Linkuri accesibilitate

Ion Păduraru: Preşedintele este obligat să consulte fracțiunile, chiar şi în lipsa unei majorităţi parlamentare


Secretarul general al Aparatului Preşedinţiei, răspunde întrebărilor Valentinei Ursu.

Europa Liberă: Ce trebuie și ce poate să facă șeful statului, în aceste condiții, când negocierile încă mai continuă privind crearea unei coaliții majoritare în Parlament?

Ion Păduraru: „Soluția vine din textul Constituției, președintele Republicii Moldova, conform prevederilor constituționale, este obligat să consulte fracțiunile parlamentare, în vederea identificării unei persoane pentru a fi desemnată în funcția de candidat de prim-ministru. Este o cerință constituțională, termenul este limitat, toate aceste proceduri trebuie să se încadreze în trei luni de zile, așa cum a fost recomandat de Curtea Constituțională. Prin urmare, aceasta este soluția constituțională.”

Europa Liberă: Nu a fost creată coaliția majoritară. Președintele purcede la discuții cu liderii formațiunilor doar privind desemnarea candidatului pentru funcția de premier?

Ion Păduraru
Ion Păduraru

Ion Păduraru: „Președintele nu este implicat în negocierile politice dintre fracțiuni, dintre partide, iar crearea sau necrearea coaliției nu este un obstacol pentru a consulta fracțiunile și a identifica un candidat, că s-ar putea întâmpla să ajungem să nu avem coaliție sau să nu avem o majoritate parlamentară. Prin urmare, aceasta nu poate împiedica executarea Constituției în continuare, mă refer la desemnarea obligatorie a unui candidat pentru funcția de prim-ministru.”

Europa Liberă: Dar compromisul trebuie să-l găsească tot formațiunile din Parlament referitor la numirea unui candidat pentru numirea unui șef al executivului?

Ion Păduraru: „Sigur că da. Experiența noastră de consultare ne dă speranțe că până la urmă se va găsi o majoritate parlamentară, dar una nu împiedică alteia, deci, existența sau inexistența majorității parlamentare. S-ar putea întâmpla să fie și surprize aici, eu nu vreau să le anticipez, nu le cunosc. Noi nu suntem implicați în negocieri.”

Europa Liberă: Când domnul Timofti, șeful statului, purcede la aceste discuții cu liderii formațiunilor din Parlament?

Ion Păduraru: „Președintele Republicii Moldova deja a convocat prima întrevedere cu fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor, pentru ziua de mâine, 13 ianuarie. Explicația este simplă, este cea mai numeroasă fracțiune, au cele mai multe mandate, și în mod normal este firesc să fie invitați primii, dar nu era, mă rog, obligatoriu. Sunt invitați toți deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor. Ulterior vor fi convocate și alte fracțiuni. Nu cred că în ziua de mâine, pentru ziua de mâine v-am spus că este o fracțiune.”

Europa Liberă: Și până la finele acestei săptămâni ar putea să se identifice o candidatură pentru funcția de premier?

Ion Păduraru: „Noi vom încerca să convocăm toate fracțiunile pentru consultări. Dacă va fi identificată sau nu, nu știu, vom vedea. În orice caz, sigur că în situația în care va fi creată o coaliție, o alianță sau o majoritate parlamentară, desigur că Preşedintele va ţine cont de acest lucru.”

Europa Liberă: Candidatura premierului poate fi înaintată şi până la alegerea spicherului sau nu?

Ion Păduraru: „Eu acum vă spun părerea mea. Deci, alegerea spicherului ar fi un semnal că s-a ajuns la un numitor comun, cel puţin la nivel de alegerea unui spicher, fiindcă se va forma o majoritate în Parlament. Noi până acum nu avem nici spicher, nici alte structuri parlamentare decât fracţiunile. Preşedintele consultă fracţiunile, nu este legat de comisiile parlamentare sau de conducerea Parlamentului. În perspectiva tristă, într-o perspectivă tristă, dacă nu va fi găsit numitor comun privind constituirea definitivă a Parlamentului, se are în vedere alegerea organelor Parlamentului ş.a.m.d., sigur că Preşedintele va fi nevoit să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, chiar dacă nu va exista o majoritate parlamentară. Fiindcă noi avem termen, avem trei luni, o lună a trecut deja.”

Europa Liberă: Mai mult de o lună...

Ion Păduraru: „Da. Eu mă refer la termenul de când şi-a depus executivul mandatul, până la validarea mandatelor Parlamentului nou-ales. Deci, din aceste considerente noi mai avem la dispoziţie două luni. Noi trebuie să ne încadrăm în aceste două luni de zile, inclusiv prin desemnarea unui candidat, dar, mă rog, care are nevoie de 15 zile ş.a.m.d. Nu vreau să repet normele constituţionale.”

Europa Liberă: Domnule Păduraru, dar actualmente putem vorbi despre începutul unei crize politice?

Ion Păduraru: „Nu cred că pot da un răspuns la această întrebare. Eu cred că totul merge normal, deocamdată ne încadrăm în termenii constituţionali. Politicienii mai discută, mă rog, fac declaraţii, că aceasta este firesc pentru politicieni, mai ales cei care sunt în Parlament, fiindcă aceasta este puterea parlamentară, acolo este zona de discuţii, dezbateri ş.a.m.d. Noi suntem în spaţiul constituţional.”

XS
SM
MD
LG