A trăi pentru a-ţi povesti viaţa de Gabriel GARCIA MARQUEZ, Rao, 2010;
Jurnal de lectură de Alberto MANGUEL, Baroque Books & Arts, 2012.
Beletristica anului 2014 însumează operele mai multor laureaţi Nobel, dar şi câteva volume de debut, ceea ce face ca operaţia de… încropire (cum altfel să-i spun?!) a unei ierarhii, chiar şi de moment, să fie cu atât mai riscantă: cum să-l laşi pe dinafară pe-un Czeslaw Milosz, să zicem, spre a o îmbrăţişa pe Sarah Winman?!
Voi începe aşadar cu o valoare sigură, Mario VARGAS LLOSA, Eroul discret, Humanitas, 2013 (de fapt, s-ar cuveni să încep cu Recursul la metodă, a lui Alejo Carpentier, dar fiind o recitire, treacă de la mine!...), urmat de Varujan VOSGANIAN, Cartea şoaptelor, Polirom, 2012. Pauză de gândire, nu mai puţin de o duzină de titluri pretinzând la cele trei locuri rămase deocamdată libere. Dau la o parte, cu strângere de inimă, autorii care au mai intrat în top 10, în anii trecuţi, cu alte titluri (Saramago, Munro, Bolano ş.a.). Să iasă în faţă cei tineri – şi iată-l pe Paolo GIORDANO, cu Singurătatea numerelor prime, Rao, 2009, urmat de debutantul Paul HARDING, cu Vieţi de tinichea, Litera, 2013. Pentru ultima poziţie se dă o adevărată luptă în conştiinţa mea, iar faptul că-l prefer pe un autor viu, Eginald SCHLATTNER, cu Clavirul în ceaţă, Cartier, 2014, unei figuri legendare cum a fost Ayn Rand, a cărei trilogie, Revolta lui Atlas, abia începe să apară în română (vol. I. Noncontradicţia, Cartier, 2014), ţine şi de starea mea de spirit. Vorba poetului: „În joacă,/ mi-am pierdut la cărţi viaţa. La cărţi de citit. De scris, viaţa”.
