Ambasadorul european Pirkka Tapiola avertiza la început de an că lipsa progreselor la reformarea justiției moldovene poate duce la o nouă reducere a ajutoarelor de 60 de milioane de dolari promise Moldovei pentru această reformă. „Suntem foarte dezamăgiți că o prioritate ca reformarea procuraturii nu a fost îndeplinită în practică. Constatăm cu regret că Procuratura rămâne deocamdată sub influență politică și sub influența anumitor interese politice”, declara diplomatul european postului național de radio. Valentina Basiul a întrebat câțiva foști șefi ai procuraturii de ce nu s-a putut face depolitizarea până acum.
În Moldova se discută despre reforma procuraturii de peste două decenii, adică de la proclamarea independenţei statului. În ultimii ani, dezbateri aprinse au avut loc mai ales înainte de alegeri sau după alegeri, iar subiectul central a vizat depolitizarea instituţiei, începând cu numirea procurorului-şef. Una dintre propunerile recente a fost aducerea unui european la cârma procuraturii, care ar fi capabil să ducă această reformă până la capăt.
Dar care sunt restanţele la capitolul reformării procuraturii? I-am întrebat pe cei care au condus în trecut această instituţie.
În opinia fostului procuror general Dumitru Postovan, cel care a demarat transformarea procuraturii de la una sovietică la o instituţie compatibilă cu principiile unui stat de drept, multe din declaraţiile despre reforma procuraturii sunt exagerate.
„Au rămas în viziunea mea trei restanţe. S-a purces la crearea Consiliului superior al procurorilor, care în perioada mea aşa organ noi nu aveam. S-a oprit la numirea procurorului-general fără a fi desemnat de către acest consiliu, pe motiv că nu putem noi face lucrul acesta pentru că în Constituţie şi azi scrie că el este propus de către preşedintele parlamentului plenului pentru votare. Al doilea moment e că în mai toate ţările lumii procuratura are şi nişte funcţii extrajudiciare, cum ar fi elemente de aceeaşi supraveghere generală, dar la noi rămân probabil şi acum mai extinse. Şi a treia independenţa procurorului pe interior. Faţă de şefii lui el trebuie să fie independent, de sine stătător în activitatea sa”.
Totodată, Dumitru Postovan, procurorul general în perioada 1990-1998, crede că, pe de o parte, eşecurile reformei sunt cauzate de faptul că din 1990 fiecare politician ajuns la putere a vrut să-şi subordoneze procuratura.
„Dar şi procurorii să nu se lase conduşi de interese de partid. Şi ei sunt vinovaţi dacă se întâmplă lucrul acesta. Trebuie să rezolve problemele în conformitate cu legea”.
Potrivit lui Valeriu Balaban, procuror general în timpul guvernării comuniste, cei care afirmă că procuratura este politizată şi că păstrează structura sovietică manipulează opinia publică. În viziunea lui, cerinţa de reformare nu trebuie să vină din afara ţării, dar de la cetăţeni.
De ce doar se discută despre o procuratură independentă, şi nu se fac paşi concreţi pentru a o scoate de sub influenţa politicului? Iată ce crede Valeriu Balaban:
„Deoarece nimeni în societate, inclusiv şi cetăţeanul simplu, eu m-am convins de aceasta pe parcursul vieţii, că nu este cointeresat într-o instituţie puternică. Ce ar însemna aceasta? Ar însemna că în capul mesei stă legea, de la opincă până la vlădică să fie toţi egali în faţa legii. Dar noi ce avem de facto în societate? Fiecare şi-a găsit locul lui, cum îşi închipuie el viaţa, nu respectă legea, nu e cointeresat s-o facă. Şi n-are nevoie nimeni ca să fie această instituţie independentă”.
Fostul procuror al capitalei Petru Bobu spune că una dintre metehnele instituţiei este subordonarea excesivă pe verticală, motiv pentru care iniţiativa de reformă nu vine din interiorul sistemului, ci din afara lui.
„Eu tot aud reformă, reformă, reformă. Daţi-le pace procurorilor să lucreze, nu vă băgaţi în treaba procurorilor. Iată toată reforma. Plătiţi-le salarii bune şi ei vor face treabă”.
Pentru a avea o procuratură independentă, Petru Bobu afirmă că procurorii trebuie să-şi alegă singuri şeful, în cadrul unui concurs deschis.
Foştii procurori cu care am stat de vorbă au concluzionat că finalizarea reformei procuraturii ţine în primul rând de voinţa politică, iar libertatea procurorilor depinde, poate, de o simplă ridicare de mână în plenul parlamentului.
