E foarte tentant să conchidem că, în definitiv, am trecut de Holocaust. Ce a fost a fost teribil, dar a fost, nu mai e și nu mai poate fi. Cu aceste gînduri, sîntem în plină iluzie a prezentului radical diferit de trecut și net superior epocilor anterioare. Asta, însă, doar dacă uităm că măcelurile colective justificate etnic, religios și revoluționar nu s-au oprit niciodată. Una din cele mai recente și mediatizate reeditări a fost Bosnia 1992, cu oribilul lagăr de la Omarska. Musulmanii care scriu și vorbesc atît de slobod despre inexistența Holocaustului sau despre transformarea statului Israel în stat nazist-anti-arab ar trebui să știe mai bine ce s-a întîmplat în Bosnia.
Suita crimelor în masă e mult mai largă decît ne-ar plăcea și conveni să credem: Rwanda, Siria, Cambodgia lui Pol Pot. La fel cum, numai o eroare de optică istorică ne poate face să uităm că marele măcel maoist a eliminat milioane și milioane de oameni după 1945. Masacrele în masă executate cu o formidabilă întindere administrativă de Stalin au început înainte și au continuat după Holocaust. Unul din cele mai obscure capitole de istorie europeană e dispariția a cel puțin 1 milion de refugiați germani, expulzați din Est, imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial.
Nici una din aceste catastrofe nu poate relativiza Holocaustul, dar poate, în schimb, explica de ce anume comemorarea Holocaustului nu e o „industrie” fără sens. impulsul genocidal e viu. O ipoteză extremă poate ajuta întrucîtva la o înțelegere mai bună a memoriei ca obligație morală. Astfel, să presupunem că Auschwitz și Holocaustul nu au avut loc. Știm în același timp că ura față de evrei e în continuare cu noi. O găsim între criticii, contestatarii ai Holocaustului, dar și între cei ce spun cu năduf, uneori: „mai dă-i naibii de evrei (jidani) că s-au lăfăit destul” sau „lasă că și ei omoară palestinineni” sau „toată criza economică e din cauza lor”.
Invidia, ignoranța și frustrarea sînt la locul lor și îndeajuns de tari pentru a acuza de succes evreii care au succes, pentru a face comparația absurdă între Auschwitz și Gaza sau pentru a reduce orice boacănă la o uneltire evreiască. Dar dacă e așa, dacă presupunem că Holocaustul n-a existat și, deci, sîntem liberi de amintirea lui, rezultă că, totuși, cineva va trebui să se răfuiască, odată și odată, cu evreii. Poate chiar noi sau cei de după noi, obligați de atîtea și atîtea nedreptăți nemeritate. Toate aceste supoziții par deplasate. Și sînt. Dar numai pentru că știm, astăzi, ce s-a întîmplat cu evreii europeni acum 70 de ani. Adică, pentru că Holocaustul a avut loc.